REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Banias: "În calitate de senator, era normal să fiu invitat la alegerile de la PDL Constanţa"

Banias: "În calitate de senator, era normal să fiu invitat la alegerile de la PDL Constanţa"

Replica API 14 noiembrie 2011 | 00:00 133

Senatorul Mircea Banias nu a comentat ieri evenimentele de după alegerile din data de 5 noiembrie, pentru conducerea organizaţiei municipale a PDL Constanţa. El a precizat că probabil o va face după ce va afla verdictul comisiei care analizează contestaţia depusă de Florian Constantin împotriva Mariei Stavrositu, declarată preşedinte al respectivei organizaţii. În schimb, parlamentarul a precizat că la alegerile din 5 noiembrie au existat câteva elemente care nu i s-au părut în regulă. Faptul că reprezentanţii Colegiului 9 nu au fost în sală, la vot, nu a fost din vina sa, ci a celor care nu i-au cerut delegaţi. "Colegiul 9 avea 190 de delegaţi la alegeri, din care peste 100 au fost contestaţi de Maria Stavrositu. nici nu au fost analizate contestaţiile, s-a mers pe varianta că respectivii oameni nu mai vin la vot, şi nici nu mi s-au cerut înlocuitori. L-am chestionat şi pe Christian Gigi Chiru în această privinţă, dar nu m-a lămurit, m-a întrebat dacă vreau să contest şi eu. Ce să contest? Adică, acei oameni din colegiul meu sunt buni în campanie la alegeri, dar să voteze în partid nu mai sunt buni?", a spus senatorul Mircea Banias, adăugând că normal şi corect ar fi fost să fie respectată norma de reprezentare la acele alegeri interne, normă ce includea şi cei peste 100 de delegaţi eliminaţi. "Nu ştiu ce alegeri au fost astea, nu comentez mai mult acum. În calitate de senator era normal să fiu invitat şi eu", a mai spus senatorul, răspunzând la o întrebare pe această temă. Tot el a spus că nu i se pare în neregulă ca Florian Constantin a contestat faptul că Maria Stavrositu a fost declarată preşedinte, şi asta pentru că "e dreptul lui, dacă el consideră că preşedintele de la municipiu nu a fost corect ales".

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102