REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Belgia: Doi politicieni catalani, arestaţi în baza unui mandat european

Belgia: Doi politicieni catalani, arestaţi în baza unui mandat european

Replica API 9 noiembrie 2019 | 00:00 290

Politicienii catalani Antonio Comin şi Luis Puig au fost arestaţi în Belgia şi ulterior eliberaţi condiţionat după ce Spania a emis o cerere de extrădare pe numele lor, a anunţat vineri Parchetul din Bruxelles, potrivit dpa.

Madridul s-a adresat instanţei în cazul mai multor separatişti catalani care au părăsit Spania după referendumul privind independenţa Cataloniei, organizat în octombrie 2017.

Spania a emis mandate de arestare europene pe numele lui Carles Puigdemont (fostul şef al executivului catalan), Luis Puig şi Antonio Comin, toţi trei aflându-se în Belgia.

Puig şi Comin ''s-au prezentat în mod voluntar'' joi la poliţie, unde au fost arestaţi şi notificaţi oficial în legătură cu mandatele de arestare. ''L.Puig şi A.Comin nu au fost de acord cu extrădarea lor către autorităţile spaniole'', se arată într-o declaraţie a Parchetului bruxellez.

Cei doi politicieni au fost audiaţi vineri de un judecător, care a decis să îi pună în libertate cu condiţia ca ei să nu părăsească teritoriul belgian şi să poată fi contactaţi în orice moment.

Într-o audiere prevăzută pentru 15 noiembrie, un tribunal belgian va decide dacă pune în executare mandatul de arestare în cazul celor doi.

Audierea lui Carles Puigdemont a fost fixată pentru data de 16 decembrie.

După ce au organizat la 1 octombrie 2017 un referendum de independenţă interzis de justiţia spaniolă, separatiştii catalani au proclamat la 27 octombrie acelaşi an o republică independentă, declanşând cea mai gravă criză constituţională din Spania de la sfârşitul dictaturii lui Franco.

Principal actor al tentativei de secesiune a Cataloniei în octombrie 2017, Carles Puigdemont a părăsit Spania pentru a scăpa de urmărirea judiciară, actualmente trăind în exil în Belgia.

La 14 octombrie acest an, Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat condamnări între 9 şi 13 ani de închisoare în dosarul rebeliunii din Catalonia din 2017. Nouă lideri ai separatiştilor catalani au fost condamnaţi la închisoare pentru încercarea de a declara independenţa provinciei lor, în legătură cu referendumul din Catalonia, interzis de guvernul de la Madrid. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614