REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Bileca, in proces cu Primaria Constanta pentru un teren in Palazu Mare

Bileca, in proces cu Primaria Constanta pentru un teren in Palazu Mare

Replica API 25 februarie 2011 | 00:00 1344

Secretarul Consiliului Local strica socotelile unui consilier PSD

Secretarul Consiliului Local strica socotelile unui consilier PSD

Un consilier local PSD se judecă în instanţă pentru un teren de aproximativ 300 de metri, situat în cartierul constănţean Palazu Mare. Nicolae Bileca, căci despre el este vorba, de profesie medic stomatolog, susţine că a moştenit suprafaţa de teren de la bunica sa, numai că, până în prezent, nu a construit nimic pe terenul care, între timp, a devenit mărul discordiei între el şi o altă persoană. În opinia lui Bileca, terenul îi aparţine de drept, fiind adevăratul proprietar, prin moştenire, motiv pentru care a întocmit formele necesare pentru a-şi revendica bunul. Astfel, consilierul susţine că a depus dosarul la Primăria Constanţa încă din 2005, însă funcţionarul public - secretarul Consiliului Local Constanţa, Marcela Enache, ar fi transmis instanţei că cererea datează din anul 2009.

Între timp, a apărut şi a treia persoană, respectiv Mariea Ichim, care solicită, la rândul ei, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză prin uzucapiune. Astfel, pe rolul instanţelor au fost înregistrate mai multe dosare civile, printre care dosarul cu numărul 12687/212/2008, având ca obiect "uzucapiune". Părţile din acest dosar sunt, pe deoparte, pe Mariea Ichim şi Mariana Constantinescu, pe de altă parte pe consilierul Bileca, la care se adaugă şi a treia parte în dosar, Primăria Constanţa, prin primar, respectiv Consiliul Local al Municipiului Constanţa. În alt dosar, respectiv 13612/118/2010, Nicolae Bileca se judecă numai cu Primăria Constanţa şi cu Consiliul Local, din care, de altfel, face şi el parte. Nu se ştie dacă e vorba de rea credinţă din partea funcţionarului care trebuia să se ocupe de dosarul său, sau dacă pur şi simplu se vorbeşte despre dificultatea obţinerii dreptului de proprietate, însă există şi varianta ca totul să se desfăşoare în mod intenţionat în favoarea Mariei Ichim. Ambele procese sunt pe rolul Tribunalului, secţia civilă, urmâd ca în cursul zilei de azi să se desfăşoare unul dintre termene, iar următorul va avea loc pe data de 17 martie. Întrebat cum comentează situaţia şi dosarele în care apare numele său,consilierul Bileca a susţinut: "Mă judec pentru terenul care a aparţinut bunicii mele, care este gol. Am cererea depusă pentru dobândirea terenului din 2005, am şi o hotărâre a Comisiei Judeţene pentru eliberarea titlului de proprietate, precum şi cinci procese câştigate cu Ichim. Am o hotărâre de instanţă definitivă, irevocabilă şi executorie şi care prevede daune pe fiecare zi de întârziere a punerii în posesie. Sunt cam 400 de zile de când se întârzie. Şi asta pentru că Ichim face apel la uzucapiune. Ea a cumpărat o casă alături şi spune că a folosit şi terenul. Capiunea, dacă ar fi existat, a fost întreruptă de actele de proprietate", afirmă Bileca. Tot consilierul local mai declară: "Am încredere în instanţă, că îmi va da dreptate, ce mă îngrijorează însă este că Ichim a renunţat la avocată pentru o procuristă".Vom reveni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367