REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Bărbatul care dădea examene în locul studenţilor este liber

Bărbatul care dădea examene în locul studenţilor este liber

Replica API 14 ianuarie 2014 | 00:00 259

Dosarul şpăgilor de la UMC:

Dosarul şpăgilor de la UMC:

Tribunalul Constanţa a respins, luni, 13 ianuarie, ca nefondată, propunerea formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, privind prelungirea măsurii arestării preventive luate faţă de Dumitru Florin Merăuţă. Astfel, magistraţii au admis, ca fondată, cererea formulată de către avocatul acestuia, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Chiar dacă Tribunalul Constanţa a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă 153/20.09.2013, acesta nu poate fi eliberat până când decizia nu rămâne definitivă. Dacă judecătorii Curţii de Apel vor respinge recursul procurorilor, Merăuţă va fi pus în libertate. Reamintim că Dumitru-Florin Merăuţă, fost student al UMC, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită, fals privind identitate şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În acelaşi dosar este cercetat şi Emilian Anatoli Costache, lector la Universitatea Maritimă Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă. Totodată, alţi studenţi sunt cercetaţi pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. Este vorba de şpăgi cuprinse între 100 şi 1000 de euro, care ajungeau fie direct la lectorul universitar, acesta promovând studenţii chiar dacă dădeau foaia în alb, sau care ajungeau la Florin Merăuţă, fost student al UMC, care se prezenta la examen în locul realilor candidaţi.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218