rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

BNR se aşteaptă la o inflaţie de 2,7% la sfârşitul anului curent şi de 2,5% la finalul lui 2021

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al celui viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei postat pe pagina de internet a Băncii Naţionale a României.

"Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor. Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua parcursul descendent din prima jumătate a anului curent, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022", se menţionează în raport, scrie Agerpres.

Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore. Valoarea anticipată pentru finele anului curent este mai redusă cu 0,1 puncte procentuale, în condiţiile reevaluării descendente a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum, care contrabalansează proiectarea la acest orizont a unor valori uşor mai ridicate în cazul inflaţiei de bază. Pentru finele anului viitor, prognoza este similară celei precedente.

"Rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat s-a menţinut ridicată până la finele trimestrului II, depăşind în luna iunie valoarea din prognoza benchmark precedentă şi atingând nivelul de 3,7%. Ulterior, este preconizată reintrarea acesteia în interiorul intervalului de variaţie al ţintei centrale pe parcursul ultimului trimestru al anului. Evoluţia componentei este imprimată de acţiunea conjugată a şocurilor din partea cererii şi a ofertei, manifestate în contextul crizei sanitare şi al măsurilor administrative instituite de autorităţi. Astfel, presiuni inflaţioniste sunt asociate unor factori precum majorarea costurilor salariale unitare în urma contracţiei producţiei (creştere atenuată doar parţial de măsurile de sprijin guvernamental), costurile suplimentare reclamate de măsurile de prevenire a infectărilor implementate de agenţii economici şi reducerea ofertei în condiţiile închiderii unor puncte de lucru sau ale restrângerii activităţii", se spune în raport.

BNR precizează că, pe măsura normalizării situaţiei epidemice şi a adaptării treptate a comportamentului agenţilor la noile condiţii, presiunile inflaţioniste asociate situaţiei medicale se vor diminua gradual. În acest context, efectul dezinflaţionist al cererii agregate este de aşteptat să devină dominant pe termen mediu, conducând la o scădere a ratei anuale a inflaţiei de bază, urmată de stabilizarea acesteia, începând cu mijlocul anului viitor, în jurul valorii de 2,2%. La această evoluţie contribuie şi dinamica relativ redusă a preţurilor din import. Astfel, inflaţia IAPC exclusiv produse energetice din zona euro se plasează pe o traiectorie în reducere treptată până la finele anului viitor, urmată spre sfârşitul intervalului de prognoză de o revenire lentă. Anticipaţiile inflaţioniste se menţin în interiorul intervalului ţintei până la orizontul proiecţiei, diminuarea de pe parcursul anului curent fiind urmată de o relativă stabilizare.

Comparativ cu prognoza anterioară, rata anuală a inflaţiei de bază se plasează la valori uşor mai ridicate până în trimestrul III 2021, în condiţiile subestimării pe termen scurt a presiunilor inflaţioniste asociate şocurilor de ofertă în contextul evoluţiei situaţiei

medicale. Ulterior, dinamica este marginal inferioară celei publicate în Raportul asupra inflaţiei din luna mai, în principal ca urmare a revizuirii descendente a traiectoriei inflaţiei externe şi, implicit, a presiunilor mai reduse din partea preţurilor de import.

Preţurile volatile ale alimentelor (LFO) sunt anticipate să înregistreze o dinamică anuală de 8,4% la finele anului curent şi de 3,3% la sfârşitul celui viitor, aceste valori fiind configurate sub ipoteza înregistrării unor recolte agricole încadrate în proximitatea unei medii multianuale. Comparativ cu Raportul anterior, nivelul pentru finele anului curent a fost revizuit în sens descendent cu 3,5 puncte procentuale, pe fondul unei ameliorări a condiţiilor meteorologice, survenită ulterior publicării Raportului precedent, care a condus la o ieftinire a legumelor.

Pentru anul viitor, valoarea este relativ similară celei proiectate în Raportul din luna mai.

Traiectoria preţurilor administrate prevede creşteri de 1% şi de 2,5% la sfârşitul anului curent şi, respectiv, al celui viilor. Comparativ cu Raportul din luna mai, proiecţia pentru finele anului 2020 a fost ajustată în sens descendent cu 1,1 puncte procentuale, pe fondul reducerii din luna iulie a tarifelor reglementate la energia electrică aplicate de către furnizorii de ultimă instanţă, în timp ce pentru anul viitor nivelul este similar.

vineri, 7 august 2020545
Comentarii
mai mult...Economic
26 sep 00:00EconomicContribuţia minimă în 2020 pentru cumpărarea de vechime în muncă este 25% din salariul minim brut

Venitul minim la care se calculează contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care doresc să îşi cumpere...278

26 sep 00:00EconomicAnaliştii CFA România anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la 4,9777 lei/euro237
26 sep 00:00EconomicMinisterul Muncii: Arhiva electronică a caselor de pensii poate fi folosită pentru calcularea stagiilor de cotizare pierdute266
26 sep 00:00EconomicGuvernul vrea să garanteze 100% din valoarea voucherelor de turism oferite ca alternativă la returnarea banilor

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) propune garantarea în pondere de 100% a voucherelor...285

26 sep 00:00EconomicAnunţ îmbucurător de la FMI: Perspectivele economiei mondiale nu sunt atât de sumbre220
26 sep 00:00EconomicBulgaria: Cel mai dificil sezon turistic de vară, pierderile ajung la aproape 80%254
25 sep 00:00EconomicNou maxim istoric pentru euro; cursul afişat de BNR: 4,8772 lei/euro

Cotaţia euro a atins, joi, un nou maxim istoric în raport cu leul, cursul afişat de Banca Naţională a României...456

25 sep 00:00EconomicVlăsceanu - ACUE: Extinderea reţelei de gaze va duce la creşterea tarifelor pentru consumatori492
25 sep 19:44EconomicBNR: Restanţele la creditele în lei au crescut cu 2,92% în august437
25 sep 00:00EconomicDouă organizaţii de pensionari, nemulţumite că Ministerul Muncii înlocuieşte ajutoarele băneşti cu alimente

Liderii a două federaţii ale pensionarilor au protestat, joi, faţă de ceea ce au descris drept modificarea de către...509

25 sep 00:00EconomicComisia Europeană vrea să impulsioneze pieţele de capital ale Europei432
25 sep 00:00EconomicCCE: Setul de instrumente de care dispune UE pentru a face faţă crizelor financiare s-a îmbunătăţit443
Vremea
25.2°24.9° - 25.2° sâmbătă, 26 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 66%
Vânt: 11.19 m/s
Presiune: 1002 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 sep 00:00SportLiga I: FC Argeş - Universitatea Craiova 1-2

Universitatea Craiova a învins-o pe nou-promovata FC Argeş cu scorul de 2-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, la...268

26 sep 00:00SportFC Voluntari - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2

FC Voluntari a fost învinsă de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (0-1), vineri seara, pe teren propriu, în...238

26 sep 00:00SportOrganizatorii JO de la Tokyo au prezentat un prim plan de simplificare a ceremoniilor

Organizatorii Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, amânate pentru vara anului 2021 din cauza pandemiei de coronavirus, au...239

26 sep 00:00SportBayern Munchen a stabilit un nou record european, cu 23 de victorii consecutive

Bayern Munchen, care a cucerit Supercupa Europei joi seara, după 2-1 cu Sevilla, în urma prelungirilor, la Budapesta,...255

Local
26 sep 21:11LocalLocalitatea 2 Mai, conectată la rețeaua de gaz natural!

Începând de luni, 28 septembrie, locuitorii din 2 Mai pot începe demersurile pentru a se branșa la sistemul...527

26 sep 21:11LocalCOVID-19: Număr mare de cazuri în continuare, 1629 în ţară, 66 la Constanţa

Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de cazuri de persoane infectate cu...848

26 sep 21:11LocalUn AUTOTURISM a luat FOC la intrare în Gura Dobrogei

614

26 sep 21:10LocalFURT dintr-o CURTE! Proprietarul s-a trezit fără telefoane

În urmacercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din...620

26 sep 21:12LocalPolițiștii au VERIFICAT deținătorii de ARME din CONSTANȚA!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, la data de 24 septembrie a.c., au...632

26 sep 21:12LocalCondamnat pentru tentativă de OMOR, la Constanța!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova, la data de 24 septembrie a.c., au identificat un bărbat, de 34...566

26 sep 21:11LocalSpectacole și proiecții cinematografice, la Teatrul „Oleg Danovski”

Stagiunea 2020- 2021 continuă sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 19:00, cu spectacolul „Voievodul Țiganilor”....614

26 sep 21:11LocalCORONAVIRUS la un CĂMIN PRIVAT de BĂTRÂNI din Constanța

Coronavirusul se extinde din ce în ce mai mult la instituțiile ce se ocupă cu îngrijirea persoanelor de orice...1038

26 sep 21:11LocalACCIDENT în CONSTANȚA, o MAȘINĂ s-a RĂSTURNAT

1269

Politică
26 sep 00:00PoliticăGuvern: Facilităţi pentru tinerii fermieri de a beneficia de o suprafaţă de până la 50 de hectare

Guvernul a aprobat o hotărâre de guvern care permite acordarea unei facilităţi pentru tinerii fermieri de a...325

26 sep 00:00PoliticăReguli la urne - acces prioritizat pentru alegătorii febrili sau cu simptome respiratorii

Cetăţenii cu drept de vot care se vor prezenta duminică la urne trebuie să respecte anumite reguli de protecţie...254

26 sep 00:00PoliticăGuvern: Persoanele care au vârsta de pensionare şi stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime

280

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1785

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2667

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1658

18 sep 01:01InterviuriFelix Stroe: 'Există viață și după 27 septembrie, și pentru Făgădău, și pentru Stroe'

Contestat de unii, apreciat de alții, Felix Stroe, președintele PSD Constanța și directorul SC RAJA SA, fără doar...4025

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2640

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3549

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...5387

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3576

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2829

Monden
26 sep 00:00MondenMariah Carey: „Sunt un bancomat cu perucă”. Solista de 50 de ani s-a săturat de lăcomia familiei

Mariah Carey a răbufnit zilele trecute în timpul unui interviu acordat lui Oprah Winfrey. Solista de 50 de ani s-a...389

26 sep 00:00MondenDemi Lovato şi Max Ehrich şi-au anulat planurile de căsătorie

Actriţa şi cântăreaţa americană Demi Lovato este din nou o femeie singură după destrămarea logodnei de actorul...234

26 sep 00:00MondenCarnavalul de la Rio, amânat sine die din cauza pandemiei de COVID-19

237

26 sep 00:00MondenOana Roman a uitat de divorţ şi îi trimite „bezele“ soţului: „Te iubim!“

Oana Roman (44 de ani) şi soţul ei, Marius Elisei (34 de ani), au avut mari probleme în cuplu, de-a lungul timpului,...311

26 sep 00:00MondenBrad Pitt își apără noua iubită în fața Angelinei. Actorul de 56 de ani, mai îndrăgostit ca niciodată

Brad Pitt, 56 de ani, îi ia apărarea iubitei lui Nicole Poturalsky, de 27 de ani. Aceasta a postat afirmația...307

26 sep 00:00MondenMaluma și Jennifer Lopez au lansat un videoclip fierbinte împreună. Cum au dansat cei doi

Maluma și Jennifer Lopez au lansat îmrepună două piese la care au filmat clipuri foarte sexy. Aceștia nu au fost...279

26 sep 00:00MondenPrinţesa Eugenie, nepoată a reginei Elisabeta a II-a, aşteaptă primul ei copil în 2021

Prinţesa Eugenie, nepoată a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, este însărcinată, iar bebeluşul ar trebui...255

26 sep 00:00MondenHBO Max pregăteşte o nouă versiune a serialului ''Pretty Little Liars''

Serialul de televiziune "Pretty Little Liars" va avea o nouă versiune ce va fi actualizată la anii 2020, au anunţat...228

26 sep 00:55MondenFeli se căsătorește! Ce mesaj emoționant a publicat artista

634

Mapamond
26 sep 00:00MapamondDemisie neaşteptată a unui influent cardinal de la Vatican

Unul dintre cardinalii cei mai influenţi ai Vaticanului, italianul Angelo Becciu, a demisionat joi din funcţia sa în...239

26 sep 00:00MapamondChina speră să producă anual 610 milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19

China intenţionează să aibă capacitatea până la sfârşitul anului de a produce anual 610 milioane de doze de...226

26 sep 00:00MapamondCoronavirus: Record de contagieri în Israel, cu câteva ore înainte de înăsprirea măsurilor de izolare

229

26 sep 00:00MapamondCoronavirus: Moscova le recomandă vârstnicilor să se autoizoleze, iar companiilor să recurgă la telemuncă

Capitala Rusiei, Moscova, confruntată cu o nouă creştere a numărului de infectări cu coronavirus, le-a cerut vineri...248

26 sep 00:00MapamondCoronavirus: Al 11-lea vaccin, produs de Novavax, intră în faza a treia a testelor clinice

Compania americană de biotehnologie a anunţat joi că a început în Regatul Unit un test clinic de ultimă fază al...244

26 sep 00:00MapamondSUA: Statul New York va verifica vaccinurile validate de administraţia Trump

223

Sănătate
26 sep 19:17SănătateCate calorii ar trebui să consumi pe zi pentru a scapa de kilogramele în plus

Supraponderalitatea apare atunci când se consuma mai multe calorii decât are organismul nevoie, iar surplusul este...282

26 sep 00:00Sănătate6 substanțe de care să te ferești în sarcină

Tutunul, alcoolul și drogurile pot avea efecte dăunătoare asupra sănătății. Atunci când o femeie însărcinată...220

26 sep 00:00SănătateVergeturile în sarcină: de ce apar și cum le previi

233

26 sep 00:00SănătateTop alimente care iți oferă energie, însă fără prea multe calorii

Teoretic, orice aliment iți oferă energie, însă este important cât timp persista aceasta energie, dar și cu ce...256

26 sep 00:00SănătateAlimentele procesate: toate sunt la fel de rele?

Consumul de alimente procesate nu este neapărat un lucru rău. Procesarea înseamnă orice schimbare a stării naturale...230

26 sep 19:20SănătateRolul psihoterapiei în tratarea obezității

Psihologii sunt de părere că obezitatea nu este numai o consecință a mâncatului în exces, ci și o urmare a...228

26 sep 19:11SănătateStudiu: Un nou test de sânge ar putea depista alergia la arahide fără riscuri

Oamenii de știință dezvolta un nou test de sânge pentru alergiile la arahide, care ar putea elimina nevoia de a se...242

26 sep 00:00SănătateSupa care accelerează metabolismul și face pielea mai frumoasă

Un metabolism accelerat nu numai că iți oferă mai multa energie, însă te ajuta să iți menții și silueta. Apa...273

26 sep 00:00Sănătate3 rețete de desert pentru persoanele supraponderale

244

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT