REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

BNS prezintă luni o evaluare a efectelor generate de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat

BNS prezintă luni o evaluare a efectelor generate de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat

Replica API 10 iulie 2018 | 00:00 348

Dumitru Costin

Blocul Naţional Sindical (BNS) organizează luni o conferinţă de presă în cadrul căreia va prezenta o evaluare detaliată a efectelor generate de implementarea OUG 79/2017, atât asupra salariaţilor cât şi asupra echilibrului şi stabilităţii sistemului de securitate socială, scrie Agerpres.

Conferinţa de presă va fi susţinută de Dumitru Costin, preşedintele BNS.

Conform BNS, bugetul public consolidat pierde 2,38 miliarde de lei, în anul 2018, ca efect al aplicării OUG 79/2017, care prevede transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, iar un număr considerabil de salariaţi au înregistrat reduceri ale veniturilor nete şi se situează într-o poziţie de risc de reducere a salariului net.

Sindicaliştii susţin că efectele OUG 79/2017 vor continua să se manifeste, pe termen scurt primii vizaţi vor fi salariaţii aflaţi în concedii medicale dar şi cei ce beneficiază de scutire la plata impozitului pe venit, pentru care avem perioade de tranziţie ce se vor închide în cursul acestui an.

Mecanismele de protecţie create de Guvern s-au dovedit a fi ineficiente, în plus au indus mai multă tensiune în piaţa muncii, au menţionat reprezentanţii BNS.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bososrogul asta este combinatorul spagilor proiectelor cu finantare din bugetele UE. Din comisioane ii cumpara tineretea tovarasei de viata.
0
0
Cotizatiile membrilor care te anuntau ca au probleme se pun ??? Un corupt notoriu.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367