REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
11.5° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

"Banias, daca ar fi ca Basescu, s-ar retrage pana la dovedirea nevinovatiei"

"Banias, daca ar fi ca Basescu, s-ar retrage pana la dovedirea nevinovatiei"

Replica API 10 ianuarie 2011 | 00:00 163

Dupa parerea deputatei Stavrositu,

Dupa parerea deputatei Stavrositu,

Ieri dimineaţă a avut loc la Casa de Cultură Consiliul de Coordonare Local (CCL) al Organizaţiei Municipale a PDL Constanţa. Celor prezenţi le-a ieşit la numărătoare un număr de 243 de participanţi, din 366 de membri convocaţi. De la prezidiu au lipsit Mircea Banias, preşedintele PDL Constanţa şi deputatul Zanfir Iorguş. Cu toată încrederea în faptul că este preşedinte al organizaţiei municipale, Maria Stavrositu a condus lucrările şedinţei din care nu a lipsit nici raportul de activitate, nici alegerea unor noi membri în conducerea organizaţiei municipale şi nu a lipsit nici ciudata campanie în campanie, adică "dojenirile" aduse de către Stavrositu, lui Banias.

Democrat-liberalii prezenţi la şedinţă au votat doi pedelişti care vor ocupa locurile rămase libere în conducerea organizaţiei municipale, în urma demisiei lui Laurenţiu Mironescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei, care a ocupat postul de prim-vicepreşedinte şi în urma decesului lui Viorel Trifu (fost secretar executiv). Pentru postul de prim-vicepreşedinte a fost ales Liviu Grigore, cu 240 de voturi pentru, iar pentru postul de secretar executiv, Răzvan Ştefănescu, cu 140 de voturi pentru. Tot în cadrul şedinţei, Maria Stavrositu a cerut acordarea de către CCL, a sprijinului politic Lilianei Manzu, propusă pentru funcţia de inspector educator în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Mariei Sorescu, pentru funcţia de inspector şef adjunct în cadrul aceleiaşi instituţii. Într-o manieră cel puţin comunistă, Stavrositu a vorbit despre actualul adjunct, Cristina Merscic, pe care spune că nu o cunoaşte, că i-au ajuns la urechi informaţii deloc bune despre activitatea acesteia şi care nu are marea "calitate" de a fi membră de partid! În CCL-ul de ieri au fost votaţi şi delegaţii la Consiliul de Coordonare Judeţean care ar trebui să aibă loc pe 22 ianuarie sau pe 12 februarie, în funcţie de decizia pe care o va lua Biroul Permanent Naţional. În CCL s-a putut asista şi la o campanie electorală în toată regula. Paul Brânză, numit deja de către Mironescu, preşedintele organizaţiei judeţene, şi-a făcut campanie explicând oamenilor cât de bine va fi dacă va fi el preşedinte PDL. "Dacă voi fi ales, va fi bine, va fi ordine. Dacă nu, va fi ceea ce se va întâmpla", a spus Brânză. El a subliniat faptul că cei care nu au ajuns la şedinţă au fost influenţaţi de "nişte telefoane sau de nişte vorbe". Ionel Manafu a fost cel mai dezamăgit de procentele partidului, de situaţia sa în general şi de organizaţia de la Constanţa. "Poate aşa trebuie să se întâmple când eşti la putere. PDL a avut o istorie puternică mai mult în opoziţie. Probabil nu am fost pregătiţi să fim la putere", a spus Brânză. Şi apoi a început campania anti-Banias. Scoatem din calcul faptul că este vorba despre Banias şi Stavrositu. Scoatem din calcul că este vorba despre PDL. Lăsăm doar un partid şi modul membrilor săi de a face politică. Să faci campanie împotriva unui coleg de partid, împotriva unui preşedinte de organizaţie a partidului din care faci parte, este echivalent cu a recunoaşte că partidul în sine nu valorează doi bani şi poate fi considerată o adevărată gafă! Dar se pare că asta nu contează. Este foarte adevărat că suspiciunile lansate asupra unui om politic de către un organ de control al statului, impun persoanei respective retragerea din funcţie şi încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia. Dar şi criticile şi neînţelegerile slăbesc imaginea partidului foarte mult. "La şedinţa BPJ, domnul Banias a negat orice legătură a sa cu persoanele implicate în dosarul rambursărilor de TVA. Pentru binele nostru aş vrea să-l cred. Ai tinde să îl crezi. Dar sunt comunicatele oficiale de la DNA şi imaginile de la TV. Dacă îşi va dovedi nevinovăţia în instanţă, îl vom primi în mijlocul nostru, aşa cum am mai făcut-o şi îl vom susţine, aşa cum am mai făcut-o. A îndrăznit să se compare cu Traian Băsescu. Dar când acesta era deputat şi i s-au adus acuzaţii, s-a retras. Şi-a dovedit nevinovăţia şi apoi a revenit. Un om curajos", a spus Stavrositu.

Banias nu recunoaşte CCL-ul organizat de Stavrositu

Deputatul PDL, Maria Stavrositu, a fost dezamăgită de absenţa preşedintelui PDL Constanţa, Mircea Banias. Dar în opinia sa, Banias nu a lipsit de la nici un CCL, pentru că...nu a existat unul. "Nu a fost nici un CCL astăzi (n.r. - duminică). Nu avea cu cine să se ţină această şedinţă, pentru că preşedinţii secţiilor de votare au fost împreună cu mine, în judeţ şi am participat la slujba de comemorare a fostului nostru coleg, Viorel Trifu. Nu ştiu cu cine a făcut CCL pentru că toţi au fost în diferite locaţii. Acesta este modul în care doamna Stavrositu înţelege să facă politică. În privinţa alegerilor delegaţilor pentru alegerile care, probabil, vor avea loc pe 22 ianuarie, vă spun că există o decizie a Biroului Permanent Naţional, datată în decembrie, care suspendă organizarea oricărui fel de alegeri până după data de 15 ianuarie. Că Maria Stavrositu nu respectă deciziile BPN, nu mai este o surpriză. Nici nu cred că în sală au fost prezenţi 243 de persoane pentru că nu aveau cum. Aveau alte activităţi. Eu am fost astăzi (ieri-n.r.) cu preşedintele Organizaţiei Municipale, Florian Constantin, la diferite activităţi", a spus Banias.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369