REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° ConstanÈ›a Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° ConstanÈ›a Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Beneficiarul principal al fuziunii dintre PDL şi PNL, Culeţu a împuşcat doi iepuri!

Beneficiarul principal al fuziunii dintre PDL şi PNL, Culeţu a împuşcat doi iepuri!

Replica API 4 august 2014 | 00:00 124

Ce funcţie a primit

Ce funcţie a primit

După şedinţa comună a birourilor judeţene ale celor două partide, la sediul PNL, iată că a venit şi momentul ca "liberalii" să se întreţină în prietenii, la sediul PDL. "Chiru să aştepte. De fapt, să aştepte mult şi bine. Nu putem discuta de o reunificare sau de colaborare cu PDL, câtă vreme e Băsescu la putere. (...) Ele (PDL, Forţa Civică - n.r.) sunt nişte partiduleţe şi, logic, nu mi se pare firesc un dialog. Mai ales că nu suntem pe picior de egalitate. E ca şi cum şoricelul stă cu elefantul în piscină şi îi spune: uite, ce lucruri frumoase facem noi. PNL a contribuit la naşterea USL şi îmi place să cred că va continua până în 2016. Iar, lui Chiru, îi urez răbdare plăcută", este declaraţia senatorului liberal, Puiu Haşotti, de la finele lunii octombrie a anului trecut, prin care mătura pe jos cu PDL şi Forţa Civică.

În prezent, Haşotti nu mai are nici o reţinere şi, alături de trupa liberală, a intrat în sediul "şoricelului" Christian Gigi Chiru, unde se concep mari iubiri şi fuziuni cu năbădăi. Alianţa Creştin - Liberală şi-a întins tentaculele şi la Constanţa, unde liberalii se simt ca la ei acasă, tocmai în sediul PDL, care a organizat, vineri, şedinţa comună a Biroului Politic Teritorial al Filialei Constanţa a PNL şi a Biroului Permanent Judeţean al PDL Constanţa. Potrivit liberalilor, toată floarea cea vestită a celor două birouri s-a întreţinut în subiecte care "se încadrează în contextul politic actual având în vedere că, în această perioadă, reprezentanţii PNL şi PDL desfăşoară sondaje pentru desemnarea candidatului Alianţei Creştin Liberale la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an". La întrunirea politicienilor locali care vor să câştige alegeri şi să se facă remarcaţi, dar organizează şedinţe "secrete", au participat deputatul Gheorghe Dragomir, senatorul Puiu Haşotti şi deputatul Victor Manea, din partea PNL şi preşedintele PDL Constanţa, senatorul Gigi Chiru, prim-vicepreşedinţii Constantin Chirilă, Zanfir Iorguş, Iustin-Fabian Roman şi secretarul general George Măndilă. Acestora li s-a alăturat şi fostul preşedinte al partidului Forţa Civică, absorbit de PDL, deputatul Dănuţ Culeţu, care a reuşit astfel să "împuşte doi iepuri": PDL şi PNL.

Acum, fostul liberal şi fost FC-ist Culeţu se bucură şi de o funcţie importantă în cadrul noului partid, cea de prim-vicepreşedinte în cadrul Biroului Permanent Judeţean. "Da! Sper să pot contribui, în mod substanţial şi să pot să conving foartă multă lume, că acest proiect este cel care poate genera, într-adevăr, normalitate şi stabilitate în viaţa politică a României. Crearea unui mare partid de dreapta, este necesară şi eu sper să pot contribui, cu tot efortul şi cu toate abilităţile mele, la crearea acestui mare partid", a precizat Culeţu, pentru "Replica".

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102