REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Baroul Constanța vrea DESPĂGUBIRI de la STAT, în CONTUL unor TERENURI pe care le-a PIERDUT

Baroul Constanța vrea DESPĂGUBIRI de la STAT, în CONTUL unor TERENURI pe care le-a PIERDUT

Replica API 1 decembrie 2021 | 00:35 2605

Război pe viață și pe moarte între Baroul Constanţa, alături de Filiala Constanţa a Casei de Asigurări a Avocaţilor, și Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Ce au de împărțit cele două? Mai multe terenuri preluate de stat și care au aparținut Baroului. Instituția avocaților din Constanța cere despăgubiri, întrucât nu a fost posibilă restituirea în natură.

Concret, Baroul Constanţa și Filiala Constanţa a Casei de Asigurări a Avocaţilor solicită obligarea CNCI la stabilirea valorii și acordarea măsurilor reparatorii pentru terenurile intravilane care au aparţinut acestora.

Prin sentinţa civilă din 10 iunie 2010, s-a dispus obligarea Municipiului Constanţa și a Primarului Municipiului Constanţa de a înainta prin dispoziție întreaga documentație Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea acordării de despăgubiri pentru terenul care face obiectul litigiului, iar prin dispoziția nr.606/07.03.2014 a Primarului Municipiului Constanţa s-a dispus înaintarea dosarului către CNCI cu propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul situat în intravilanul Municipiului Constanţa.

Deși dosarul a fost înaintat către CNCI, până la acest moment ce din urmă nu a emis decizia de compensare prin puncte, deși dosarul trebuia soluționat cu prioritate.

O mare parte din loturi erau în cartierul KM 4

”Acțiunea din instanță are ca obiect stabilirea valorii despăgubirii pentru mai multe terenuri care au aparținut Baroului și Filialei Constanța a Casei de Asigurări a Avocaților, pentru care nu a fost posibilă restituirea în natură. Sunt multe loturi, o parte din ele erau situate în Cartierul Km 4.” a declarat pentru ziarul Replica, Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța.

Cătălin Filișan

CNCI, obligată la plata despăgubirilor de aproximativ 3 milioane de euro

Magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa au reţinut că, CNCI avea obligația de a soluționa dosarul în care a fost emisă decizia prin care a fost soluționată cererea reclamanților. În condițiile în care s-a constatat că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, reclamanții sunt privați de dreptul de proprietate, pentru acoperirea prejudiciului suferit aceștia fiind îndreptățiți să obțină măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensarea prin puncte astfel cum s-a menționat și prin dispoziția menționată anterior.

Tribunalul a constatat că evaluarea corectă a imobilului se realizează prin luarea în considerare a valorii de 85 euro/mp teren liber și 70 euro/mp teren construit, rezultând o valoare totală a terenurilor de 2.997.791 euro, iar prin luarea în considerare a cursului valutar la data întocmirii raportului de expertiză, de 4,9278 lei/euro, rezultă un număr de puncte de 14.772.516, astfel cum acesta a fost determinat prin raportul de expertiză. Magistraţii din cadrul Tribunalul Constanţa au decis obligarea CNCI să emită o decizie de compensare prin 14.772.516 puncte în favoarea reclamanților, calculate prin raportare la grilele notariale de la nivelul anului 2021. Sentința a fost comunicată pe 26 noiembrie 2021 și nu este definitivă, urmând a se judeca apelul.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ho dorogii la pensie, mai lasati si tineretu sa manance o paine
0
0
hahahahahahahah
1
1
Nu le ajunge ce au ,de unde si pana unde ei proprietari .Pana acum de ce au dormit....
6
2
Pai ce nevoie are baroul de terenuri?
6
1
burestoasa
0
2
parcai viu!
0
1
Niste hoti vor bani de la alti hoti, ca bineinteles, banii nu sunt nici ai avocatilor si nici ai celor de unde cer ei.
8
2
Mooooooooieeee
10
3

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614