rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 20 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Bogdan BOARCĂ propune o ALTFEL de POLITICĂ, la Cernavodă

Născut și crescut în orașul Cernavodă, în prezent consilier local și inginer la Centrala Cernavodă, Bogdan Boarcă aspiră la fotoliul de primar al localității din care face parte, fiind candidat din partea Partidului Social Democrat. De asemenea, alături de Bogdan Boarcă s-a aflat colega din Consiliul Local Cernavodă, Laura Marinela Nicola, medic de familie și, totodată, candidat pentru un nou mandat de consilier local. Ambii au acordat un interviu cotidianului Replica, în care au ales să vorbească mai mult despre proiecte și mai puțin despre activitatea primarului în funcție, Liviu Negoiță.

„Nu vrem să aruncăm în noroi într-un alt partid sau candidat”

Candidații PSD la Primăria Cernavodă și la Consiliul Local Cernavodă au stat de vorbă cu cetățenii din oraș și au aflat care sunt principalele lor preocupări. Topul nevoilor este ocupat de transparență, infrastructură și locuri de muncă.

„Am decis să fac pasul spre politică atunci când, în urma discuțiilor cu cernavodenii, am observat că aceștia și-au pierdut orice speranță că orașul va deveni unul curat, frumos și civilizat. Îmi doresc să redau cernavodenilor această speranță, le spun că se poate și că putem să facem împreună din Cernavodă un oraș nuclear, așa cum merită. Ne-am dorit să facem o campanie frumoasă, în care să vorbim doar de obiectivele noastre, de ce vrem să le realizăm și cum vrem să le realizăm. Nu vrem să aruncăm cu noroi într-un alt partid sau candidat.”, a declarat Bogdan Boarcă, candidatul PSD la Primăria Cernavodă.

„Bogdan Boarcă este un model demn de urmat”

La rândul ei, Laura Marinela Nicole, consilier local cu experiență în Cernavodă, a precizat că îi acordă toată încrederea colegului Bogdan Boarcă, pe care-l consideră cel mai potrivit pentru a prelua frâiele orașului.

„Sunt un om realizat din toate punctele de vedere, cu o familie frumoasă. Îmi place să lupt pentru crezurile mele. Sunt membru PSD de patru ani, sunt alături de Bogdan pentru că acest om merită, din toate punctele de vedere. L-am cunoscut acum patru ani și între timp relația s-a strâns. M-a impresionat prin capacitatea sa de adaptare, de luptă. În momentul în care își stabilește un țel, merge până la capăt pentru atingerea lui, vorbim de țeluri în sens pozitiv, bineînțeles. Crește ca om politic din zi în zi în această campanie și se autodepășește zilnic. Este un model demn de urmat.”, a afirmat Laura Marinela Nicola, candidat PSD pentru un nou mandat de consilier local.

„Paradoxal, există o lipsă acută a locurilor de muncă în oraș”

Deși vorbim despre un oraș care beneficiază de centrală nucleară, care oferă locuri de muncă, se pare că această nevoie este încă una stringentă în orașul Cernavodă. Tocmai de aceea, dacă va câștiga Primăria Cernavodă, Bogdan Boarcă își dorește să încheie și parteneriate cu societățile comerciale din oraș, pentru a spori șansele celor din oraș pentru a avea un loc de muncă.

„Paradoxal, deși avem Centrala Nucleară Cernavodă, există o acută lipsă a locurilor de muncă în oraș. Ne-am gândit să mergem pe ideea parteneriatelor cu firmele care își desfășoară acolo activități, astfel încât elevii celor două licee din oraș, să poată ocupa un loc de muncă în cadrul acestor firme. Ne-am gândit să acordăm facilități fiscale și chiar teren celor care vor să dezvolte parcuri industriale în zonă, întrucât ocupăm o poziție geografică foarte bună. Suntem lângă autostradă, lângă canal și lângă Dunăre. Trebuie să ne legăm de aceste lucruri pentru a crea locuri de muncă. Un alt obiectiv este infrastructura drumurilor. Ne dorim să facem lucrurile etapizat și cu cap. Ne dorim să înlocuim tot ceea ce înseamnă conducte îngropate, iar apoi să venim cu stratul asfaltic. Este un proiect ambițios, pe o durată de cel puțin 15 ani.”, a mai adăugat Bogdan Boarcă.

Sondaje de opinie pentru implementarea proiectelor, la Cernavodă

De asemenea, cetățenii din Cernavodă le-au spus candidaților PSD că au nevoie de locuri de joacă reabilitate, piste de biciclete în tot orașul, dar și piste de alergare în parcuri. La aceste nevoi se adaugă și proiecte pe termen lung de refacere a infrastructurii rutiere, cât și eforturi pentru a îngropa tot ceea ce înseamnă cabluri aflate pe stâlpi.

„Părerea mea este că un om este inteligent atunci când știe să asculte și să <> de la cei din jur. În momentul în care mergi într-un oraș și vezi ceva frumos, ideea este să-ți placă și să îl poți implementa în orașul tău. Noi propunem sondaje de opinie, prin diferite canale, cu principalele proiecte propuse de noi și oamenii din Cernavodă, un fel de referendum la început de an. Considerăm că cetățenii trebuie să stabilească ordinea în care sunt îndeplinite proiectele.”, a declarat Laura Marinela Nicola.

Orașul Cernavodă beneficiază de un buget anual de 23 de milioane de euro. Cum are de gând Bogdan Boarcă, candidatul la Primăria Cernavodă, să gestioneze acest buget și toate detaliile despre proiectele propuse, puteți afla urmărind restul interviului.

VIDEO:

Cod mandatar PSD Filiala Constanța 21200019

Sorin HULUBEI

sâmbătă, 19 septembrie 20201413
Comentarii

25Florentina(19 sep 19:58)
Succes Boarca Bogdan si echipei!
64boarca e arogant(19 sep 16:38)
in consiliu si in viata, nu cunoaste nici acum subtilitatile administratiei publice ,fiind consilier de atatia ani, e manevrat usor de rechinii politici si instabil in decizii, razbunator si neloial ,nu poti avea incredere in el , parerea mea!
010Cernavodean(19 sep 15:57)
evident ca trebuiau sa se gaseasca comentatori de rau. Cel mai bun sa castige. Mai bine iesiti la vot si lasati comentariile. In cabina de vot, voi sunteti stapani. Mereu comentati aici sub anonimat, fata in fata nu aveti tupeu
46ionela(19 sep 15:52)
Bravo pentru cum intelegeti sa faceti campania .Succes si sigur va voi vota!
87Mircea(19 sep 12:30)
Cine voteaza PSD sa fim seriosi cu Emil Nicolae in frunte, Boarca e doar o marioneta
27Elena(19 sep 12:16)
Felicitari!
58Daniel(19 sep 11:29)
Multumim Bogdan Boarca si echipei ca ne ati aratat faptul ca se poate si o campanie curata, fara scandal sau injurii
67Catalin(19 sep 11:25)
Am ascultat cu interes acest interviu,care mi-a demonstrat ca acest tanar este exact ceea ce are nevoie Cernavoda, m-am intors de curand in oras,si nu mai plec,sunt hotarat sa ies la vot,si sa votez Boarca Bogdan, pt ca merita,pt ca poate aduce schimbarea,pt ca mi-a castigat increderea... Sa fi prea orb sa nu vrei asa ceva pt orasul tau. Succes PSD
65Huuu(19 sep 11:09)
Piste de biciclete ne lipsea
105relu(19 sep 10:50)
mai tii minte boarca cand lucrai la primarie si ai fost surprins in birou cu Emi si i-o trageai la gaos ?
77Cernavoda(19 sep 09:25)
Felicitari noii generatii de politicienii Pe mine m-a convins modul clar, onest si hotarat al acestor oamenii Votez sigur Boarca Boarca si echipa sa de consilieri
mai mult...Replica
20 oct 11:21ReplicaS-a dat STARTUL la LINIUȚE şi DRIFTURI, în Mamaia. VIDEO!

Problema "liniuțelor” este tot mai prezentă în municipiul Constanța. În contextul pandemiei de coronavirus,...675

20 oct 00:00ReplicaSCANDAL URIAȘ în jurul unui PROIECT imobiliar: Magdalena Tiță, șefa Direcției de Cultură, în atenția DNA Constanța3211
20 oct 00:30ReplicaFostul consilier local MIHALACHE MUŞAT îşi vinde VILA din Faleză Nord cu 492.000 de EURO2972
20 oct 09:33ReplicaPentru PRIMĂRIA Constanța lucrează toate 'RABLELE hodorogite'

Constanța pare uneori că seamănă cu un sat uitat de lume care are pretenții de metropolă. Oricât de mult ne-am...1245

20 oct 00:05ReplicaEXCLUSIV! TENTATIVĂ de OMOR LA BĂNEASA: două persoane au fost ARESTATE1139
20 oct 00:05ReplicaAVENTURI în CIMITIR: 'M-au fugărit până m-am URCAT pe CRUCI'2214
20 oct 00:06ReplicaDe ce se REJUDECĂ dosarul fostului DIRECTOR de la NAVROM

Mihai Octavian Gabur (fost director în cadrul companiei Navrom) a fost trimis în judecată, în vara anului 2017,...1094

20 oct 00:06ReplicaCând MIREASA nu-i acasă, dansează pe DIGUL din Faleză Nord! Video1463
20 oct 09:42ReplicaȘi-a parcat BOLIDUL pe DOUĂ locuri destinate persoanelor cu HANDICAP1291
20 oct 00:00ReplicaTrotinete ARUNCATE în lacul Tăbăcărie sau la coșul de gunoi. Acesta e NIVELUL de CIVILIZAȚIE

Problema trotinetelor lăsate de izbeliște în tot orașul începe să devină din ce în ce mai supărătoare. După...2023

20 oct 22:58ReplicaLiviu Popa: RADET NU va începe FURNIZAREA CĂLDURII, deocamdată1313
20 oct 00:05ReplicaSITUAȚIE TENSIONATĂ la liceul George Călinescu! Profesorii continuă boicotarea noului DIRECTOR1146
Vremea
9.8°9.8° - 13.2° marţi, 20 octombrie 2020
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 2.43 m/s
Presiune: 1027 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 oct 00:00SportClasamentul WTA - Simona Halep se menține pe 2

Clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, după o săptămână fără...326

20 oct 00:00SportFCSB, victorie obținută în ultimele minute (2-0 vs Academica Clinceni)

Formaţia FCSB a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Academica Clinceni, în ultimul meci al...303

20 oct 00:00SportWTA Ostrava: Anett Kontaveit, Maria Sakkari, Barbora Krejcikova și Sara Sorribes Tormo s-au calificat în turul al doilea

Anett Kontaveit, Maria Sakkari, Barbora Krejcikova și Sara Sorribes Tormo sunt primele jucătoare care s-au calificat...248

20 oct 00:00Sport​ATP Koln 2: Marin Cilic și Kyle Edmund au fost eliminați

Adrian Mannarino, Egor Gerasimov, Gilles Simon, Miomir Kecmanovic și Yoshihito Nishioka sunt jucătorii care au...230

Local
20 oct 00:00LocalConcurs pentru tineri marca TIME TO MOVE 2020.

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, în calitate de punct local de informare EURODESK ROMÂNIA...264

20 oct 22:37LocalPolițiștii constănțeni au primit autospeciale, pistoale, echipamente și camere de luat vederi

Anul acesta, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost recepționate 147 de autovehicule noi,...1701

20 oct 22:40LocalCORONAVIRUS: 83 de CAZURI NOI, la Constanța

1428

Politică
20 oct 00:00PoliticăIohannis: Lumea aşteaptă de la România o acţiune bugetară responsabilă

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la Palatul Cotroceni, că toată lumea aşteaptă de la România o...258

20 oct 21:41PoliticăParlament - comisii: Avize favorabile pentru cei opt ambasadori propuşi

Comisiile reunite pentru politică externă şi comisiile pentru comunităţile de români din afara ţării de la Senat...272

20 oct 00:00PoliticăParlament: Termenul de depunere a candidaturilor pentru Consiliul Legislativ - prelungit din nou

228

Interviuri
6 oct 00:11InterviuriIon Adrian ROŞU, primarul din Fântânele: Vreau să văd locuitori zâmbitori, comunicativi și sinceri! VIDEO

Ion Adrian Roșu, primarul din Fântânele, care a câștigat alegerile locale din 27 septembrie, din partea PNL, a...2154

3 oct 00:13InterviuriHoria Constantinescu: M-am simțit un NENOROCIT că l-am AJUTAT să plece pe FĂGĂDĂU

HoriaConstantinescu a candidat din partea PPU-SL la Primăria Constanța, însă nu a reușit să obțină decât 4 800...6277

2 oct 00:14InterviuriFlorin Chelaru, primarul din Năvodari: Nu spun că PSD este pe VAL, dar NU este nici sub VAL, cum își doresc unii

2644

2 oct 00:14InterviuriLa Kogălniceanu, Ancuţa Belu are MAJORITATE în Consiliul LOCAL! Video

Ancuța Belu,primarul din Mihail Kogălniceanu, câștigătoarea unui nou mandat la alegerile din 27 septembrie, a...2417

2 oct 00:14InterviuriDeşi NEGOCIAZĂ o COLABORARE, PNL și USR-PLUS NU se vor avea ca fraţii! Video

Constanța a votat pentru schimbare și a optat pentru Vergil Chițac și Stelian Ion, care au obținut 28,48%,...2161

1 oct 00:07InterviuriVasile Delicoti vrea să facă din POARTA ALBĂ o comună MODEL

2676

Monden
20 oct 00:00MondenChaka Khan despre Ariana Grande: „S-o ia dracuʼ! N-o să mai cânt cu o viţică“

Chaka Khan, una dintre cele mai apreciate artiste din SUA, şi Ariana Grande, vedeta noii generaţii, au lansat...332

20 oct 00:00MondenMeghan Markle, patru bijuterii scumpe în aceeaşi ţinută. Britanicii, furioşi că aceasta poartă bijuterii de-ale Dianei

Este din ce în ce mai clar că britanicii n-o au la inimă. Asta cu atât mai mult cu cât Meghan Markle pune în...330

20 oct 00:00MondenCăţeluşa Raia, un mic Chihuahua fără documente legale, salvată de Van Damme

277

20 oct 00:00Monden„Del Mar“, noua piesă a lui Ozuna, cel mai vizionat videoclip în 24 de ore pe YouTube

Noul videoclip muzical al artistului portorican Ozuna, "Del Mar", o piesă inclusă pe recentul său album "ENOC" şi la...246

20 oct 19:43MondenThrillerul „Honest Thief“, cu Liam Neeson, debutează cu încasări modeste pe primul loc în box-office-ul american

Thrillerul ''Honest Thief'', cu Liam Neeson, a debutat pe primul loc în box-office-ul american, cu încasări modeste...247

20 oct 00:00MondenActorii Bogdan Farcaş şi Dragoş Dumitru, recompensaţi la Festivalul de Film de la Varşovia

217

Mapamond
20 oct 00:00MapamondNumărul cazurilor de COVID-19 raportate în Portugalia a depăşit pragul de 100.000

Numărul cazurilor de COVID-19 din Portugalia a depăşit luni pragul de 100.000, cu aproape 2.000 de noi infectări în...216

20 oct 00:00MapamondIranul anunţă 337 de noi decese legate de COVID-19 în 24 de ore, o cifră record

Iranul a înregistrat luni 337 de noi decese legate de COVID-19, cel mai mare număr de decese înregistrat în această...233

20 oct 00:00MapamondCoronavirus: Belgia a înregistrat săptămâna trecută un număr record de 12.000 de cazuri într-o singură zi

223

20 oct 00:00MapamondHRW: Justiţia nord-coreeană îi tratează pe deţinuţi „mai rău ca pe animale“

Sistemul judiciar din Coreea de Nord practică pe scară largă tortura, umilirea şi obţinerea de mărturisiri prin...260

20 oct 00:00MapamondChile: Biserici incendiate la Santiago în timpul unor proteste antiguvernamentale

Cel puţin două biserici au fost incendiate duminică la Santiago de Chile, capitala statului Chile, în contextul în...232

20 oct 00:00MapamondArabia Saudită: Credincioşii din nou autorizaţi în Marea Moschee din Mecca

214

Sănătate
20 oct 00:00Sănătate10 trucuri pentru a păcăli foamea

Oamenii care mănâncă cu o furculiță mai mică consumă cu 21% mai puțînă mâncare comparativ cu cei care...235

20 oct 00:00SănătateStudiu: Diabetul de tip 2, diagnosticat înainte de 40 de ani, este asociat cu boli mintale

Un studiu recent a descoperit o asociere între diabetul de tip 2 diagnosticat înainte de vârstă de 40 de ani și...233

20 oct 00:00SănătateBolile splinei - În ce situații apare splina mărită?

264

20 oct 00:00SănătateDeficiențe în dieta vegană

Dieta vegană are multe beneficii pentru sănătate, însă, dacă o adopți, e bine să știi ce nutrienți nu se...225

20 oct 00:00SănătateStudiu: Bărbații infertili au un risc mai mare de cancer de prostată?

Potrivit unui studiu suedez, bărbații care au probleme de fertilitate au, statistic, mai multe riscuri de a dezvolta...221

20 oct 00:00SănătateCât timp e indicat să stai acasă dacă suferi de răceală sau gripă

Avem tendința de a privi răceala (uneori chiar și gripa) ca pe o afecțiune care nu ne împiedică să ne facem...266

20 oct 00:00SănătateSucuri naturale cu cartof și varză pentru tratarea gastritei

Gastrita și ulcerul peptic sunt afecțiuni caracterizate printr-o simptomatologie extrem de neplăcută, generate de...224

20 oct 00:00SănătateCum se folosește corect aparatul de aerosoli la copii

Aparatul de aerosoli sau nebulizatorul este un dispozitiv care transformă un medicament lichid în vapori. Medicamentul...225

20 oct 00:00SănătateUleiul de pește - util în tratarea dermatitei

215

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT