REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu s-a automutilat

Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu s-a automutilat

Replica API 28 mai 2014 | 00:00 144

După ce procurorii au solicitat expertiză psihiatrică în cazul lui Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. În data de marţi, 27 mai, anchetarorii au spus că internarea la Palazu Mare se va face cu acordul inculpatului, el fiind de acord. Astfel, în dimineaţa de miercuri, 28 mai, în jurul orelor 10.00, oamenii legii au mers la domiciliul lui Zglobiu, situat pe strada Oltului, din zona Icil, pentru a-l conduce la Serviciul de Medicină Legală. La vederea poliţiştilor, Adrian a fugit în spatele casei şi a început să se taie cu un cuţit pe abdomen, gât şi braţe. Din fericire, omul legii aflat la faţa locului a intervenit prompt, i-a smuls cuţitul din mână, astfel victima nu a reuşit decât să-şi provoace nişte răni superficiale, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Menţionăm că, în cursul zilei de duminică, 25 mai, şeful statului a depus plângere, la Parchetul Tribunalului Constanţa, pe numele acestuia, pentru ultraj. Reamintim că Adrian Zglobiu l-a scuipat pe Traian Băsescu în momentul în care acesta a coborât de pe Nava Şcoală Mircea, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc sâmbătă în dana de pasageri a Portului Constanţa. Bărbatul a fost pus în libertate duminică seară, după expirarea ordonanţei de reţinere valabilă 24 de ore, urmând să fie cercetat pentru ultraj, loviri şi alte violenţe în stare de libertate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614