Berti Barbera o face praf pe Inna: Mimează muzica şi trăieşte ca un star

Venit la Constanţa să cânte la Delfinariu,

Binecunoscutul muzician Berti Barbera a sosit pe meleaguri constănţene pentru a-şi încânta publicul. Un inedit spectacol a avut loc chiar în incinta Delfinariului, alături de cele trei vedete locale, delfinii năzdrăvani. Printre picături, muzicianul a acordat un interviu cotidianului "Replica", în care a vorbit despre valorile muzicale, educaţia publicului, unul dintre subiecte fiind legat de cântăreaţa constănţeancă, Inna, care, potrivit lui Berti Barbera, a găsit un mod inedit de a-şi trăi tinereţea, "mimând muzica şi trăind ca un star".

Reporter: Aţi mai fost la Delfinariul din Constanţa? Ce părere aveţi despre vedetele noastre, cei trei delfini năzdrăvani?

Berti Barbera: Am mai fost când eram mic şi am fost întotdeauna fascinat de delfini. În familie, din copilărie, am fost foarte atras şi pasionat, îndrăgostit de animale. Să le cunosc modul de viaţă, de organizare, inteligenţa, psihologia. Aşa am ajuns şi la delfini. Dacă pisicile, câinii, sunt la îndemână pentru toţi, cu delfinii este un pic mai dificil pentru că nu ai cum să-i iei acasă. Slavă Domnului, pentru că s-ar fi găsit mulţi excentrici care să-i ţină claustraţi. În momentul în care Adrian Bâlbă mi-a propus acest proiect, în mintea mea a răsunat imediat o idee, legată de intenţia mea de a cânta în locuri cât mai deosebite, de a-mi adapta muzica la contexte cât mai ieşite din banal. Pentru că, na, nu se supără nimeni, dar se ştie că dacă ai nevoie de un moment artistic, există impresari, îţi dă pe cine vrei, plăteşti câteva mii de euro şi vine cineva cu discul şi îţi cântă. Lucrul acesta nu e rău, dar majoritatea dintre noi, vedem delfini o dată, de două ori, de câteva ori în viaţă. Tot ce e în jurul acestui cocert, muzică, ţinută, discurs, totul este altfel.

Rep.: Aţi mai avut parte de astfel de experienţe inedite?

B.B.: Au fost câteva locuri interesante unde am cântat. Spre exemplu, în Kosovo, într-o sală de sport, plină cu ofiţeri din toată lumea. A fost interesant pentru că noi am cântat cu orchestră big band, şi nu ştii în ce ţară jazz-ul sau blues-ul este gustat sau cumpărat. Realizezi că, practic, nu există graniţă, nu există "lumea aşa vrea" şi trebuie să cânţi cum vrea publicul. Există un om care are ceva de spus şi oameni, care au de ascultat. În momentul acela nu mai contează că eşti sub apă, că eşti în China. Am fost şi în Beijing, unde au fost oameni politici de acolo, sportivi din România, oameni de afaceri, oameni de toate felurile. Nivelul concertului, felul în care s-a cântat, instrumentele folosite, toate sunt gândite în aşa fel încât să nu agreseze omul, dar să-i ofere un confort şi să-l facă să simtă ceva mai elevat. Revenind la Constanţa, la delfini, mă bucur că am această oportunitate, şi, recunosc, sunt egoist când spun asta. Dar pentru delfini aş cânta şi la drâmbă, într-un picior, numai să stau printre ei, să-i văd.

Rep.: Cât timp v-aţi pregătit pentru acest concert?

B.B.: Nu foarte mult timp, mai mult mintal. Stai şi te gândeşti comparativ, practic, am discutat chestia asta cu domnul director şi apoi m-am gândit ce muzicieni să folosesc, ce repertoriu, toate legate şi de pasiunea mea pentru terapia muzicală, felul în care muzica îţi schimbă starea, te ajută să te vindeci, să revii la un mediu în care te regăseşti. Avem nevoie de chestia asta. Muzica face lucrul acesta. Numai să te uiţi la delfini este o terapie. Dacă mai adaugi o chitară acustică, un instrument de percuţie din lemn, nişte armonii vocale de la The Beatles, nu poate fi nimic rău, doar altfel.

Rep.: Ce părere aveţi despre stilul muzical adoptat de tinerii din ziua de azi? De genul de muzică din cluburile de pe litoral?

B.B.: Din păcate, constat nişte automatisme. Oamenii nu greşesc, mai ales că nu e vorba de lege, e vorba de firea umană, care, uneori, îşi manifestă slăbiciunea, lipsa de toleranţă şi se retrage acolo unde ştie că e safe, că e bine. Asta poate însemna şi muzica, care se ascultă peste tot. Dacă eu aud aia la radio, înseamnă că e muzică bună. Cum bătrânii noştri spuneau înainte: domnule, dar de unde ai aflat chestia aia? Am citit în ziar. Acum dacă mai spui chestia asta, lumea râde de tine. Nu trebuie să râdă, nimeni nu greşeşte, nimeni nu e prost pentru că ascultă Inna. Eu mă bucur pentru că ea a găsit o modalitate, superficială de altfel, dar foarte bună, de a-şi trăi tinereţea. Mimezi muzica, în schimb trăieşti ca un star. Este o sinecură, un job foarte bine plătit în care tu nu faci mare lucru. Dar, în acelaşi timp, nu am nimic împotrivă. Eu am altceva de oferit şi oamenii trebuie să ştie că, pe lângă muzica de la radio, există şcoli, fenomene, festivaluri, evenimente de toate felurile, care implică muzicieni şi muzică pe măsura educaţiei. Consiliul Judeţean, conducerea, ţine foarte mult la cultură, nu numai divertisment, unde omul poate a băut şi un şpriţ, plăteşte nişte bani şi spune: distrează-mă!

Rep.: Ce proiecte noi aveţi?

B.B.: Întotdeauna am, dar îmi place să mă laud când sunt mai bine conturate. Rămân în zona camerală, acum vreau să fac un proiect cu pian, vioară, violoncel, unde cântăm piese cunoscute, orchestrate de un prieten argentinian excepţional. Şi cu Nicu Patoi, partenerul meu, cu care am cea mai lungă colaborare, cântăm de 8 ani. Ne gândim la un album, iar la fiecare piesă să avem câte un invitat.

Rep.: Ce părere aveţi despre publicul constănţean?

B.B.: Este o diferenţă, ca peste tot. Spre exemplu, diferenţa este între publicul constănţean, care merge la Delfinariu şi cel care merge la un club de jazz. Sau între publicul care merge la o terasă cu hamsii şi cel care merge la teatru. Bineînţeles că da. Fiecare merge acolo unde este atras. Noi suntem deschişi, pentru că, aşa cum eu aflu lucruri fascinante în fiecare zi, s-ar putea ca ei să treacă prin aceeaşi experienţă. Şi, în general, Constanţa, fiind un oraş mai pestriţ, are şi un public mai pestriţ, care este şi mai cald. Pentru publicul de aici nu trebuie să faci prea multe pentru a-l face să bată din palme. Îmi place să vin aici, mai ales când nu e sezon. E chiar mai bine. E mai puţin aglomerat.

Liliana CHIRU