REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

BNS: Creşterea salariilor în Sănătate, măsură pompieristică

BNS: Creşterea salariilor în Sănătate, măsură pompieristică

Replica API 20 august 2015 | 19:19 235

Președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a calificat decizia Guvrnului de a majora salariile medicilor cu 25% drept o măsură pompieristică, ce va crea nemulțumiri în rândul altor categorii de bugetari. “Este o măsură pompieristică, care va crea haos, discriminare şi reacţii ferme din partea alor categorii din sectorul bugetar şi va declansa o avalanşă de demersuri juridice împotriva Guvernului”, a declarat preşedintele BNS, Dumitru Costin, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a precizat că nu exclude nici acțiuni de protest față de întârzierea nejustificată a modificărilor din legislaţia muncii şi a relaţiilor industriale, precum și față de “excesiva simpatie pe care Guvernul României o manifestă faţă de capital, în detrimentul lucratorilor”. Astfel de proteste au fost deja semnalate. Sindicaliștii din educație, respectiv cei din Federsația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), au transmis că Executivul trebuie să se aștepte la proteste de amploare dacă nu va face efortul de a găsi în cel mai scut timp o soluție de majorare suplimentară a salariilor din educație.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108