REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Boc a vorbit cu investitorii chinezi despre reactoarele de la Cernavodă

Boc a vorbit cu investitorii chinezi despre reactoarele de la Cernavodă

Replica API 16 august 2011 | 00:00 223

Oportunităţi de afaceri

Oportunităţi de afaceri

Premierul Emil Boc le-a prezentat investitorilor chinezi cele mai importante oportunităţi de afaceri în România, investiţii care depăşesc 1 miliard de euro, referindu-se astfel la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi a canalului Dunăre-Bucureşti. Boc a menţionat explicit interesul României pentru o colaborare cu China pe cinci proiecte mari, în valoare de peste 1 miliard de dolari. "Este vorba de construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă - o investiţie majoră pentru ce înseamnă siguranţă energetică a României şi o investiţie extrem de eficientă -, canalul Dunăre-Bucureşti, centura Bucureştiului, centrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti sau canalul Siret-Bărăgan, în domeniul agriculturii", a precizat primul-ministru adăugând că aceste proiecte vor fi discutate între cele două state şi la nivel guvernamental. Boc le-a prezentat oamenilor de afaceri din China, cu care a avut o întrevedere în cadrul vizitei la Beijing, sectorele economice în care ar putea investi, apreciind în acest sens că oportunităţile cele mai mari le oferă agricultura, turismul, energia şi infrastructura rutieră. "Din punct de vedere al agriculturii, România are capacitatea de a produce hrană pentru 80 de milioane de oameni. Ţara noastră are populaţie de 22 de milioane. Deci avem posibilitate, datorită resurselor pe care le avem, să constituim un domeniu major de asigurare a investiţiilor pentru ceea ce înseamnă hrană, pentru ceea ce înseamnă politică agricolă, pentru ceea ce înseamnă susţinerea unor investiţii profitabile în acest domeniu", a exemplificat şeful Executivului.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218