REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
26.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Boala arterială periferică, asociată cu stresul de la muncă

Boala arterială periferică, asociată cu stresul de la muncă

Replica API 24 iulie 2020 | 00:00 887

La nivel mondial, boala arterială periferică afectează peste 200 de milioane de oameni. Un nou studiu sugerează că există o legătură între stresul de la muncă și această afecțiune.

Persoanele care se confruntă cu stresul din cauza locului de muncă au un risc mai mare să fie spitalizate pentru boala arterială periferică în comparație cu persoanele care nu sunt stresate din cauza serviciului, sugerează noi cercetări publicate în Journal of the American Heart Association. Noul studiu explorează astfel diferite aspecte ale relațiilor complexe dintre factorii psiho-sociali și sănătatea cardiovasculară, scrie doc.ro.

Boala arterială periferică afectează peste 200 de milioane de oameni

Boala arterială periferică (BAP) este o afecțiune cardiovasculară care apare atunci când colesterolul sau alte substanțe grase din fluxul sangvin se acumulează în vasele de sânge la distanță de inimă, de obicei la nivelul picioarelor, împiedicând circulația normală a sângelui. Simptomele includ adesea dureri de picioare în timpul mersului, răni ale degetelor care se vindecă greu, schimbări ale culorii picioarelor și creșterea încetinită a părului de pe picioare și a unghiilor. Lăsată netratată, BAP crește probabilitatea de boli cardiace și de accident vascular cerebral.

La nivel mondial, boala arterială periferică afectează peste 200 de milioane de persoane, însă, în ciuda răspândirii largi a acestei afecțiuni, dovezile cercetătorilor cu privire la factorii de risc specifici, inclusiv la potențiale măsuri preventive pentru această boală, sunt reduse, afirmă autorii studiului.

Stresul de la locul de muncă se referă la stresul psihologic și social cu care o persoană se confruntă zilnic la serviciu, și care apare adesea din așteptări prea mari combinate cu un nivel mai scăzut de control personal. Cercetări anterioare au legat stresul asociat cu locul de muncă de alte forme de boală aterosclerotică; cu toate acestea, nu s-au analizat în mod specific efectele stresului asupra bolii arteriale periferice. Studiul de față s-a concentrat pe relația dintre stresul de la serviciu și tratamentul spitalicesc pentru BAP.

Stresul de la serviciu crește riscul de boală arterială periferică

Cercetătorii au evaluat 139.000 de bărbați și femei (dintre care 36,4% bărbați) cu vârsta medie cuprinsă între 39 și 49 de ani, care au participat la 11 studii separate din 1985 până în 2008 în Finlanda, Suedia, Danemarca și Marea Britanie.

Participanții incluși în analiză nu au avut antecedente anterioare de boală arterială periferică atunci când au început studiile respective. Informațiile individuale pentru fiecare participant includ vârsta, sexul, indicele de masă corporală (IMC-ul), dacă persoana este fumătoare sau nu, consumul de alcool, nivelul de activitate fizică, dacă persoana este diabetică sau nu, poziția socio-economică, datele despre spitalizări și un chestionar privind stresul legat de locul de muncă.

Pe parcursul a aproximativ 12,8 ani de urmărire, 667 de persoane (între 0,2 și 1,8% dintre participanți) au fost spitalizate pentru boala arterială periferică. Cercetătorii au descoperit că persoanele care se confruntau cu stresul la serviciu aveau un risc de 1,4 ori mai mare decât cele care nu erau stresate în legătură cu munca să fie afectate de boala arterială periferică, după ajustarea variabilelor legate de vârstă, sex și stil de viață.

Bărbații stresați, risc mai mare de BAP

Oamenii de știință spun că aceste descoperiri sugerează că stresul aferent muncii poate fi un factor de risc pentru boala arterială periferică, într-un mod similar cu cel pentru bolile de inimă și accidentul vascular cerebral. Stresul este asociat cu o inflamație crescută și niveluri mai mari ale glicemiei. Astfel, deși există dovezi limitate care leagă stresul legat de la job cu bolile de inimă, acesta ar putea contribui la complicații și la agravarea bolii arteriale periferice.

Anchetatorii au măsurat stresul legat de serviciu pe baza evaluărilor participanților la declarații pentru a descrie aspectele psiho-sociale ale muncii lor. Aceste informații au fost comparate cu înregistrările privind spitalizările pentru BAP pe parcursul a aproape 13 ani de înregistrări spitalicești. În general, aproape un sfert dintre participanții fără spitalizări anterioare cauzate de boala arterială periferică au raportat că se confruntau cu stres la locul de muncă la începutul celor 11 studii.

Cercetătorii au remarcat cu această ocazie că există un risc crescut în rândul bărbaților, al persoanelor cu o poziție socio-economică înaltă și al fumătorilor, dar au observat și că o astfel de analiză a subgrupurilor a fost limitată de numărul mic de persoane afectate de boala arterială periferică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369