REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Băsescu, ghid în port pentru CNN

Băsescu, ghid în port pentru CNN

Replica API 2 mai 2013 | 00:00 161

Postul de televiziune CNN va difuza începând cu 23 mai o emisiune despre Portul Constanţa, în cadrul seriei de emisiuni "The Gateway", la realizarea căreia a participat preşedintele Traian Băsescu, imagini din timpul filmărilor fiind deja postate pe site-ul CNN. Emisiunea în cadrul căreia preşedintele român i-a fost ghid în Portul Constanţa jurnalistei Becky Anderson, a fost înregistrată în aprilie şi va fi difuzată la 23, 25 şi 26 mai. Anderson s-a întâlnit cu preşedintele Băsescu, fost căpitan de navă, pentru a discuta despre planurile acestuia de viitor în privinţa Portului Constanţa, prezentat drept "cel mai mare port de la Marea Neagră" şi un "important punct de tranzit care leagă Europa de Est de Transcaucazia, Asia Centrală şi Extremul Orient". "Până în decembrie 1989, Portul Constanţa a fost folosit în principal pentru exportarea bunurilor produse de economia României şi pentru a importa materii prime. În prezent Portul Constanţa este mai mult sau mai puţin un fel de poartă, în primul rând pentru România, conectând România cu restul lumii, şi în acelaşi timp este o poartă pentru Europa Centrală şi de Est", afirmă Băsescu în timp ce face turul portului, însoţit de Becky Anderson. Traian Băsescu povesteşte apoi că legătura sa cu portul este întărită de cariera de 12 ani pe petrolierele mari. "Mândria că am fost căpitanul unui vas de 306 de metri mi-a oferit resursele să rămân puternic exact în această perioadă a vieţii mele", afirmă el. Băsescu vorbeşte şi despre planurile de viitor pentru acest port. "Este punctul terminus al unei autostrăzi albastre care începe în Rotterdam şi se termină în Portul Constanţa. Este de o importanţă extraordinară, deoarece este conectat practic la întreaga Europă. Dar trebuie să dezvoltăm capacitatea pentru vasele mari în Constanţa", afirmă preşedintele român, într-un interviu acordat la Cotroceni. Reportajul CNN începe cu intrarea, într-o dimineaţă ceţoasă, în Portul Constanţa, a unui cargou de 300 de metri, însă ceaţa rămâne un leitmotiv. "În această perioadă, România navighează în ape economice tulburi, care afectează dezvoltarea ţării. Dar acest port a fost extins în perioada de prosperitate din anii '60, iar localizarea sa strategică l-a făcut unul dintre cele mai mari huburi din Europa. În prezent operează numai la 50% din capacitate, dar preşedintele este optimist. (...) În timp ce economia României rămâne în ceaţă, e clar că operaţiunile din terminalul de containere al portului pot fi cheia pentru viitorul economic al ţării", afirmă reporterul CNN. Beccky Anderson a vizitat, de asemenea, şantierul naval Daewoo şi s-a îmbarcat pe o barjă pentru a urmări traseul mărfurilor pe canalul Dunăre-Marea Neagră. "Având 60 de kilometri, canalul este al treilea ca lungime după Canalele Suez şi Panama", afirmă CNN. În cadrul vizitei în România, Anderson a mers şi la uzinele Renault/Dacia, prezentate drept "cea mai de succes poveste de afaceri din ţară".

sursa: mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108