REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Băsescu: Ponta, plagiatorul mic, să se bată cu mine, nu cu fiica mea. E degradat moral

Băsescu: Ponta, plagiatorul mic, să se bată cu mine, nu cu fiica mea. E degradat moral

Replica API 14 noiembrie 2013 | 00:00 166

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, miercuri, 13 noiembrie, o declaraţie de presă, la ora 18.30, la Palatul Cotroceni.

Principalele declaraţii:

Vor fi deontologi care vor spune ca preşedintele să se apere. DUpă unii, preşedintele trebuie să suporte orice, doar pentru că e preşedintele. Vreau să am o reacţie legată de ideile premierului plagiator legat de înfiinţarea unei comisii speciale. Dânsul a vorbit astăzi despre două comisii de anchetă. Nu am nicio obiecţie despre prima. Cea de-a doua sa referă la activitatea procurorului Papici şi la tranzacţia fiicei mele Ioana Băsescu. Premierul încearcă să reîncălzească ceea ce nu i-a reuşit cu falsul SRS, dând de înţeles că procurorul Papici a fost implicat în investigarea unor terenuri, premergător achiziţiei făcute de Ioana Băsescu.

Premierul înţelege să conducă Guvernul prin minciună. Având în stradă studenţi, scandalul Roşia Montană, încearcă să acopere prin minciună realităţile zilei. Nu l-am cunoscut pe procurorul Papici niciodată, l-am sunat astăzi ca să-i cer scuze pentru că este implicat în jocuri politice din cauza unui procuror mincinos.

Am aflat între timp care este şi geneza falsului, care pleacă de la o revistă a Antenei 3, care arată încă o dată legătura strânsă între turnătorul Voiculescu şi plagiatorul Ponta. Am aflat că procurorul Papici a derulat o anchetă, nu dânsul, ci secţia. O anchetă bazată pe o reclamaţie din 2012. Nu a existat nicio legătură între anchetă şi achiziţia de către Ioana Băsescu. E plângerea făcută de un cetăţean care a lucrat la staţiunea Fundulea şi care a depus o plângere şi la primul-ministru. Plagiatorul nu se opreşte de la minciună.

Vreau să-i spun plagiatorului mic că dacă are o bătălie politică, să o ducă cu mine, ca între bărbaţi. Fiica mea, Ioana, nu este implicată în politică. Un om care încearcă să angreneze un notar, un om care-şi vede de viaţa lui, este foarte degradat moral. De teama lui Sorin Roşca Stănescu. Fiica mea nu utilizat niciun leu cash, virările s-au făcut prin bancă, cum s-au virat şi de la CEC suma care a luat-o prin credit. Plagiatorul trebuie să ştie că fiica mea este jurist, că respectă banca, că orice plată care depăşeşte 10.000 de euro prin bancă se evidenţiază la Oficiul de Spălarea Banilor. Nici eu, cu salariul de preşedinte al României, nu puteam lua un asemenea credit.

Ce-i pot spune lui Victor Ponta, plagiator mic şi mincinos. Dacă vrei să ai dispute politice în timp ce ai probleme cu Roşia Montană, cu studenţii, cu gazele de şist, vino să discutăm public. Las-o pe fiica mea în pace. Sau depune o sesizare la Parchet. Ca să o pot ataca prin denunţ calomnios.

Mai mult: LINK

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218