rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Bărbat din județul Neamț convertit la islam, reținut pentru terorism

Un bărbat domiciliat în Roman, județul Neamț, a fost reținut de procurorii DIICOT Iași pentru acte de terorism, după ce acesta și-ar fi exprimat intenția de a comite atacuri cu bombă la adresa trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit unor comunicate de presă ale DIICOT și IGPR, citate de Agerpres, Cristian Bîrzu, cetățean român domiciliat în Roman, județul Neamț, convertit la islam și identificat cu indicatori de radicalizare, a executat o pedeapsă privativă de libertate în regim de penitenciar în Germania și în Romania.

"În fapt s-a reținut că inculpatul Bîrzu Cristian, domiciliat în Roman, județul Neamț, cetățean român convertit la islam și identificat cu indicatori de radicalizare, după ce a executat o pedeapsă privativă de libertate în regim de penitenciar în Germania și în Romania, și-a exprimat intenția de a comite atacuri cu bombă la adresa trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne care ar încerca capturarea sa în vederea reîncarcerării, acesta aflându-se sub măsura controlului judiciar într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Bacău", arată sursele citate.

Acesta a fost condamnat în februarie 2015 de către Tribunalul Neamț la o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor, faptă ce a avut loc la data de februarie 2013, victima, un bărbat de 42 de ani, fiind înjunghiată în zona gâtului.

"În timpul executării unei pedepse cu închisoarea într-un penitenciar din Germania, inculpatul a intrat în contact cu mai mulți deținuți de religie musulmană, unii dintre aceștia radicalizați, raliindu-se la ideologia acestora și declarându-și susținerea față de atentatele teroriste ca mod de rezolvare a unor probleme socio-religioase. Deși era plasat sub control judiciar, inculpatul Bîrzu Cristian și-a manifestat intenția de a părăsi România, prin orice mijloc și indiferent de consecințe, pentru a se deplasa în Germania de unde, cu sprijinul unor membri ai comunității musulmane, să intre în legătură cu elemente jihadiste din Siria", arată procurorii.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, sub coordonarea procurorilor DIICOT Iași, au efectuat, marți, nouă percheziții domiciliare pe raza municipiilor Vaslui și Roman, care l-au vizat pe cetățeanul român convertit la islamism.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate obiecte de cult islamice, bani, 16 telefoane mobile, 14 hard-diskuri, 15 laptopuri, 15 stikuri, 4 imprimante, acte de identitate și de altă natură falsificate.

"În urma probatoriului administrat în cauză s-a stabilit de asemenea existența unui grup infracțional organizat inițiat în cursul anului 2017 de către inculpații Mandache Constantin, Aștefănoaei Cristian, Pintilie Gabriel și un alt suspect, grup specializat în contrafacerea de documente și înscrisuri oficiale, respectiv cărți de identitate, documente de călătorie, permise de conducere, adeverințe medicale, contracte de muncă, asigurări auto, plăcuțe de înmatriculare auto, autorizații de transport ș.a. La gruparea infracțională a aderat și inculpatul Bîrzu Cristian care și-a manifestat în nenumărate rânduri intenția de a ajuta și susține persoane de origine musulmană sau persoane refugiate din țările în care se desfășoară conflicte armate, de a pătrunde în spațiul european, prin punerea la dispoziția acestora, contra cost, a documentelor de care aceștia au nevoie, documente falsificate de către membrii grupului infracțional menționat mai sus", mai spun procurorii.

Potrivit acestora, Bîrzu a obținut acte false de la membrii grupării în scopul de a ieși ilegal din România în cazul în care ar fi fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii.

"În urma administrării materialului probator a rezultat faptul că, la sfârșitul lunii iulie 2017, inculpatul Bîrzu Cristian a identificat, prin intermediul unui prieten, un cetățean sirian care se afla pe teritoriul Marii Britanii căruia, prin intermediul membrilor grupării infracționale, i-a efectuat un buletin de identitate românesc pe care ulterior l-a expediat în Marea Britanie", arată anchetatorii,

În urma perchezițiilor, 5 persoane au fost aduse la audieri, iar pentru patru persoane au fost emise ordonanțe de reținere, fiind prezentați miercuri Curții de Apel Iași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informații.

miercuri, 13 septembrie 2017443
Comentarii

01Murphy(13 sep 22:27)
Justitia nu trebuie sa astepte ca asemenea moldoveni radicalizati la islam sa comita acte de terorism. Codul Penal trebuie sa fie modificat in sensul ca, toate persoanele depistate de organele specializate in antiterorism, sa fie incarcerate pe viata, pentru a nu mai prezenta niciodata un pericol la viata si securitatea populatiei pasnice.
mai mult...Ultima oră
22 noi 00:00Ultima orăCum poţi deveni poliţist de frontieră: 280 de locuri scoase la concurs în cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „AVRAM IANCU” Oradea

Poliţia de Frontieră Română informează tinerii absolvenţi ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care...42

22 noi 00:00Ultima orăElevi constănțeni, premiați la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică101
22 noi 16:23Ultima orăElicopterul SMURD intervine la un accident între Murfatlar și Ciocârlia741
22 noi 00:00Ultima orăDRDP Constanța se pregătește de iarnă! Se întâlnesc să pună la punct ultimele detalii

Joi, 23 noiembrie 2017, orele 11:00, la sediul D.R.D.P. Constanța, va avea loc o întâlnire de lucru pentru analiza...96

22 noi 00:00Ultima orăConstănțeanca Antoanela Manac, cea mai bună triatlonistă în 2017128
22 noi 00:00Ultima orăPolițiștii constănțeni au desfășurat activități informativ-preventive printre elevi75
22 noi 00:00Ultima orăJucării de peste 200.000 lei susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în P.T.F. Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal...62

22 noi 00:00Ultima orăDorințele copiilor din centrele de plasament, transpuse în artă, la Constanța69
22 noi 00:00Ultima orăExperiment făcut de un fermier: oferă o fermă de vaci unui sărac ce vrea să muncească!959
22 noi 00:00Ultima orăRatko Mladic, condamnat la închisoare pe viață în 10 din cele 11 capete de acuzare, printre care și genocid

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladic, supranumit 'Măcelarul din Balcani', a fost condamnat...112

22 noi 00:00Ultima orăZiua Porților Deschise la Şcoala Gimnazială nr 7 „Remus Opreanu” Constanţa98
22 noi 00:00Ultima orăDouă comedii și un recital multimedia în weekend la Teatrul de Stat Constanța115
Vremea
6.9° - 8° miercuri, 22 noiembrie 2017
câțiva noriUmiditate: 100%
Vânt: 2.26 m/s din VSV
Presiune: 1026.31 milibari

Loto
6/4981530353942
5/406714263512
joker11161722336
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 noi 00:00SportHagi vrea să vândă Viitorul Constanţa cu 7 milioane de euro

Gică Hagi vrea să vândă pachetul majoritar de acțiuni al clubului Viitorul Constanța pentru 7 milioane de euro,...743

22 noi 00:00SportNoi contre între Gigi Becali și Anamaria Prodan. Impresarul a reacționat după acuzele patronului FCSB

Sport Express, cel mai important cotidian de sport din Rusia, a anunțat că Alexandru Bourceanu se află pe lista...577

22 noi 00:00SportFCSB s-a înțeles cu Dinamo pentru Nemec! Urmează întâlnirea decisivă cu Gigi Becali: toate cifrele mutării

Telenovela "Nemec la FCSB" a ajuns spre final. Se așteaptă deznodământul. Luni seară, Ionuț Negoiță a avut o...257

22 noi 00:00SportMaria Şarapova, cercetată de poliţie pentru înşelăciune şi conspiraţie

Maria Şarapova (30 ani) este anchetată în India, într-o afacere imobiliară care s-a încheiat prost. Poliţia a...487

Local
22 noi 13:39LocalBărbat MORT după ce s-a aruncat de la etaj, cu venele tăiate la o mână !

Incident nefericit pe strada Topolog, din municipiul Constanţa. Un apel la Serviciul Unic de Urgenţă 112, dat ieri,...316

22 noi 00:00LocalMinoră dispărută de acasă, căutată de poliţişti

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia Ionelei Diana Vasiliu, în vârstă de 15 ani, din localitatea...256

22 noi 00:00LocalGăsit spânzurat în boxa blocului; suferea de depresie

Un bărbat din Constanţa a fost găsit spânzurat, ieri dimineaţă, în boxa blocului în care locuia. Este vorba...357

22 noi 00:00LocalUn agent de pază, găsit MORT la Centrul de Recreere de la CNE Cernavodă!

Oamenii legii şi inspectorii de muncă desfăşoară cercetări, după ce, în noaptea de 20 spre 21 noiembrie a.c.,...286

22 noi 00:09LocalCompania de Balet a Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski” pleacă în turneu în Germania

Compania de Balet a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” se pregăteşte pentru plecarea în...137

22 noi 00:08LocalZeci de familii din Nazarcea au primit ajutor în prag de iarnă

Asociaţia United Hands România a continuat acţiunile caritabile printr-o nouă deplasare a voluntarilor săi în...166

22 noi 00:00LocalMuncitor căzut de la etaj, la Constanţa!

Încă o persoană a fost la un pas de moarte, la Constanța, după ce a căzut de la etajul 1 al unui bloc, pe strada...187

22 noi 00:33LocalAcțiune punctuală a polițiștilor rutieri! Pietonii indisciplinați au fost trași pe dreapta - VIDEO

În cursul zilei de marți, 21 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de informare a pietonilor...495

22 noi 00:37LocalAtentie, se oprește apa în Constanța!

Pentru executarea unor lucrări de remediere a avariei pe conducta de distribuție apă, cu diametrul de 500 mm, de pe...717

22 noi 23:31LocalAgresorul patronului barului Gopo, arestat 30 de zile

Agresorul de la barul Gopo, din Constanța, a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia aparține magistraților...460

Politică
22 noi 00:00PoliticăDNA a pus SECHESTRU pe averea lui Dragnea

Procurorii anticorupţie au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Liviu...547

22 noi 00:00PoliticăMaşină de pompieri din Elveţia, pentru Primăria Saraiu

Primăria Saraiu se pregăteşte pentru sezonul rece. Totodată, urmează să fie primită şi o maşină de pompieri...323

22 noi 14:46PoliticăBanii alocaţi de CJC pentru Mihail Kogălniceanu urmează a fi cheltuiiţ pe studii de fezabilitate

Primăria Mihail Kogălniceanu a primit suma de 80.000 de lei, alocaţi pentru „dezvoltare locală şi arierate” de...190

22 noi 00:00PoliticăComuna Grădina planuri pentru asfaltare, şcoală nouă şi dispensar

Localitatea constănţeană Grădina se pregăteşte ca la primăvară să aibă un garaj care să adăpostească toate...223

22 noi 00:07PoliticăAgenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă, investiţie la şcoala din Agigea

Condiţii mai bune de studiu pentru copii din 23 de şcoli, între care şi o unitate de învăţământ din comuna...161

22 noi 15:42PoliticăŞedinţă de Consiliu Municipal: nume noi pentru câteva străzi

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal, convocată în data de 27 noiembrie, pe ordinea de zi...740

22 noi 00:11PoliticăConsilierii locali municipali, convocaţi în şedinţă

Consilierii locali municipali sunt convocaţi de primarul Decebal Făgădău în şedinţă ordinară, luni, 27...437

22 noi 23:28PoliticăDeputatul Bogdan Huțucă: Cu cât ies mai mulți români în stradă, cu atât cresc șansele ca Guvernul PSD să pice

Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Bogdan Huțucă, afirmă că sute de...442

22 noi 23:28PoliticăParlamentul European, serie de evenimente la Constanța

Vineri, 24 noiembrie 2017, Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează la Constanța și...326

22 noi 23:31PoliticăConsilierii judeţeni, convocaţi în şedinţă! Iată ordinea de zi

În conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,...352

Monden
22 noi 00:00MondenAndreea Antonescu, grave probleme cu silicoanele gigant

La nici un an de la operaţia de mărire a bustului, pe care a făcut-o în mare secret, Andreea Antonescu începe să...286

22 noi 00:00MondenCum arată acum „Dennis, pericol public”! Nu l-ai recunoaşte pe stradă dacă l-ai întâlni!

A fost considerat un copil genial al Hollywood-ului! În 1993, ne-a cucerit inimile cu rolul din „Dennis, pericol...427

22 noi 18:57MondenPriscilla Presley s-a urâţit îngrozitor din cauza operaţiilor estetice

Fosta soţie a lui Elvis s-a trezit „cu întrebarea ce ţi-ai făcut la faţă?” după ultima ei apariţie la o...371

22 noi 00:00MondenGabi Balint se lansează în muzică. Fostul fotbalist cântă la saxofon și lucrează la primul său album

Legendă a fotbalului românesc din ”generația de aur”, Gabi Balint își pregătește debutul discografic. Fostul...136

22 noi 00:00MondenSmiley, mărturisiri despre anii de școală: „Nu eram tocilar, am mai și copiat uneori!”

Idol al copiilor, care îi fredonează piesele de la primele cuvinte învățate în viață până la vârsta...137

22 noi 18:59MondenOzana Barabancea a atras toate privirile. E mai slabă ca niciodată

Artista Ozana Barabancea este pe zi ce trece mai slabă și acest lucru se vede din ce în ce mai mult pe silueta sa,...401

22 noi 00:00MondenInternauții l-au plâns pe Marilyn Manson după moartea lui Charles Manson

După ce a apărut vestea morții lui Charles Mason, cel mai cunoscut criminal în serie din istoria Statelro Unite, mai...153

22 noi 00:00MondenMalia Obama surprinsă sărutându-se cu un tânăr de la Harvard

Malia Obama surprinsă sărutându-se cu un tânăr de la Harvard. Fiica cea mare a fostului președinte și iubitul ei...200

22 noi 00:00MondenAcuzat de hărțuire sexuală de opt femei, prezentatorul Charlie Rose a fost suspendat

Un prezentator vedetă al televiziunii americane, Charlie Rose, a fost suspendat luni de posturile CBS și PBS după...117

22 noi 00:00MondenOVIDIUS IN LOVE - SPECTACOL EVENIMENT

Veniţi să-l cunoaşteţi pe Ovidiu! Pe acel Ovidiu despre care auziţi des de la începutul anului 2017, cu ocazia...126

Mapamond
22 noi 00:00MapamondRex Tillerson, acuzat de oficiali ai Departamentului de Stat de încălcare a legislației americane privind copiii soldați

Un grup de 12 oficiali ai Departamentului de Stat al SUA a luat decizia neobișnuită de a-l acuza oficial pe secretarul...122

22 noi 00:00MapamondGermania: Șase sirieni, arestați pentru apartenență la Statul Islamic și plănuirea unui atentat

Poliția germană a arestat marți șase cetățeni sirieni suspectați de apartenență la gruparea jihadistă Statul...112

22 noi 00:00MapamondSute de camionagii au protestat la frontierele franceze în legătură cu directiva europeană privind detașarea lucrătorilor

Mai multe sute de camionagii au manifestat marți la frontierele franceze, mai ales cele spre Italia și Belgia, pentru...122

22 noi 00:00MapamondValul de migranți din Myanmar ar putea ajunge în Europa, afirmă șeful diplomației ungare

Sute de mii de migranți din Myanmar ar putea pleca către Europa dacă autoritățile birmane nu vor reuși să...130

22 noi 00:00MapamondGermania: apel la partide să recurgă la compromisuri și să-și asume un guvern de coaliție

Președintele parlamentului german, Wolfgang Schaeuble, a afirmat marți că partidele trebuie să dea dovadă de mai...110

22 noi 00:00MapamondJustiția belgiană pune sechestru pe camioanele unei companii ce ar fi folosit ilegal șoferi români

Justiția belgiană a pus sub sechestru 112 camioane ale unei companii bănuite că angaja ilegal șoferi români cu...168

22 noi 00:00MapamondMoldova: Eșecul referendumului anti-Chirtoacă menține situația incertă din administrația Chișinăului

Prezența extrem de redusă la referendumul din 19 noiembrie pentru revocarea din funcție a primarului Chișinăului,...109

22 noi 00:00MapamondOrașul Amsterdam va găzdui sediul Agenției Europene a Medicamentului

Orașul olandez Amsterdam a fost desemnat, luni seară, pentru a găzdui sediul Agenției Europene a Medicamentului...115

22 noi 00:00MapamondAdministrația americană pune capăt statutului de protecție temporară de care beneficiau circa 59.000 de haitieni

Statele Unite au anunțat luni că pun capăt Statutului de Protecție Temporară (TPS) pentru Haiti și le-au dat un...108

22 noi 00:00MapamondAtentat sinucigaș într-o moschee, soldat cu cel puțin 50 de morți

Cel puțin 50 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaș comis marți într-o moschee din nord-estul...129

Sănătate
22 noi 23:50SănătateUn nou tip de DIABET a fost descoperit. De ce apare și cum trebuie tratat

Cercetătorii avertizează că există un nou tip de diabet, care de cele mai multe ori este greșit diagnosticat drept...860

14 noi 00:59SănătateAvertizare pentru părinţi: nu mai îndopaţi copiii cu PARACETAMOL!

Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția părinților asupra administrării paracetamolului la copii, după ce la...7038

31 oct 22:37SănătateCine le mai deschide uşa bătrânilor singuri? Mulţi ajung să fie vizitaţi doar când sunt „cadavre în putrefacţie”!

Cine le deschide ușa bătrânilor rămași singuri pe lume? În teorie, pentru ei există serviciul de îngrijiri...3546

25 oct 13:01SănătateAvertizările privind excesul de antibiotice, ignorate de medici de familie din Constanţa?

„În două luni, la fiecare vizită la medicul de familie cu cel mic, mi s-a înmânat câte o rețetă compensată...1892

20 oct 00:00SănătateNumărul deceselor cauzate de rujeolă a ajuns la 35

Numărul deceselor cauzate de rujeolă raportate până vineri a ajuns la 35, potrivit site-ului Institutului Național...1043

17 oct 00:00SănătateStudiu ÎNGRIJORĂTOR realizat în 2017: Mai bine de jumătate dintre români sunt supraponderali și OBEZI

Singurul Centru de Excelenţă în chirurgie bariatrică şi metabolică din România, Ponderas Academic Hospital, a...971

28 sep 11:33SănătateȘtim ce cumpărăm din magazine? Șuncă Praga cu până la 10 E-uri și multă sare!

InfoCons - Asociația pentru Protecția Consumatorilor a realizat un studiu pe produse tip Șuncă Praga. În cadrul...1997

16 sep 21:07SănătateAtenție, părinți! Tot mai multe cazuri de rujeolă confirmate!

Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România raportate până vineri, 15 septembrie, este de 9.233, cu...2351

15 sep 23:40SănătateCentru modern la Constanţa pentru bolnavii cu infarct miocardic

Constănţenii cu afecţiuni cardiace pot beneficia de investigaţii de ultimă oră şi de intervenţii complexe pentru...4451

8 sep 21:43SănătateAl 34-lea deces din cauza rujeolei - un băieţel cu anemie, în vârstă de 5 luni. Peste 9.100 de cazuri în aproape un an de la declanşarea epidemiei

Numărul deceselor prin rujeolă a ajuns la 34, ultimul caz fiind un băieţel de cinci luni cu anemie din judeţul...2275