REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Belgia: Explozivi descopriţi într-o ascunzătoare în apropiere de Bruxelles

Belgia: Explozivi descopriţi într-o ascunzătoare în apropiere de Bruxelles

Replica API 9 iulie 2019 | 00:00 316

Explozivi au fost descoperiţi sâmbătă într-o ascunzătoare la Anderlecht, în apropiere de Bruxelles, a anunţat luni parchetul din capitala Belgiei, care a deschis o anchetă, informează AFP.

''Deocamdată nimic nu ne permite să spunem că ar fi vorba despre dispozitive pentru comiterea unui viitor atentat'', menţionează parchetul într-un comunicat. ''Ipoteza descoperirii unei vechi ascunzători pentru explozivi este de asemenea avută în vedere'', adaugă parchetul belgian.

Aceşti explozivi artizanali au fost descoperiţi de un muncitor sâmbătă în jurul orei 19:30 (17:30 GMT), în ziua în care competiţia ciclistă Turul Franţei (Tour de France) trecea prin Bruxelles, autorităţile precizând de asemenea că, în stadiul actual al investigaţiei, nu au indicii că s-ar fi intenţionat comiterea vreunui atentat împotriva acestei competiţii.

Explozivii erau disimulaţi într-un sac neacoperit în ascunzătoarea scării unei clădiri de locuinţe. În acel sac s-au mai găsit cuţite şi dispozitive metalice ''american fist''. Încă nu s-a anunţat că ar exista vreun suspect.

Belgia a fost de mai multe ori ţinta unor atacuri teroriste, în special pe 22 martie 2016, când un dublu atentat revendicat de gruparea Statul Islamic s-a soldat la Bruxelles cu 32 de morţi şi peste 340 de răniţi. În ultimii ani au fost consemnate în această ţară şi mai multe agresiuni împotriva militarilor şi poliţiştilor, unele revendicate tot de Statul Islamic. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218