REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
3.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Berlinala2021: Palmaresul competiţiei oficiale şi al secţiunii Encounters

Berlinala2021: Palmaresul competiţiei oficiale şi al secţiunii Encounters

Replica API 6 martie 2021 | 00:00 1078

Lungmetrajul ''Babardeală cu bucluc sau porno balamuc'', de Radu Jude, coproducţie România- Luxemburg-Croaţia-Cehia, a fost recompensat vineri cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film în cadrul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, desfăşurat online în perioada 1-5 martie.

Potrivit argumentaţiei juriului postate pe site-ul festivalului, Ursul de Aur a fost acordat ''filmului care are rara şi esenţiala calitate a unei opere de artă durabile. Captează pe ecran exact conţinutul şi esenţa, mintea şi trupul, valorile şi carnea vie a momentului prezent. A acestui exact moment din existenţa umană. Realizează aceste lucruri provocând spiritul vremurilor noastre (zeitgeist), plesnindu-l, provocându-l la duel. Şi în acelaşi timp, aruncă o provocare chiar momentul pe care îl trăim acum în cinema, scuturând, printr-o singură mişcare a camerei, convenţiile sociale şi cinematografice. Este un film elaborat, dar în acelaşi timp sălbatic, inteligent şi copilăros, geometric şi vibrant, imprecis în cel mai bun sens al cuvântului. Provoacă spectatorul, stârneşte dezacord, dar nu lasă pe nimeni la o distanţă de siguranţă''.

Ursul de Argint Marele Premiu al Juriului a revenit peliculei ''Guzen to sozo'' (''Wheel of Fortune and Fantasy''), Japonia, regizat de Ryusuke Hamaguchi. ''Acolo unde dialogul şi cuvintele se termină de obicei, dialogurile acestui film abia încep. Atunci e momentul în care se adâncesc, atât de adânc încât, uimiţi şi tulburaţi, ne întrebăm: Cât de adânc mai pot merge? Cuvintele lui Hamaguchi sunt esenţă, muzică, material'', şi-a motivat juriul alegerea, potrivit paginii oficiale a evenimentului, citează Agerpres.

Documentarul ''Herr Bachmann und seine Klasse'' (''Mr Bachmann and His Class''), realizat de cineasta germană Maria Speth, a fost recompensat cu Ursul de Argint Premiul Juriului.

Cineastul ungar Dénes Nagy a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor cu pelicula de debut ''Természetes fény'' (''Natural Light''), coproducţie Ungaria-Letonia-Franţa-Germania.

Actriţa germană Maren Eggert a fost premiată cu Ursul de Argint pentru cea mai bună interpretare în rol principal graţie partiturii din ''Ich bin dein Mensch'' (''I'm Your Man''), regizată de Maria Schrader, iar Lilla Kizlinger a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună interpretare în rol secundar pentru pelicula ''Rengeteg - mindenhol latlak'' (''Forest - I See You Everywhere''), a regizorului maghiar Bence Fliegauf.

Cineastul sud-coreean Hong Sangsooa a fost recompensat cu Ursul de Argint pentru Scenariu datorită peliculei ''Inteurodeoksyeon'' (''Introduction''), pe care a şi regizat-o.

Ursul de Aur pentru realizări artistice deosebite a fost acordat lui Yibrán Asuad, pentru montajul documentarului ''Una película de policías'' (''A Cop Movie''), în regia cineastului mexican Alonso Ruizpalacios.

În competiţia oficială au fost selectate 15 lungmetraje reprezentând producţii din 16 ţări, printre care Canada, Iran, Japonia, Mexic, Germania, Franţa, Georgia, Cehia, Ungaria, România, Qatar. Câştigătorii au fost aleşi de un juriu internaţional din care face parte şi regizoarea Adina Pintilie, câştigătoarea Ursului de Aur pentru cel mai bun film cu ''Nu mă atinge-mă/Touch Me Not'' în 2018. Ceilalţi membri ai juriului sunt cineaşti laureaţii ai marelui premiu la ediţii anterioare: Mohammad Rasoulof, Nadav Lapid, Ildiko Enyedi, Gianfranco Rosi, Jasmila Zbanic.

Tot vineri, au fost decernate şi premiile secţiunii competiţionale Encounters.

Documentarul ''Nous'' (''We''), regizat de cineasta franceză Alice Diop, a primit premiul Cel mai bun film în secţiunea Encounters. ''O operă care dovedeşte o delicateţe şi o sensibilitatea adevărate în creionarea unui portret colectiv şi coral, bogat în semnificaţii, nuanţe şi, mai presus de toate, experienţe trăite'', a motivat juriul decernarea distincţiei.

Premiul special al juriului Encounters a revenit peliculei de debut ''Vi'' (''Taste''), o coproducţie Vietnam-Singapore-Franţa-Thailanda-Germania-Taiwan, în regia lui Lę Bao.

Distincţia pentru cea mai bună regie în secţiunea Encounters a fost decernat ex-aequo peliculelor ''Das Mädchen und die Spinne'' (''The Girl and the Spider''), producţie Elveţia, realizat de cineaştii Ramon Zürcher şi Silvan Zürcher şi ''Hygiene sociale'' (''Social Hygiene''), de Denis Côté (Canada).

Pelicula ''Rock Bottom Riser'', un film experimental, de debut, în regia lui Fern Silva (Statele Unite), a primit menţiunea specială din partea juriului Encounters.

Supranumită de organizatori ''o oglindă a secolului al XXI-lea'', secţiunea Encounters, creată în 2020, este o platformă care îşi propune să aducă în prim-plan opere îndrăzneţe din punct de vedere estetic şi formal, semnate de cineaşti independenţi şi inovatori. Conceput ca un contrapunct şi un adaos al Competiţiei oficiale, Encounters este o secţiune competitivă, dedicată unor noi viziuni cinematografice. Filmele selectate contestă formele tradiţionale şi solicită privitorilor să-şi reconsidere poziţia în relaţie cu acestea.

Selecţia de anul acesta a cuprins 12 producţii, din 16 ţări, şapte dintre acestea fiind filme de debut.

Membrii juriului secţiunii Encounters sunt selecţionera Florence Almozini (Franţa), directoarea artistică Cecilia Barrionuevo (Argentina) şi editorul Diedrich Diederichsen (Germania).

Din cauza pandemiei de coronavirus, Berlinala de anul acesta se va desfăşura în două etape: ''Industry Event'', online în perioada 1-5 martie şi ''Summer Special'', cu participarea publicului, în intervalul 9-20 iunie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920