rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 10 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Bănică jr și-a serbat ziua cu „porțile închise” A închiriat un bar cu pian la care le-a cântat privilegiaților

”S-o facem lată, încă o dată/Să bem cu toții până-n zori” Cam ca în popularul său refren a fost la aniversarea lui Ștefan Bănică jr., petrecere la care artistul a susținut-o sâmbătă, în conformitate cu imaginea sa, cu porțile ”închise”.

Căci, pentru confortul său și al celor circa 50 privilegiați ce au venit la ziua sa de naștere (vineri, artistul a împlinit 52 de ani), Bănică jr. a închiriat tot clubul, un local din zona Piața Amzei, în care artistul îndrăgostit de rock ‘n roll se regăsește muzical.

I-au fost alături mama sa, doamna Sanda Liteanu, copiii săi mai măricei Ana Violeta Bănică și Radu Ștefan, soția sa, Lavinia, ce l-a făcut tată pe solist pentru a treia oară, în primăvara anului curent (botezat Alexandru, după numele fratelui artistului, trecut în neființă în urma unui accident rutier), de asemenea, prieteni, din rândul cărora îi amintim pe saxofonistul Flavius Teodosiu, Oana Sîrbu, Emilia Popescu, prezentatorul televiziunii publice Tudor Furdui, fiul marelui actor Dumitru Furdui (coleg cu cu Ștefan Bănică în distribuția celebrei serii ”B.D. la munte și la mare”), Ovidiu Lipan ”Țăndărică”, Radu Groza și o parte trupeții săi în frunte cu chitaristul Nicu Patoi.

Fundalul muzical a fost asigurat de trupa rezidentă a localului, apoi, spre dimineață, de însăși Bănică Jr. la pianul localului, acompaniat pe rând de toți prietenii săi cu aptitudini muzicale.

Spumoasa sa petrecere va fi urmată de câteva zile de odihnă căci, pe Bănică Jr îl așteaptă concerte din 27 octombrie până la sfârșitul anului. Este vorba de un turneu national de opt concerte în marile orașe ale țării, apoi clasicele și popularele sale serii de spectacole dedicate sărbătorilor de iarnă.

libertatea.ro

joi, 24 octombrie 2019628
Comentarii

02Murphy(24 oct 22:22)
Toata noaptea au cantat Veta mi-ai stricat ghiuveta, si Susana mi-ai furat banana.
03Dodo(24 oct 10:41)
Of si aoleu, d-aia am tot tras eu de usa si nu am reusit s-o deschid? O inchisese Banica pe interior? Si cat de mult mi-am dorit sa particip la aniversarea lui! Of, Doamne! Am sa mor cu regretul asta...
12gigia(24 oct 07:12)
ar trebui sa ma plateasca bine ca sa.l ascult pe banica.dar,cine se aseamana se aduna,asa ca invitatii lui au suportat!
mai mult...Monden
10 iul 21:07MondenBărbații din viața Andreei Bălan. Logodnă la 20 de ani, trădări, infidelități și divorț

Dacă vestea divorțului dintre Andreea Bălan și George Burcea i-a pus pe gânduri pe admiratorii cuplului, și mai...144

10 iul 00:00MondenCrina Matei a făcut show sexy la Mamaia, pe skijet141
10 iul 00:00MondenCât te costă să stai la mare în casa lui Arșinel. Actorul și-a închiriat vila din stațiunea 2 Mai147
10 iul 00:00MondenDana Rogoz a pozat în costum de baie la 2 luni de când a născut

Dana Rogoz a pozat în costum de baie, iar apoi a urcat imaginea pe Instagram. S-a întâmplat la aproape două luni de...147

10 iul 00:00MondenSoția lui Jorge nu-și arată vârsta. A atras toate privirile pe plajă, cu sutienul decupat157
10 iul 00:00MondenCelebrităţi care au întreţinut relaţii intime la prima întâlnire cu partenerul140
10 iul 00:00MondenFiica Madonnei a renunțat la sutien! Cum a ieșit Lourdes să se plimbe în New York

Așchia nu sare departe de trunchi! Această zicală a devenit cumva clișeică atunci când vine vorba de Lourdes Leon,...144

10 iul 00:00MondenCharlize Theron va fi înlocuită în următorul film "Mad Max". Cine îi va lua rolul?143
10 iul 00:00MondenChrissy Teigen, soţia celui mai sexy bărbat în viaţă, nu are corpul tonifiat, ci invadat de celulită143
10 iul 20:26MondenCelebrităţi care şi-au pierdut virginitatea cu alte vedete

Ne-au obişnuit ca majoritatea celebrităţilor să facă dezvăluiri despre viaţa profesională, cât şi despre cea...143

10 iul 00:00MondenActriţa americană Naya Rivera, dată dispărută după ce a ieşit cu barca pe un lac din California140
10 iul 00:00MondenFestivalurile de Film de la Veneţia, New York, Toronto şi Telluride nu vor rivaliza anul acesta, ci vor colabora126
Vremea
18.3°18.3° - 19.7° vineri, 10 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 72%
Vânt: 2.55 m/s
Presiune: 1020 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
10 iul 00:00SportAlexandru Maxim a marcat din nou pentru echipa lui Marius Șumudică, Gaziantep

Gaziantep, echipa antrenată de românul Marius Şumudică, a obţinut o victorie dramatică, 3-1 cu Konyaspor, joi...157

10 iul 00:00SportUTA Arad vs Turris 3-4 / Oaspeții au marcat golul victoriei în minutul 89

Formaţia UTA Arad a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (2-2), de echipa Turris-Oltul Turnu...144

10 iul 00:00SportUEFA a anunţat oficial tragerea la sorţi pentru Champions League

UEFA a confirmat joi că tragerea la sorţi pentru sferturile şi semifinalele UEFA Champions League va avea loc vineri,...147

10 iul 00:00SportTottenham a remizat, în deplasare, scor 0-0, cu Bournemouth, într-un meci din etapa a XXXIV-a a campionatului Angliei

Formaţia Tottenham a remizat, joi seară, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Bournemouth, într-un meci din etapa a...131

Local
10 iul 22:56LocalTrei persoane REȚINUTE, la Constanța, în urma unor PERCHEZIȚII

Trei persoane bănuite de contrabandă cu țigarete au fost reținute, în urma unei acțiuni a polițiștilor și...1161

10 iul 22:55LocalIndivizi introduși în închisoare pentru viol, evaziune fiscală și infracțiuni rutiere

Polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au identificat...508

10 iul 22:55LocalPolițiștii adună zilnic escroci cu 'alba-neagra' din stațiunea Mamaia

468

10 iul 23:06LocalNumiri în funcții de conducere la Curtea de Apel Constanța

Consiliul Superior al Magistraturii a luat act, în ședința Secției pentru Judecători din 9 iulie, de propunerea de...619

10 iul 22:57LocalBeach-barurile din Vama Veche cu program non-stop vor limita nivelul decibelilor la un registru mediu

Decizie unică pe litoralul românesc! Vama Veche demonstrează, din nou, că este cea mai frumoasă comunitate de la...444

10 iul 22:57LocalTeren de antrenament la standarde moderne, în cadrul Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi”

Primăria Municipiului Constanța a amenajat, în mai puțin de 8 luni, în cadrul complexului sportiv, una dintre cele...367

10 iul 22:51LocalAccident rutier în Tariverde

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină joi, 9 iulie, în Tariverde, acolo unde a avut loc...571

10 iul 00:09LocalALERTĂ în Costineşti: O PERSOANĂ A MURIT ÎNECATĂ

Militari din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină joi, 9 iulie, în staţiunea Costineşti, zona...596

10 iul 17:32LocalInstituţia Prefectului a început distribuirea pachetelor de ajutorare pentru cei defavorizaţi

477

Politică
10 iul 00:00PoliticăIohannis: Pandemia a scos la iveală o serie de fragilităţi sistemice

Pandemia COVID-19 a scos la iveală o serie de fragilităţi sistemice în România, a declarat, joi, preşedintele...147

10 iul 00:00PoliticăOrban: Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari

Guvernul a primit aprobarea din partea Comisiei Europene pe schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru...142

10 iul 00:00PoliticăCamera Deputaţilor: Proiectul privind carantinarea şi izolarea - adoptat

128

10 iul 00:00PoliticăDezbateri pe proiectul privind carantinarea - Arafat: E destinat oricărei ameninţări epidemiologice

Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice este destinat oricărei...130

10 iul 00:00PoliticăComisia juridică - raport favorabil cu amendamente la proiectul privind carantinarea şi izolarea

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, un raport favorabil la proiectul Guvernului privind...138

10 iul 00:00PoliticăSenat - Proiect: CNAS - instituţie autonomă sub control parlamentar

135

Interviuri
6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...4497

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...5690

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

3750

Monden
10 iul 00:00MondenFiica Madonnei a renunțat la sutien! Cum a ieșit Lourdes să se plimbe în New York

Așchia nu sare departe de trunchi! Această zicală a devenit cumva clișeică atunci când vine vorba de Lourdes Leon,...144

10 iul 00:00MondenCharlize Theron va fi înlocuită în următorul film "Mad Max". Cine îi va lua rolul?

Aceasta este decizia regizorului George Miller, care a anunţat că va trebui să o înlocuiască pe vedeta de 44 de...143

10 iul 00:00MondenChrissy Teigen, soţia celui mai sexy bărbat în viaţă, nu are corpul tonifiat, ci invadat de celulită

143

10 iul 20:26MondenCelebrităţi care şi-au pierdut virginitatea cu alte vedete

Ne-au obişnuit ca majoritatea celebrităţilor să facă dezvăluiri despre viaţa profesională, cât şi despre cea...143

10 iul 00:00MondenActriţa americană Naya Rivera, dată dispărută după ce a ieşit cu barca pe un lac din California

Actriţa americană Naya Rivera, cunoscută pentru rolul Santana Lopez din serialul de televiziune "Glee", a dispărut...140

10 iul 00:00MondenFestivalurile de Film de la Veneţia, New York, Toronto şi Telluride nu vor rivaliza anul acesta, ci vor colabora

126

Mapamond
10 iul 00:00MapamondMigranţi: Autorităţile italiene anunţă imobilizarea în Sicilia a navei umanitare Sea Watch 3

Autorităţile italiene au anunţat imobilizarea în Sicilia a navei umanitare Sea Watch 3 a organizaţiei...131

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: Nou record de decese în Iran, 221 în 24 de ore

Iranul a anunţat joi un nou record de decese din cauza coronavirusului, al patrulea în 11 zile în Republica...142

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: 5 milioane de persoane, din nou în izolare la domiciliu în Melbourne

145

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: SUA au depăşit pragul de trei milioane de cazuri

Statele Unite au depăşit miercuri pragul de trei milioane de cazuri de coronavirus, la o zi după ce Washingtonul a...123

10 iul 00:00MapamondDanemarca introduce certificate COVID-19 pentru persoanele care călătoresc în străinătate

Danemarca a introdus un aşa-numit certificat COVID-19 pentru a facilita planurile cetăţenilor de a călători în...143

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: Africa depăşeşte jumătate de milion de cazuri de COVID-19, potrivit OMS

131

Sănătate
10 iul 00:00SănătateMit sau adevăr: masajul zilnic în jurul ochilor previne apariția ridurilor

Pe măsură ce trec anii, pielea își pierde elasticitatea și astfel apar ridurile. Printre primele semne ale...133

10 iul 00:00SănătateDislipidemia la vârstă adultă ar putea fi anticipată încă din copilărie

Riscul cardiovascular al unei persoane ar putea fi estimat încă din copilărie, pe baza anumitor factori genetici....129

10 iul 19:18SănătateActivitatea fizică reduce mortalitatea la pacienții cu diabet

134

10 iul 19:16SănătateDeficitul de Omega 3 în sarcină, asociat cu nașterea prematură

Femeile însărcinate sunt încurajate să mănânce peste oceanic mic sau să ia suplimente cu ulei de peste de mare...129

10 iul 00:00Sănătate5 limonade care estompează pofta de dulce

Pofta de dulce este cel mai mare inamic al siluetei, dar și al sănătății tale? Există câteva trucuri care te pot...135

10 iul 00:00SănătateColesterolul vara: alimente de sezon care îi reduc valorile

138

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT