REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Barna: Pe subiectul SIIJ sunt revoltat; suntem în blocaj. UDMR nu vrea desfiinţarea

Barna: Pe subiectul SIIJ sunt revoltat; suntem în blocaj. UDMR nu vrea desfiinţarea

Replica API 22 iulie 2021 | 20:53 855

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat marţi că în acest moment coaliţia este într-un blocaj pe subiectul desfiinţării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), menţionând că ministrul Justiţiei a prezentat mai multe variante, dar niciuna nu a fost acceptată pentru că UDMR nu vrea, practic, desfiinţarea acestei secţii, iar PNL are o poziţie neutră.

Dan Barna

"Subiectul este, evident, pe agenda publică de mai mult timp, ţine de un punct de vedere al partenerilor de coaliţie de la UDMR, care nu susţin varianta aprobată de Guvern, varianta simplă prin care SIIJ se desfiinţează şi atribuţiile, competenţele se descompun pe Parchete, la DNA, la Parchet General sau la DIICOT. Cei de la UDMR nu vor practic desfiinţarea SIIJ. Poziţia lor este că să desfiinţăm SIIJ-ul actual şi să-l mutăm, tot ca secţie specială pentru magistraţi, la Parchetul General, adică schimbă plăcuţa de pe uşă şi să schimbăm un pic adresa poştală. (...) Noi nu vrem la DNA, noi spunem că trebuie revenit la - exact cum spun şi Comisia de la Veneţia şi Comisia Europeană - descompunerea atribuţiile acestei secţii, invenţia lui Liviu Dragnea, pe competenţe. Adică: dacă e corupţie - la DNA, dacă e crimă organizată - la DIICOT, dacă sunt infracţiuni comune - la Parchet, aşa cum e toată lumea, astfel încât magistraţii să nu mai aibă o secţie specială, că despre asta e vorba, nu despre unde ascundem o secţie specială pentru magistraţi", a afirmat Barna la TVR1, citează Agerpres.

El a spus că, în acest context, ministrul Justiţiei a propus încă o variantă, însă şi aceasta a fost respinsă de UDMR.

"Deci, în acest context, astăzi, discuţia este deja de câteva săptămâni, ştim cele două poziţii oarecum ireconciliabile. Şi atunci, ministrul Justiţiei, discutând cu colegii din UDMR şi din PNL, au găsit o variantă prin care am mai propus încă o alternativă prin care să desfiinţăm SIIJ, dar să existe o garanţie, cerută de UDMR asupra magistraţilor, astfel încât dacă un magistrat este anchetat pentru o faptă de corupţie sau de orice fel de fapt, dacă consideră că procurorii din aria lui teritorială ar putea să nu fie obiectivi, să poată să ceară mutarea în toate circumscripţie, adică să fie anchetat de un alt parchet (...). Poţi să ceri mutarea la un alt parchet, o dată pentru a elimina orice suspiciune, asigurând o garanţie pentru eventuale temeri că, vezi Doamne, procurorul ar face un dosar pentru un magistrat. Am prezentat şi această variantă, cei de la UDMR, în prima fază au zis că ar putea să fie de acord, ar putea să fie o garanţie, după care astăzi ne-au spus că nu sunt de acord, pentru că dânşii de fapt vor ca atribuţia aceasta să nu fie la DNA. Dânşii vor ca DNA să nu aibă atribuţii în această zonă, pentru că poziţia este de a păstra o secţie specială pentru magistraţi dintr-un raţionament pe care mi-e greu să-l înţeleg", a adăugat vicepremierul.

Dan Barna a spus că poziţiile sunt foarte clare şi că nu există un interes din partea UDMR de a desfiinţa SIIJ.

"Ministrul Justiţiei a prezentat mai multe variante, niciuna nu este acceptată pentru că, de fapt, în realitate, percepţia pe care o vedem cu toţii este că practic orice variantă s-ar propune, ea va fi respinsă pentru că nu există un interes din partea acestui partener al coaliţiei pentru ca angajamentul din program de guvernare chiar să devină realitate. (...) Calendarul era să se întâmple până la sfârşitul acestei legislaturi, nu s-a întâmplat. Suntem în acest blocaj, continuăm discuţiile, eu sper să găsim totuşi o soluţie, dar lucrurile sunt foarte complicate în acest moment. Nu am un răspuns, în acest moment suntem într-un blocaj pe acest subiect. Despre ce calendar să vorbim? Putem asuma orice calendar, nu se întâmplă. În realitate, nu există o dorinţă pentru desfiinţarea SIIJ şi de fapt suntem singurii care luptăm pe acest front pentru că a fost un acord în coaliţie că aşteptăm avizul Comisiei de la Veneţia şi în funcţie de asta vom hotărî şi vom desfiinţa SIIJ. A venit avizul Comisiei de la Veneţia, care spune exact ce spune Guvernul, şi pare că de fapt angajamentul că găsim o soluţie şi desfiinţăm SIIJ nu mai contează. Cei de la PNL sunt neutri în această dezbatere. Spun: 'noi acceptăm orice formulă'", a mai spus Barna.

Vicepremierul a menţionat că este revoltat de această situaţie.

"La subiectul SIIJ sunt revoltat în momentul de faţă, pentru că deşi colegul meu a prezentat o variantă care răspundea exact la temerile invocate, vedem că de fapt este un balet şi că interesul nu este de a desfiinţa şi de a face paşi înainte, acesta creează cumva sentimentul de muncă în zadar, dar vom continua şi pentru faptul că o bucată din România a decis că USR PLUS să fie în această guvernare şi să luptăm pentru aceste reforme", a adăugat Barna.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
dara sa pleci din functai pe care o ai ca esti penal, nu vrei?
2
0
Disperati pana la capat pt. desfiintarea SIIJ-lui!
1
0
handicapatii din usr tin cu dintii sa desfinteze sectia dar udmr le-a dat multa mwie.
7
0
si eu pe Barna ,poate Codruta se implica totusi!
8
2
vreau intai sa o vad pe Clotilde la pischerie
9
3

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367