REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Băsescu a trasat opt obiective pentru PMP. Palaz anunţă continuarea parteneriatului cu PNŢCD

Băsescu a trasat opt obiective pentru PMP. Palaz anunţă continuarea parteneriatului cu PNŢCD

Replica API 9 februarie 2015 | 22:06 183

Nu va conduce partidul!

Nu va conduce partidul!

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost prezent, duminică, la Congresul Partidului Mişcarea Populară. Pentru evenimentul care l-a desemnat pe pe Eugen Tomac drept viitor preşedinte, se vehicula că Băsescu nu va fi prezent, însă acesta a ajuns la Palatul Parlamentului la ora 11:00, însoţit de preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu.

A fost prima apariţie publică a lui Băsescu după plecarea de la Cotroceni şi de la declanşarea scandalului Udrea - SRI. „Apreciez delicateţea doamnei Elena Udrea, de a nu fii prezentă în sală. Sper să fie tratată corespunzător şi să dovedească încă o dată că este nevinovată. Am convingerea că acest partid va creşte frumos şi va fi un etalon. Voi rămâne un partener al PMP. Vă voi pune la dispoziţia dumneavoastră experienţa mea, nu voi conduce partidul şi, împreună cu PNŢCD vom face o structură care să fie credibilă”, a spus Băsescu. În a doua parte a discursului, fostul preşedinte a făcut referiri la mandatul său şi de ce a fost nevoit să îl „apere”. „Era obligatoriu să ies să-mi apăr mandatul”, şi-a explicat Băsescu prezenţa. Ignorând dezvăluirile Elenei Udrea, care a dat în vileag un adevărat regim mafiot, cu relaţii obscure şi milioane de euro învârtiţi. „Numai eu ştiu câtă umilinţă am îndurat din 2004 până în 2014 pentru a schimba România. Realitatea regimului Băsescu: trebuie să se înţeleagă că, din 2005, a început reconstrucţia instituţiilor anticorupţie şi abia în ultimii 5 ani au reuşit cât de cât să îşi facă treaba”, a mai spus Băsescu. De asemenea, fostul preşedinte le-a recomandat celor din PMP să îşi atribuie „steagul luptei anticorupţie” şi să susţină MCV, fiind astfel în opoziţie cu actualul preşedinte, Klaus Iohannis. „Se va încerca diminuarea şanselor acestui partid să existe din cauza parteneriatului cu mine”, a mai spus Băsescu. Fostul preşedinte a trasat mai multe obiective pentru partid. Mai exact, opt la număr: partidul trebuie să îşi facă un steag din consolidarea instituţiilor statului de drept, susţineţi MCV-ul; cheltuirea banilor europeni, în contextul în care România mai are la dispoziţie încă nouă miliarde de euro; punerea în discuţie a Legii Sănătăţii din timpul guvernării Boc; sistemul dual (meserie la terminarea liceului) în ceea ce priveşte Legea Educaţiei; o nouă lege electorală, în care să fie stipulat 300 de parlamentari, „Parlamentul actual este ineficient”, susţine Băsescu; pregătirea pentru accesul în zona euro; creşterea competivităţii de stat şi 2% din PIB pentru armată, din vară. Potrivit liderului formaţiunii locale a PMP, toate aceste obiective vor fi asumate de partid din acest moment. „Cred că după ce a fost preşedintele prezent, cred că am crescut într-o oră cât n-au crescut alţii într-un an. Asta este o dovadă foarte clară că preşedintele este alături de PMP şi că nu a renunţat la proiect, aşa cum îşi frecau alţii mâinile şi încercau să insinueze. Domnul preşedinte a lămurit foarte clar că va avea un parteneriat cu PMP. Preşedintele Băsescu va rămâne preşedintele Băsescu şi de acum în zece ani de zile, nu are cum să fie egalat în prestaţie de nici un alt preşedinte, chiar şi de cei în funcţie (râde). A fixat obiective şi proiecte pe care le-a avut şi dânsul de dus la capăt, obiective pe care n-a reuşit să le ducă la îndeplinire sau pentru care s-a bătut. Vom prelua obiectivele şi le vom susţine în continuare”, a spus Palaz, pentru „Replica”, precizând şi că parteneriatul cu PNŢCD va continua. „Nu s-a hotărât încă sub ce formă, dar colaborarea va rămâne în continuare cu PNŢCD, asta este sigur”, a mai spus Palaz.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614