REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Bătrânele din Constanța, ținta escrocilor din închisoare, specializați în metoda „Accidentul”

Bătrânele din Constanța, ținta escrocilor din închisoare, specializați în metoda „Accidentul”

Replica API 10 iunie 2018 | 00:00 304

Metoda „Accidentul”, una dintre preferatele escrocilor din țara noastră face în continuare victime, în ciuda faptului că, de ani buni, Poliția mediatizează cazurile, explică cum procedează țeparii și atrag atenția potențialelor victime să nu mai dea crezare celor care îi sună pentru a-i anunța că persoane dragi lor au suferit accidente și au nevoie de diverse sume de bani. La sfârșitul săptămânii trecute, o grupare care a făcut mai multe victime în Constanța, prin această înșelăciune, a fost trimisă în judecată.

Potrivit oamenilor legii, gruparea este alcătuită din șase indivizi. Ca și în alte cazuri, oamenii legii au constatat că schema înșelăciunii a fost pusă la cale după gratii. Astfel, patru dintre cei șase suspecți, trimiși în judecată în acest dosar penal, pentru înșelăciune, erau închiși în Penitenciarul Tulcea, în alte dosare penale. Înșelăciunile au avut loc în intervalul 31 august – 23 septembrie 2017. În această perioadă, spun anchetatorii, doi dintre inculpați, respectiv Ionuț Bogdan M., zis și „Moldoveanu”, și Ion B., ambii condamnați la închisoare și încarcerați în unitatea de detenție de la Tulcea, sunau victime din municipiul Constanța și pretindeau că sunt rude de ale lor sau avocați ai acestora, că au suferit diverse accidente rutiere și au nevoie de bani fie pentru îngrijiri medicale fie pentru anchetatori. În felul acesta, au păcălit opt victime, majoritatea femei în etate.

Banii erau ridicați de la victime de alți doi complici, respectiv de Alin M. și Marian O. Ulterior, în timpul cercetărilor, anchetatorii au stabilit că cei care apelau victimele mai aveau doi complici, respectiv Marian T. și Costel S., de asemenea închiși în Penitenciarul Tulcea, unde executau pedepse privative de libertate.

Prejudiciul total în dosar se ridică la aproximativ 80.000 de lei, spun anchetatorii.Cercetările în acest dosar s-au încheiat, inculpații fiind trimiși în judecată, vineri, 8 iunie a.c., pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.Polițiștii constănțeni au beneficiat de sprijinul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Constanța și al Brigăzii de Operațiuni Speciale Constanța.

De reținut: Poliția NU CONFISCĂ telefoanele celor implicați în accidente rutiere!

Polițiștii constănțeni atrag atenția, din nou, celor care primesc telefoane prin care le sunt cerute diverse sume de bani, de la persoane care se dau drept rude sau avocați ori medici ai rudelor, să ceară apelantului cât mai multe detalii privitoare la unitatea medicală, de Poliție sau de Parchet, unde susține respectivul că s-ar afla.

„Totodată, probați veridicitatea celor afirmate prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a altor persoane (rude, cunoștințe etc.), care vă pot oferi informații suplimentare și nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea. Escrocii mizează tocmai pe reacția de moment, cu un impact emoțional puternic”, atrag atenția poliștii.

Apoi, dacă apelantul ,,vă recomandă” discreția sau vă spune că nu este posibilă o legătură directă cu ruda, întrucât autoritățile au ridicat telefonul, trebuie să știți că reprezentanții Poliției sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale persoanelor implicate în accidente rutiere.

„NU depuneți bani în conturi bancare sau prin servicii de transfer rapid către persoane necunoscute și, în niciun caz, nu acceptați o întâlnire directă cu persoana apelatantă, înainte de a discuta cu un polițist, apelând numărul de urgență ,,112”, au mai subliniat oamenii legii.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Eu cu batranele din C-ta aplic metoda lover boy si merge ff bine.
0
0
Politia nu se implica in absolut nimic. Intervin numai cand e deja infaptuita o crima, desi cunosc caz in carre li s-a semnalat un abuz, chiar si numai psihic, daca nu te diuci la ei vanata din cap pana in picioare, nu ii intereseaza. Numai dupa ce te omoara se prefac ca le pasa.
1
0
Dat fiind faptul pentru care infractiunile fara violenta vor fi soldate cu condamnari la domiciliu respectivii excroci nu vor mai fi nevoiti sa apeleze la complici ci se vor putea prezenta personal in fata victimelor pentru a incasa banii.
0
0
Nu mai vreau sa primesc stiri nu ma intereseaza ma enerveaza
0
0
"un om patit" presupub deja ca ati refuzat "banditii" si atunci nu mai vad care a fost urgenta, poate daca doreati sa organizati un flagrant. Era asa greu sa mergeti la politie, bine. "Batranele din Constanta" : sunt prea obisnuite sa dea bani doctorului, procurorului, avocatului, politistului si popii, normal ca sunt victime sigure,au fost atatea campanii la tv,dar stiti cum e "toaca la cap....toaca la c..r si degeaba".
0
0
Cind am fost sunat de banditi am sunat la 112 iar ofiterul de serviciu a refuzat detaliile si m-a trimis la sectia 2 sa prinda banditii cu pixul .Dat fiind dezinteresul Politiei nu e de mirare cite victime sunt.
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218