REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.3° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
19.3° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Băncile au vândut credite neperformante de sub un miliard euro, anul trecut

Băncile au vândut credite neperformante de sub un miliard euro, anul trecut

Replica API 18 ianuarie 2018 | 00:00 282

Pe jumătate comparativ cu 2016

Pe jumătate comparativ cu 2016

Băncile din România au vândut credite neperformante de sub un miliard de euro, în 2017, aproape la jumătate faţă de 2016, reiese din datele prezentate, miercuri, într-o conferinţă de presă, de Radu Dumitrescu, partener responsabil de suport în tranzacţii în cadrul Deloitte România, scrie Agerpres.

"2016 a fost un an record de vânzare a creditelor neperformante, de 2 miliarde euro. Trendul soldului de credite neperformante este de scădere. Zona de rată de credite neperformante e în scădere şi se datorează vânzării de credite neperformante pe care le realizează băncile. Mai există câteva ţări în regiune care se află peste nivelul de alertă de 8%, în 2016, precum Bulgaria, Croaţia, România, Serbia", a spus Dumitrescu.

El este de părere că în 2018 vor fi tranzacţii mai intense decât în celelalte ţări.

"Din punct de vedere al trendului, soldul de credite neperformante scade. În România, la septembrie, soldul de credite neperformante este la 4,6 miliarde euro. Estimăm că 3 miliarde euro sunt din zona de corporate şi restul retail. Acest stoc de neperformante a scăzut şi va scădea şi la decembrie 2017. Partea bună pentru România este că rata de credite neperformante la septembrie-octombrie 2017 a scăzut sub pragul de alertă de 8%. Rămâne peste media UE. Mai este loc de scădere a acestei rate. În ultimii 3 ani în România s-au realizat tranzacţii de 5 miliarde euro cu credite neperformante vândute de băncile din România", a precizat oficialul Deloitte.

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a scăzut cu 0,39% în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 666.381, reiese din cele mai recente date ale Băncii Naţionale a României (BNR).

Aceste persoane aveau restanţe în valoare de peste 7,69 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 3,07 miliarde în lei şi echivalentul a 3,17 miliarde lei în euro. În funcţie de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,51 miliarde lei.

Rata creditelor neperformante a scăzut la 7,31% în noiembrie, respectiv cu 0,33 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă, şi cu 2,59 p.p. în raport cu luna similară din 2016.

Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR, declara, la începutul anului trecut, că Banca Centrală şi-a propus o ţintă de 6% a creditelor neperformante în acest an.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218