Băsescu: Lui Bușoi nu-i dau nicic o șansă la Primărie; Nicușor Dan s-ar putea să câștige
Președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, susține că propunerea liberală pentru Primăria Bucureștiului, Cristian Bușoi, nu are nici o șansă, în timp ce Nicușor Dan, un potențial contracandidat al acestuia, ar putea câștiga alegerile, dacă va fi sprijinit de o "forță politică consistentă".
"În ceea ce-l privește pe Bușoi, nu-i dau nici o șansă, oricâte eforturi politice și nepolitice s-ar face pentru câștigarea alegerile de către Bușoi. În ceea ce-l privește pe Nicușor Dan, dacă va avea o forță politică care să-l sprijine, o forță consistentă, s-ar putea să poată câștiga, dar deocamdată e prematur", a declarat Băsescu duminică la B1 TV.
El a amintit că PNL are deja primar la București.
"Liberalii au acum primar. Nu știu de ce Iohannis nu l-a luat pe primarul liberal în funcție al Capitalei să meargă cu el ca să-i arate Bucureștiul, că sunt convins că nu-l cunoaște, e sibian, e cum eram eu în 1991, când am venit de la Constanța, nu cunoșteam Bucureștiul", a precizat Traian Băsescu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, joi seara, în ceea ce priveşte combaterea speculei,...250
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, miercuri, la reuniunea ministerială "Apel la acţiune...255
Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, a declarat, joi, că războiul din Ucraina, provocat de Rusia, a generat...221
Guvernul pregăteşte noi măsuri fiscale. Potrivit unor surse, Executivul ia în calcul recalcularea taxelor şi...461


ConstanțaUmiditate: 70%
Vânt: 5.42 m/s
Presiune: 1020 milibari

Câştigătoarea titlului de campioană a Angliei la fotbal în acest sezon va fi decisă în ultima etapă, după ce FC...309
Clubul FC Barcelona nu este dispus să plătească mai mult de 35 de milioane de euro pentru Robert Lewandowski,...239
Ciclistul eritreean Biniam Girmay (Intermarche - Wanty) a câştigat surprinzător, marţi, la sprint, etapa a 10-a a...211
Spaniolul Feliciano Lopez, unul dintre "veteranii" circuitului profesionist de tenis, a pus capăt unei serii de 79 de...269


Recensământul Populației și Locuințelor, cel mai important eveniment social al anului, care a debutat pe 14 martie,...498
Alertă în Poarta 6, după ce o persoană a fost găsită fără suflare la o ghenă de gunoi din apropierea pieței!...3808
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, 19 mai, în Constanța, la intersecția...786
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 19 mai, la intersectia str. Renașterii cu...526
Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, a declarat, joi, că războiul din Ucraina, provocat de Rusia, a generat...221
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că realitatea actuală, determinată de războiul Rusiei împotriva...194
Guvernul pregăteşte noi măsuri fiscale. Potrivit unor surse, Executivul ia în calcul recalcularea taxelor şi...461
Miniştrii Apărării român şi portughez, Vasile Dîncu şi Helena Carreiras, au semnat, joi, la Bucureşti, Acordul...428
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4174
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3377
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2388
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6163
Prima ediţie a Festivalului Miez se desfăşoară în perioada 20 - 22 mai, în Bucureşti, pe malul lacului...261
Amber Heard a respins ferm, marţi, acuzaţiile avocaţilor lui Johnny Depp care o acuză că a fost violentă,...219
Charlie Watts, bateristul The Rolling Stones, ar fi lăsat soției și fiicei sale o avere de 30 milioane de lire...260
Actorul şi regizorul nord-irlandez Kenneth Branagh îl va interpreta pe prim-ministrul britanic, Boris Johnson, în...199
''Zero Covid'': Autorităţile din Shanghai au anunţat marţi că s-a încheiat epidemia de coronavirus (cu excepţia...217
Între 200 şi 300 de persoane au manifestat marţi la Londra pentru a cere guvernului britanic să refuze să-l...192
Grecia a anunţat miercuri că de la 1 iunie măştile de protecţie în avioane şi în spaţii publice închise nu vor...202
Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, 85 de ani, avea "sclave sexuale" la petrecerile pe care le organiza în...882
Ministerul Sănătăţii a informat că în unităţile sanitare de profil sunt internate 760 de persoane cu COVID-19,...193
O echipă de medici chirurgi din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU)...216
Guvernul României a aprobat miercuri o hotărâre care vizează conținutul și metodologia de colectare și raportare...507
18 europarlamentari, printre care și medicul român Tudor Ciuhodaru, au înaintat Parlamentului European o propunere de...578