REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Băsescu nu vrea să fie prim ministru: "O să am 63 de ani. Cine o să mai aibă nevoie de mine?"

Băsescu nu vrea să fie prim ministru: "O să am 63 de ani. Cine o să mai aibă nevoie de mine?"

Replica API 4 septembrie 2011 | 00:00 142

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, duminică, la Şcoala de vară a OTPDL de la Eforie, că: "dacă PDL crede că i-ar trebui un altfel de Băsescu, să-l tragă în alegeri, se înşală", pentru că "nimeni nu va mai câştiga cu locomotivă persoană". "Dacă voi credeţi sau dacă PDL crede că i-ar trebui un altfel de Băsescu, să-l tragă în alegeri, se înşală", le-a spus Traian Băsescu participanţilor la Şcoala de vară a OTPDL. Şeful statului a susţinut că "nimeni nu va mai câştiga cu locomotivă persoană". Preşedintele Băsescu a adăugat că românii au început să înţeleagă faptul că pot fi idei credibile sau demagogie. "Nu va mai funcţiona demagogia cu Vă dăm!. Eu izbucnesc după ce discut cu factorii de decizie şi atunci vorbesc public. PDL generează astfel de tergiversări. Nu ajungi în funcţie de decizie ca să spui ce-mi face presa. Ea va fi nemulţumită mereu pentru că de asta e câine de pază. Dar în aceste vremuri vor câştiga ţările care îşi vor asuma decizii. Poate aveţi alte opţiuni, dar să le aveţi altă dată. Transferaţi sloganul dumneavoastră şi seniorilor. Cred că dincolo de a vă revopsi, de a vă rebrandui, cel mai puternic argument e ce le propuneţi românilor", a mai spus Băsescu. Preşedintele ţării susţine că: "nu cred că o simplă rebranduire face ca oamenii să spună a, nu mai e PDL, sunt alţii. Nu păcăliţi pe nimeni. Ar fi extraordinar un PDL care le spune oamenilor cu curaj nu se pot creşte salariile. Din aceste motive. Nu se pot indexa pensiile. Ar fi un stil nou de a face politică. Eu nu am adoptat acest stil nou de a face politică pentru că nu mai candidez ci pentru că numai aşa se poate face politică azi şi în viitor. Românii mai au până la alegerile legislative mai bine de un an. Sunt departe de momentul în care îi manipula cu uşurinţă televiziunea lui Vîntu şi Voiculescu. Văd destui tineri şi tineri numiţi în funcţii. Am făcut o mică investigaţie în ce organizaţie au activat. 90% nu au activat la nicio organizaţie. Au fost paraşutaţi. Nu trebuiesc repetate aceste erori. Avem un noroc formidabil şi îi dau dreptate lui Iorga care spunea că nimeni în ţara asta nu se face râs. Suntem prea toleranţi cu ridicolul", a spus Băsescu. Întrebat de un tânăr pedelist dacă, după încetarea celui de-al doilea mandat de preşedinte, va mai activa în viaţa politică, Traian Băsescu a răspuns că nu îşi mai doreşte acest lucru. "Am răspuns de mult. Nu voi mai activa în viaţa politică. O să am 63 de ani. Cine o să mai aibă nevoie de mine?", a spus Traian Băsescu în timp ce tinerii democrat-liberali i-au răspuns "Noi!", ulterior Băsescu spunându-le râzând: "Hai că vedem!". Mai mult, el a fost întrebat dacă doreşte să-şi "treacă în CV şi funcţia de prim-ministru". "O să spun foarte cinstit că nu. Asta pleacă dintr-un orgoliu. Într-o ţară, după ce ai fost preşedintele ţării, nu mai poţi fi nimic altceva decât ce ai fost, un fost preşedinte", a mai explicat Traian Băsescu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367