REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.6° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
13.6° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Beijingul ia măsuri împotriva diplomaţilor americani

Beijingul ia măsuri împotriva diplomaţilor americani

Replica API 7 decembrie 2019 | 00:00 347

Hua Chunying

Sursa foto: fmprc.gov.cn

China a anunţat vineri măsuri de "retorsiune" împotriva diplomaţilor americani prezenţi pe teritoriul ei, între care faptul de a anunţa autorităţile înainte de a se întâlni cu oficiali sau experţi, informează France Presse.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Hua Chunying, a precizat vineri că diplomaţii americani trebuie de acum să notifice ministerul cu cinci zile lucrătoare înainte de a se întâlni cu oficiali guvernamentali locali chinezi sau de a vizita instituţii din China.

Ea a explicat în faţa presei că această decizie a fost luată ca răspuns la măsurile luate de Washington în octombrie împotriva diplomaţilor chinezi în Statele Unite.

"Cerem încă o dată Statelor Unite să-şi rectifice greşelile şi să revoce aceste măsuri", a spus ea.

În octombrie, Washingtonul a ordonat diplomaţilor chinezi să notifice Departamentul de Stat înainte de orice contact oficial cu diplomaţi, responsabili locali sau din cadrul educaţiei, precum şi cercetători.

Administraţia Trump a explicat că această măsură răspundea imposibilităţii diplomaţilor săi de a se întâlni în China cu responsabili oficiali sau experţi.

Anunţul Beijingului intervine în contextul în care cele două ţări sunt angajate într-un război comercial care durează de un an şi jumătate. Relaţiile s-au deteriorat şi mai mult în ultimele săptămâni după voturile din Congresul american ce denunţă politicile chineze în Hong Kong şi în regiunea majoritar musulmană Xinjiang (nord-vest). AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369