REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Blaga: Preşedintele a semnalat şase legi, una e la Comisie, una va fi în plen, patru sunt la Cameră

Blaga: Preşedintele a semnalat şase legi, una e la Comisie, una va fi în plen, patru sunt la Cameră

Replica API 27 martie 2012 | 00:00 166

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga (PDL) a declarat, luni, că a fost primită scrisoarea de la şeful statului pe tema prioriţilor legislative, menţionând că proiectul de lege privind Codul Civil ar putea fi discutat peste o săptămână în plenul acestei Camere legislative.

El a menţionat că şefia Senatului a primit scrisoarea transmisă de preşedintele Traian Băsescu.

"Am primit scrisoarea domnului preşedinte. Este vorba de şase proiecte de legi. Patru au fost deja adoptate de Senat şi sunt la Camera Deputaţilor. Noi mai avem de discutat două proiecte, ca şi primă Cameră sesizată, - Legea privind punerea în aplicare a Codului Civil şi proiectul legislativ prin care se modifică legea notarilor publici. Am vorbit şi cu domnul Greblă (Toni Greblă, preşedintele Comisiei juridice - n.r.) şi cred că a doua lege va fi discutată de urgenţă în Comisie pentru că legea privind Codul Civil are deja raport şi este pe ordinea de zi a plenului Senatului", a spus el.

El şi-a declarat speranţa că lunea viitoare va fi cvorum de lucru şi acest ultim proiect va fi aprobat, astfel încât să nu treacă de Senat prin adoptare tacită.

Traian Băsescu a trimis, duminică, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, în care le adresează "rugămintea" adoptării "cât mai urgent posibil" a Codului de procedură civilă, a reglementării privind confiscarea extinsă, a statutului personalului instanţelor şi al parchetelor.

Conform unui comunicat, postat pe siteul Administraţiei Prezidenţiale, legile pentru care preşedintele cere urgentarea procedurilor de aprobare sunt: proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă; proiectul de Lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil; proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (confiscarea extinsă); proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale; proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

sursa: mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614