rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 12 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Bărbații din viața Andreei Bălan. Logodnă la 20 de ani, trădări, infidelități și divorț

Dacă vestea divorțului dintre Andreea Bălan și George Burcea i-a pus pe gânduri pe admiratorii cuplului, și mai șocant a fost atunci când artista a început deja să se afișeze în compania unui nou bărbat, la scurt timp după întreg scandalul cu despărțirea de tatăl fetițelor ei.

Andreea Bălan cu Teo Păcurar

Andreea Bălan a susținut mereu că George Burcea ar fi fost cel care nu și-ar mai fi dorit să formeze o familie alături de ea, însă cântăreața pare că a trecut destul de repede peste întreg incidentul. Dacă este doar o formă de a reuși să uite mai rapid durerea sau chiar s-a înfiripiat ceva între ea și noul ei iubit, Tiberiu Argint, acest lucru nu-l va putea arăta decât timpul.

Cert este că Andreea are o întreagă istorie în spate de decizii luate fără prea multă analiză a tuturor urmărilor sau posibilităților. Vedeta a fost logodită la o vârstă destul de fragedă, iar după despărțirea de unul dintre partenerii ei de lungă durată, Keo, a procedat la fel ca în prezent, consolându-se în brațele altui bărbat. Este vorba despre americanul Michael.

Andreea Bălan a fost logodită la 20 de ani

Deşi s-a zvonit că pe la 15 ani Andreea s-ar fi iubit cu dansatorul Ionuţ Manea, partenerul ei de dans din videoclipul piesei „Moşule ce tânăr eşti”, artista a susținut mereu că ei au fost doar prieteni.

„Suntem prieteni foarte buni, deşi m-a iubit întotdeauna. A fost singurul care a ţinut la mine cu adevărat, Ionuţ mă cunoaşte cel mai bine. Mă iubeşte de 3 ani, dar nu-i poţi comanda inimii, ţin la el şi atăt”, spunea Andreea Bălan în urmă cu ceva vreme.

Andreea Bălan și Ionuț Manea

foto: captură

În 2004, Andreea Bălan s-a mutat din casa părintească din Ploieşti, în Bucureşti, unde l-a cunoscut pe compozitorul Teo Păcurar. În aceeași perioadă, solista răspundea ambiguu la întrebările legate de pierderea virginității, în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Deși inițial l-a luat pe ”nu comentez” în brațe, Andreea a recunoscut că nu mai era fecioară de câteva luni. În 2005, Andreea și Teo s-au logodit, iar cei doi porumbei şi-au tatuat câte un inel de logodnă pe degetul inelar. Cuplul s-a destrămat însă în 2006. Se pare că Teo Păcurar voia ca Andreea să se mute cu el în Bistriţa, unde locuiau și părinţii lui.

Andreea Bălan şi Keo

Foto: arhiva Click!

Andreea Bălan, relație de 9 ani cu Keo

La scurt timp după despărţire, Andreea a apărut la evenimentele mondene împreună cu Keo, cântăreț ca și ea, care a ajutat-o să treacă peste despărţirea de Teo. Cei doi au devenit în scurt timp iubiți și, aproape nouă ani mai târziu, când toată lumea aștepta de la ei vești legate de căsătorie, au anunțat că se despart. Motivul? Keo a călcat strâmb, înșelând-o pe Andreea cu cântăreața Misty.

Andreea Bălan şi George Burcea

Foto Arhivă personală

Andreea Bălan, noul iubit și divorțul de George Burcea

Copleșită de durere, Andreea s-a aruncat în braţele americanului Michael, un fost pușcaș marin pentru care făcea naveta pe ruta România-SUA, după care l-a cunoscut pe actorul George Burcea, tatăl celor două fetițe ale artistei, de care a anunțat de curând că divorțează, de asemenea. Relația cu Michael s-a terminat după un an, la mijloc stând și distanța dintre cei doi.

Andreea Bălan și Michael

Acum, la fel cum a procedat și după despărțirea de Keo, artista are deja un nou iubit, pe Tiberiu Argint, cu care s-a afișat pe litoral fără rețineri. Totuși, Andreea a mărturisit că ea și-a dorit ca relația cu George Burcea să meargă în continuare, spunând că decizia finală a fost a actorului, care nu ar mai fi vrut să îi fie alături.

„Nu ai cum să salvezi sau să lupți pentru cineva care nu vrea să mai fie acolo și vrea altceva. Sau cineva care este într-o zonă cu niște traume și nu vrea să fie ajutat. George nu și-a dorit acest lucru, prin urmare despărțirea a fost inevitabilă. Nu am mai avut ce să salvez..El a vrut să aibă altă viață. În viața în care era cu noi nu se mai regăsea și se simțea nefericit”, spunea Andreea într-un vlog publicat pe cananul ei de YouTube, scrie click.ro.

vineri, 10 iulie 2020908
Comentarii

02Acum pe bune(10 iul 17:54)
Ne mai frecati mult la creieri cu paiatza asta???
02daca o speli(10 iul 17:09)
e ca noua, nu se ciurueste nu se da in doua!
15m. traista(10 iul 10:45)
muierea asta nu este numai curva , mai este si proasta rau de tot...
13gogu(10 iul 10:27)
iar srire cu proasta asta ? ce naiba face oana roman ca nu mai stim nimic de ea .Acum se vinde stirea cu balan la care balesc labagii fani?
mai mult...Monden
12 aug 00:00MondenAndreea Bălan, acuzată de infidelitate la divorț? Solista s-a aprins: „E foarte urât ce face“

Divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea se tranșează dur. Despărțiți de 8 luni, cei doi soți se vor...184

12 aug 00:00MondenLili Sandu a născut un băiețel de nota 10. „Au curs multe lacrimi de fericire”171
12 aug 00:00MondenAnda Adam crede că are mari șanse să câștige „Ferma”. Care sunt atuurile ei169
12 aug 00:00MondenCe ironie! Alin Oprea a primit citația de divorț și acum 10 ani, iar reacția a fost explozivă: „Băi, te-ai tâmpit de tot?“

Parcă a cobit! Acum se află în prag de divorț din cauză că soțul este îndrăgostit de o altă femeie, însă în...175

12 aug 20:19MondenJulia Roberts renunţă la Hollywood? Totul despre viaţa controversată a celebrei actriţe174
12 aug 00:00MondenRita Ora, scene sexy pe yacht! A fost la un pas de o gafă vestimentară din cauza bikinilor prea mici197
12 aug 00:00MondenPrimul concert Metallica din 2020, difuzat în cinematografele drive-in din America de Nord

Formaţia Metallica va urca pe scenă pentru prima dată în 2020 pentru a susţine un concert ce va fi difuzat în...157

12 aug 00:00MondenDisney va relansa saga „Tron“, cu Jared Leto ca protagonist şi Garth Davis ca regizor167
12 aug 00:00MondenRegina Elisabeta a II-a i-a eliminat pe prinţul Andrew şi pe ducii de Sussex de pe site-ul familiei regale154
12 aug 00:00MondenBradley Cooper şi Jennifer Garner, surprinşi pe plajă în ipostaze tandre

Actorii Bradley Cooper şi Jennifer Garner au fost surprinşi de paparazzi pe o plajă din Malibu, în imagini care...175

12 aug 00:00MondenZac Efron va face parte din distribuţia remake-ului ''Three Men and a Baby'' pentru Disney Plus158
12 aug 00:00MondenCreatorul emisiunilor „Te pui cu blondele?“, „Mondenii“ sau „Schimb de mame“ a murit la 47 de ani190
Vremea
21.1°21.1° - 22.3° miercuri, 12 august 2020
ConstanțaUmiditate: 53%
Vânt: 3.16 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
12 aug 00:00SportŞahtior Doneţk şi FC Sevilla s-au calificat în semifinalele Ligii Europa, după ce au eliminat pe FC Basel şi Wolverhampton

Echipa Şahtior Doneţk s-a calificat în semifinalele Ligii Europa, după ce a învins, marţi, la Gelsenkirchen, cu...175

12 aug 00:00SportAmicale pentru Universitatea Craiova înaintea campaniei europene - Viktoria Plzen va fi unul dintre adversari

Universitatea Craiova va disputa două meciuri amicale în stagiul de pregătire din Austria, iar Viktoria Plzen va fi...154

12 aug 00:00SportSerena Williams s-a calificat în turul doi la Lexington

Serena Williams a obţinut o victorie în trei seturi la revenirea în circuit după epidemia de coronavirus, ea...165

12 aug 00:00SportAtletism: Organizatorii aşteaptă 2.000 de participanţi la un concurs de 'alergare virtuală'

Organizatorii competiţiei de alergare stradală UNIQA Asigurări Bucharest Family&10K au anunţat, marţi, într-o...165

Local
12 aug 18:13LocalMinor din Medgidia, REȚINUT pentru complicitate la TÂLHĂRIE calificată

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă...392

12 aug 18:12LocalVÂRSTNIC TÂLHĂRIT într-o scară de bloc pentru un TELEFON mobil

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă...530

12 aug 18:12LocalIntervenţie în Eforie Sud, o ţeavă de gaz a fost spartă

316

12 aug 18:15LocalINCENDIU DE PROPORŢII la o UZINĂ VIDEO

Militarii din cadrul detaşamentului de pompieri Tulcea au fost solicitaţi să intervină, marţi, 11 august, în...829

12 aug 18:14LocalFemeie, de 64 de ani, depistată băută la volan de polițiștii constănțeni

Ieri, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat o femeie, de 64 de ani,...667

12 aug 18:14LocalRAZII în COSTINEȘTI!

Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești, la data de 10 august a.c., în intervalul orar 17.00-19.00, cu...559

12 aug 18:43LocalIRANIAN dat în urmărire internațională pentru FRAUDĂ fiscală, REȚINUT la Constanța

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au depistat la începutul săptămânii un cetățean iranian, de 40...525

12 aug 00:17LocalCine trebuie să fie testat cu prioritate pentru coronavirus

INSP a actualizat definițiile de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus și recomandă testarea cu...728

12 aug 00:17Local„Seri de Café-Concert“ a debutat în Piața Ovidiu din Constanța

854

Politică
12 aug 00:00PoliticăCostel Alexe: La Miroslava vom face primul parc industrial pentru cercetare-inovare şi pregătire profesională duală

Ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, liderul PNL Iaşi, a declarat, marţi, că parcul industrial de...185

12 aug 00:00PoliticăA murit fostul preşedinte al Senatului Oliviu Gherman

"A murit, la 90 de ani, Oliviu Gherman. Un intelectual, un om desăvârşit. Personalitate inteligentă, calmă. Un...206

12 aug 00:00PoliticăSenat - plen: OUG privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, respinsă

160

Interviuri
25 iul 00:35InterviuriCHIŢAC: Constanţa are o administraţie AROGANTĂ care NU stă de VORBĂ cu OAMENII

În ultima perioadă s-a discutat intens pe marginea candidatului unic PNL-USR-PLUS, care ar fi asigurat într-o mare...2371

23 iul 00:35InterviuriHORIA CONSTANTINESCU: Vreau să SCUTUR Constanța de PILE și ȘMENURI! VIDEO

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, dar...3919

22 iul 00:06InterviuriPRIM PROCURORUL Gill Julien Grigore Iacobici: La PARCHETUL TRIBUNALULUI, rata ACHITĂRILOR este SUB 3%! VIDEO

3966

21 iul 00:08InterviuriRĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

Județul Constanța continuă să se confrunte cu mai multe probleme din diferite domenii, probleme care au fost...2382

10 iul 00:23InterviuriProcurorul TEODOR NIȚĂ: Industria DEȘEURILOR este mai BĂNOASĂ decât cea a DROGURILOR! VIDEO

Procurorul Teodor Niță a instrumentat dosare grele de-a lungul carierei, în momentul de față fiind ancorat în...9371

8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

4698

Monden
12 aug 00:00MondenPrimul concert Metallica din 2020, difuzat în cinematografele drive-in din America de Nord

Formaţia Metallica va urca pe scenă pentru prima dată în 2020 pentru a susţine un concert ce va fi difuzat în...157

12 aug 00:00MondenDisney va relansa saga „Tron“, cu Jared Leto ca protagonist şi Garth Davis ca regizor

Studioul Disney preconizează să relanseze saga ''Tron'', anunţând cooptarea regizorului Garth Davis, care a realizat...167

12 aug 00:00MondenRegina Elisabeta a II-a i-a eliminat pe prinţul Andrew şi pe ducii de Sussex de pe site-ul familiei regale

154

12 aug 00:00MondenBradley Cooper şi Jennifer Garner, surprinşi pe plajă în ipostaze tandre

Actorii Bradley Cooper şi Jennifer Garner au fost surprinşi de paparazzi pe o plajă din Malibu, în imagini care...175

12 aug 00:00MondenZac Efron va face parte din distribuţia remake-ului ''Three Men and a Baby'' pentru Disney Plus

Actorul Zac Efron va face parte din distribuţia unui remake al comediei de succes din 1987 ''Three Men and a Baby'',...158

12 aug 00:00MondenCreatorul emisiunilor „Te pui cu blondele?“, „Mondenii“ sau „Schimb de mame“ a murit la 47 de ani

190

Mapamond
12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Intensificare a epidemiei în Spania. Mai multe state impun carantina persoanelor venite din această ţară

La şase săptămâni după ce a rezistat primului asalt al epidemiei de COVID-19, Spania se află din nou într-o...147

12 aug 00:00MapamondCel mai mare laborator de cocaină din Olanda, descoperit de poliţie. 17 persoane au fost arestate

Poliţia olandeză a anunţat marţi că a descoperit cel mai mare laborator de cocaină găsit vreodată în ţară,...161

12 aug 00:00MapamondChina - Prezenţa coronavirusului, descoperită pe ambalaje de fructe de mare

163

12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Mexicul depăşeşte pragul de 53.000 de decese. Columbia trece de 13.000

Bilanţul deceselor cauzate în Mexic de noul coronavirus a depăşit pragul de 53.000, Ministerul Sănătăţii...151

12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Finlanda impune izolarea obligatorie de 14 zile oricărui nou sosit din 'ţări cu risc'

Orice persoană ce vine dintr-o "ţară cu risc" şi ajunge în Finlanda va trebui să se supună izolării de 14 zile...149

12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Marea Britanie raportează 816 contagieri şi 8 decese asociate COVID-19

145

Sănătate
12 aug 00:00SănătateRefluxul gastroesofagian la sugar - soluții eficiente

Refluxul gastroesofagian la sugari apare atunci când mâncarea refulează din stomacul bebelușului înspre esofag,...161

12 aug 00:00SănătateCancerul, depistat cu 4 ani înainte de apariția simptomelor?

O echipă internațională de cercetători a dezvoltat un test de sânge care poate detecta dacă o persoană are unul...170

12 aug 00:00SănătateCoenzima Q10 și rolul său în menținerea frumuseții pielii

161

12 aug 00:00SănătateStilul de viață sedentar anulează beneficiile unei mase corporale normale

Chiar dacă ai ajuns la greutatea ideală, lipsa de mișcare te poate afecta la fel de mult ca pe o persoană...160

12 aug 00:00SănătateCopiii sub 5 ani pot transmite mai ușor noul coronavirus decât adulții

În prezent se cunoaște faptul că cei mici, deși sunt mai susceptibili la infecția cu sindromul respirator acut...153

12 aug 00:00SănătateMenstruația la vârste mici crește riscul de disconfortla menopauză

Menstruația apărută timpuriu, mai devreme de vârsta de 11 ani, crește probabilitatea de a experimenta bufeuri în...158

12 aug 00:00SănătateCe provoacă foliculita la nivelul scalpului

Foliculita scalpului este o afecțiune a pielii caracterizată de faptul că foliculii firelor de păr de pe scalp se...156

12 aug 00:00SănătateCât de periculoasă este folia de aluminiu pentru copii?

Aluminiul este prezent, în mod natural și în cantități reduse, în alimente, însă este frecvent folosit în...157

12 aug 00:00SănătateEste întotdeauna necesară operația în caz de apendicită la copii?

147

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT