REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Bilanţ la Mangalia: măsuri sociale pentru cei nevoiaşi; băieţii "grăsuţi şi bronzaţi", tăiaţi de pe lista de ajutoare

Bilanţ la Mangalia: măsuri sociale pentru cei nevoiaşi; băieţii "grăsuţi şi bronzaţi", tăiaţi de pe lista de ajutoare

Replica API 3 iulie 2013 | 00:00 248

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a prezentat ieri bilanţul primului an de mandat, alături de consilierii locali, dar şi de senatorul Nicolae Moga. Edilul a vorbit, cu această ocazie, despre sistemul de termoficare, turism, măsuri administrative, dar şi sociale. În contextul măsurilor sociale, Cristian Radu a precizat că "pentru prima dată, familiile şi persoanele singure din Mangalia, care se încălzesc cu lemne de foc, au beneficiat de ajutor de încălzire, în perioada sezonului rece". Astfel, cei care au un venit net lunar/familie de până la 750 de lei au primit câte 2 tone de lemne de foc, cei care au venituri cuprinse între 750 de lei şi 1.000 de lei au primit 1,5 tone, iar familiile sau persoanele singure cu venituri cuprinse între 1000 şi 1600 de lei - câte o tonă de lemne. În plus, a arătat primarul Mangaliei, municipalitatea a majorat, din luna ianuarie, plafonul de acordare a tichetului social de la 500 la 700 de lei/persoană, iar valoarea acestuia a crescut de la 50 de lei/tichet, acordat o dată la patru luni, la 70 de lei/tichet acordat odată la două luni. În această perioadă, sunt identificate soluţiile juridice de înfiinţare a magazinelor de tip Economat în pieţe sau în incinta Clubului pensionarilor. Însă, pe lângă măsurile sociale care vizează bătrânii, persoanele cu dizabilităţi şi cele cu adevărat nevoiaşe, Cristian Radu a ţinut să atragă atenţia că au fost întreprinse şi acţiuni nepopulare, el reamintind acei "tineri bronzaţi, grăsuţi, care nu vor să muncească", dar care primeau ajutorul social. În cazul acestora, ajutorul social va fi sistat. "Li se căutau locuri de muncă, însă nu doreau contracte de muncă, pentru a nu pierde ajutorul social de la primărie", a explicat Cristian Radu.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218