REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Băsescu cere referendum pe tema Roşia Montană, Ponta e de acord

Băsescu cere referendum pe tema Roşia Montană, Ponta e de acord

Replica API 3 septembrie 2013 | 00:00 179

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL, că ideea exprimată de şeful statului, Traian Băsescu, de a declanşa un referendum privind proiectul Roşia Montană, este una foarte bună. Poziţiile exprimate de şeful statului şi de premier vin la o zi după manifestaţiile care au avut loc în mai multe oraşe ale ţării împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. "Dacă preşedintele Traian Băsescu, conform atribuţiilor sale constituţionale, consideră util să declanşeze un referendum, cred că e o idee foarte bună", a spus Ponta, citat de Realitatea.net. El a precizat că a luat, ca premier, o decizie "curajoasă şi controversată", faţă de care îşi asumă şi criticile. Ponta a spus că, dacă nu s-ar fi făcut partea tehnică de negociere care ţine de acest proiect, statul român ar fi fost dat în judecată de către companiile implicate, care ar fi solicitat despăgubiri de circa două miliarde de dolari. Premierul a spus că Parlamentul este instituţia care are legitimitatea de a lua o decizie, fiind şi locul ideal de dezbatere şi de informare în ceea ce priveşte acest proiect. "Dacă ţineam în continuare la Guvern proiecte de acest gen, în care laşitatea Guvernului anterior nu a permis adoptarea unei soluţii, puteam doar să anunţ că statul român urmează să plătească miliarde de dolari despăgubire pentru un proiect care nu se realizează niciodată", a spus Ponta. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de "laşitate" a Guvernului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele. Preşedintele a mai spus, pentru "Adevărul", că trebuie deschis un dialog cu societatea pe tema proiectului exploatării de la Roşia Montană, iar el nu exclude posibilitatea de a convoca un referendum naţional pe această temă, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108