rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Băsescu: Parlamentul European va dezbate, la Strasbourg, o rezoluţie despre Revoluţia Română

Traian Băsescu

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu anunţă că luni, la Strasbourg, în cadrul Parlamentului European (PE) va începe dezbaterea unei rezoluţii despre Revoluţia Română din decembrie 1989, aceasta urmând să fie votată în plenul legislativului european în cursul zilei de joi.

"Revoluţia din România în dezbaterea Parlamentului European! Luni, la Strasbourg, va avea loc un eveniment unic. Se va dezbate o rezoluţie despre Revoluţia Română din Decembrie 1989. Dezbaterea are loc în ziua de 16 Decembrie, exact la 30 de ani de la începerea Revoluţiei la Timişoara, iar votul în plenul Parlamentului pentru Rezoluţie se va da Joi, 19.12.2019", a scris eurodeputatul Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Băsescu precizează că toţi cei 32 de parlamentari reprezentând PNL, PSD, USR-PLUS, Pro România, PMP şi UDMR au venit cu propuneri referitoare la proiectul de text şi îl vor susţine în votul din plenul PE.

"Un alt lucru bun este că toţi cei 32 de parlamentari români, indiferent de aparteneţa politică, au putut să facă propuneri pe proiectul de text şi îl vor susţine în plen. La fel de important este că liderii tuturor grupurilor parlamentare au fost de acord cu propunerea grupului PPE de a se introduce în dezbaterea Plenului Parlamentului Rezoluţia despre Revoluţia Română", a mai menţionat europarlamentarul PMP Traian Băsescu în postarea de pe pagina de socializare. AGERPRES

sâmbătă, 14 decembrie 201925
Comentarii

00Betiv ordinar(15 dec 07:32)
Porcule care esti un porc!
02Dilema super noua(14 dec 22:14)
Pai tribunalul zice ca a fost lovitura de stat nu revolutie. Ce facem acum?
02hai tovarasul ilici(14 dec 14:38)
ca te ajut si eu sa iei muie cu cacat la rahova !!!
mai mult...Ultima oră
28 ian 17:54Ultima orăAccident rutier cu 3 VICTIME, dintre care una ÎNCARCERATĂ, în Constanţa

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, 28 ianuarie a.c., în Constanţa, pe strada...106

28 ian 00:00Ultima orăVlad Voiculescu a CEDAT în urma protestelor: ce REVENDICARE le-a aprobat sindicaliștilor din sănătate105
28 ian 17:24Ultima orăS-a deschis circulația pe DN 22D și DN 22A133
28 ian 00:00Ultima orăRareș Bogdan face acuzații grave împotriva 'piloșilor' din Sistem

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și europarlamentar, se arată dezamăgit de parcursul pe care l-a avut legea...295

28 ian 16:40Ultima orăMinisterul Sănătăţii lansează o broşură cu informaţii utile despre vaccinarea împotriva COVID-19117
28 ian 00:00Ultima orăIvermectina, un medicament care naște controverse211
28 ian 16:32Ultima orăDeputatul Iulian Bulai - amendat de CNCD cu 5.000 de lei pentru o postare pe Facebook despre Iisus Hristos

Deputatul USR PLUS Iulian Bulai a fost amendat cu 5.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării...239

28 ian 15:59Ultima orăSITUAȚIA drumurilor din județul Constanța, ora 15.30339
28 ian 00:00Ultima orăRAEDPP Constanța ANGAJEAZĂ Consilier Juridic292
28 ian 00:00Ultima orăAvertisment de coșmar! Penuria de vaccinuri urmează să dureze până în aprilie

Actuala penurie de vaccinuri împotriva covid-19 urmează să dureze până în aprilie, a avertizat joi ministrul...240

28 ian 15:49Ultima orăATENȚIE, constănțeni: restaurantele s-au DESCHIS, dar MASCA rămâne OBLIGATORIE în spațiile DESCHISE453
28 ian 00:00Ultima orăGENIUS LOCI la CONSTANȚA, ONLINE161
Vremea
-1.3°-1.3° - -0.9° joi, 28 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 91%
Vânt: 7.11 m/s
Presiune: 1009 milibari

Loto
6/4912271593344
5/4031342137
joker403523192819
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 ian 00:00SportManchester United, îngenuncheată de ultima clasată, pe Old Trafford. Surpriza sezonului în Anglia

Lovitură de teatru în Premier League, acolo unde liderul dinainte de etapa aceasta, Manchester United, a pierdut pe...343

28 ian 00:00SportPoli Iaşi - UTA, scor 1-2, în Liga I: Oaspeţii au marcat în minutele 90+2 şi 90+4

Politehnica Iaşi a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), de echipa UTA, în etapa a XIX-a...2560

28 ian 08:44SportDinamo - Gaz Metan Mediaş, scor 2-1, în Liga I: Oaspeţii au contestat vehement golul al doilea al 'câinilor' din cauza unui fault la portar

FC Dinamo a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a XIX-a a...257

28 ian 00:00SportPatru echipe europene, Danemarca - Spania şi Suedia - Franţa, în semifinalele CM de handbal masculin

Miercuri s-au disputat cele patru partide din sferturile de finală ale CM de handbal masculin, iar rezultatele au...266

Local
28 ian 23:11LocalPrimăria Constanța NU a avizat PUZ-ul lui Stila Goșu

Primăria Municipiului Constanța nu a avizat favorabil un Plan Urbanistic Zonal prin care, într-un cartier de case, ar...1617

28 ian 10:46LocalBogdan Bola, ultima propunere de proiect în calitate de DIRECTOR ABADL

Bogdan Bola a prezentat săptămâna trecută ministrului Mediului ultima propunere de proiect pe care și-a pus...814

28 ian 23:15LocalStatutul prefecților și subprefecților a fost modificat

939

28 ian 00:01LocalHOȚI de componente de cale ferată, opriți cu FOCURI de ARMĂ de polițiști

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare și Navale Medgidia au fost sesizați, în cursul...812

28 ian 23:16LocalCampanie de vaccinare anti-COVID: 42.326 de persoane, imunizate în ultimele 24 de ore

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate...483

28 ian 09:32LocalCostinești, stațiunea TINERETULUI și a NEPĂSĂRII

Imagini dezolante de la malul mării. Cunoscută în trecut drept “staţiunea tineretului” Costineştiul poate fi...1381

28 ian 23:15LocalVIDEO! Primăria Constanța a distribuit măști de protecție

Primăria Municipiului Constanța a distribuit deja cele 200.000 de măști de protecție primite ca donație din partea...927

28 ian 23:15LocalIndividul care a ÎNJUNGHIAT un POLIŢIST la Eforie, ARESTAT pentru 30 de zile

Individul care a înjunghiat un poliţist în, Eforie în noaptea de 26 spre 27 ianuarie, a primit un mandat de arestare...1187

28 ian 23:14LocalRegulamentul local de publicitate la nivelul municipiului Constanța, în consultare publică

630

Politică
28 ian 00:00PoliticăRafila: Poate că e momentul să discutăm despre o introducere reală a 'Educaţiei pentru sănătate' în şcoală

Social-democratul Alexandru Rafila, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, consideră că este momentul să se discute...323

28 ian 00:00PoliticăOrban: Holocaustul - o mărturie a inumanităţii

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că Holocaustul rămâne în memorie şi...316

28 ian 00:00PoliticăPreşedintele Senatului, Anca Dragu, acordă audienţe online. Prima sesiune, joi

294

28 ian 23:26PoliticăPSD a lansat un buget alternativ. Marcel Ciolacu: „Invităm Guvernul să ne plagieze“

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat miercuri, la lansarea bugetului alternativ propus de social-democrați,...529

28 ian 23:27PoliticăVlad Voiculescu anunţă controale la centrele de vaccinare anti-COVID

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat miercuri la Guvern că vor fi efectuate controale la centrele de...597

28 ian 23:27PoliticăCîţu: România susţine cu tărie combaterea tuturor formelor de discriminare

469

Interviuri
15 ian 00:06InterviuriGeorge NICULESCU: ANRE nu a fost pregătită pentru LIBERALIZAREA pieței de ENERGIE! Video

1 ianuarie 2021 a adus cu sine liberalizarea completă a pieței de electricitate. Însă câți dintre consumatori...2143

12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...2086

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

4933

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...4086

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3574

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

3480

Monden
28 ian 00:00MondenElliot Page, o actriţă transgender cunoscută din filmul „Juno“, divorţează de soţia sa

Ellen Page - o actriţă canadiană care a anunţat la începutul lunii decembrie că este o persoană transgender şi...480

28 ian 19:25MondenO casetă demo înregistrată de trupa Radiohead în anii '80, vândută la licitaţie cu 6.000 de lire sterline

O casetă demo care conţine melodii nedifuzate până acum ale trupei britanice Radiohead s-a vândut marţi la...294

28 ian 00:00MondenDocumentarul „colectiv“, de Alexander Nanau, nominalizat la premiile Independent Spirit

283

Mapamond
28 ian 00:00MapamondCoronavirus: În China şi India, vaccinarea va dura până spre sfârşitul lui 2022

Programele de vaccinare din China şi India se vor întinde până spre sfârşitul lui 2022, dată fiind dimensiunea...284

28 ian 00:00MapamondCoronavirus: Din 29 ianuarie, testele de COVID-19 devin obligatorii pentru persoanele care sosesc în Bulgaria

Persoanele care intră în Bulgaria pe calea aerului, pe uscat sau pe mare vor trebui să prezinte un test negativ de...303

28 ian 00:00MapamondMoscova: Autorităţile relaxează restricţiile antiepidemice şi anunţă o scădere a numărului de îmbolnăviri

277

28 ian 00:00MapamondCoronavirus: Bulgaria a demarat vaccinarea pacienţilor din centrele de îngrijire

Bulgaria a demarat miercuri vaccinarea anti-COVID-19 a pacienţilor din centrele de îngrijire aflate în capitala Sofia...289

28 ian 00:00MapamondOlanda: Peste 130 de arestări, dar o noapte mult mai calmă decât precedentele

Poliţia olandeză a anunţat miercuri că a arestat peste 130 de persoane, în majoritate tineri, în a patra noapte de...309

28 ian 00:00MapamondUE a comandat vaccinurile cu trei luni mai târziu decât Marea Britanie, spune şeful AstraZeneca

301

Sănătate
28 ian 00:00SănătateCe boli se pot ascunde în spatele oboselii

Anemia, apneea în somn și boala celiacă sunt numai câteva dintre problemele de sănătate care se pot ascunde în...368

28 ian 00:00SănătateCum se modifică vederea pe măsură ce îmbătrânim

În general, pe la 40-45 de ani, este normal să apară presbiopia (persoana nu mai vede clar de aproape, de exemplu să...471

28 ian 00:00SănătateTop alimente care iți oferă energie, însă fără prea multe calorii

376

28 ian 00:00SănătateCele mai bune suplimente pentru boli cardiovasculare

Bolile cardiovasculare (cunoscute și sub denumirea de boli de inima ori boli cardiace sau că "boală arterială...387

28 ian 00:00SănătateRegimul alimentar pentru persoanele cu pietre la rinichi

Deși pot crea un disconfort foarte mare, trebuie să știi că este posibil să elimini calculii renali (așa cum mai...313

28 ian 00:00SănătateDieta vegană pentru pierderea în greutate - funcționează?

Deși mai multe studii științifice au arătat eficacitatea dietelor pe bază de vegetale pentru pierderea în...337

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT