REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Bogdan Huțucă: Fermierii și dezvoltatorii imobiliari persoane fizice vor fi amnistiați fiscal – proiectul pe care l-am inițiat, devine lege

Bogdan Huțucă: Fermierii și dezvoltatorii imobiliari persoane fizice vor fi amnistiați fiscal – proiectul pe care l-am inițiat, devine lege

Replica API 22 decembrie 2017 | 00:04 448

Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Bogdan Huțucă, vicepreședinte al Comisiei pentru Buget Finanțe din Camera Deputaților, anunță adoptarea primei inițiative legislative a opoziției de către Parlamentul României. Este vorba despre proiectul inițiat chiar de deputatul constănțean prin care vor fi amnistiate fiscal obligațiile unor categorii de fermieri și dezvoltatori imobiliari, persoane fizice.

„Astăzi a fost adoptată, aproape prin consens, prima inițiativă legislativă care aparține opoziției. Este un motiv de mândrie că această inițiativă a fost scrisă și gândită de mine și de echipa mea. Dar, cel mai important este că la 30 de zile de la promulgare, cel mai probabil în ianuarie 2018, foarte mulți fermieri și dezvoltatori imobiliari vor fi amnistiați fiscal, lucru care le va permite să înceapă anul în forță, cu siguranța că își vor putea continua activitatea. Vor rămâne productivi și vor continua să fie contribuitori la bugetul statului”, declară deputatul liberal Bogdan Huțucă.

Inițiativa a fost aprobată astăzi de Camera Deputaților, în acest caz cameră decizională, cu o covârșitoare majoritate de voturi, fiind înregistrate doar trei abțineri.

„Le-am explicat tuturor colegilor, indiferent de apartenența politică, că acest proiect este o mână de ajutor și o gură de oxigen pentru foarte mulți români de bună credință, productivi și cu șanse reale de dezvoltare. În esență, vorbim despre o amnistiere fiscală firească, nu despre pomeni sau populism. Faptul că aceste grupe de contribuabili au fost obligați de ANAF să plătească retroactiv TVA sau impozit de venit, nu este în niciun fel vina lor. Este tocmai vina organului fiscal care nu i-a informat și nu i-a asistat (sau i-a asistat în mod eronat) atunci când a fost nevoie”, susține parlamentarul PNL de Constanța.

Mai mult, acesta afirmă că fiecare contribuabil din această țară trebuie tratat cu respect. „Am considerat mereu și consider în continuare ca fiecare contribuabil trebuie asistat de organul fiscal, trebuie sprijinit prin proceduri și norme. Altfel, nu respectăm deloc principiul încrederii legitime din tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană și, mai mult decât atât, riscăm să lovim iremediabil categorii întregi socio-profesionale și mici întreprinzători români. Ei sunt cei care creează locuri de muncă și dezvoltă economia. Pentru ce să le îngropăm activitatea? Pentru o sumă fixă pe care nici măcar nu se știe dacă tu stat ești capabil să o recuperezi?”, afirmă președintele Filialei PNL Constanța.

„Nu în ultimul rând, mulțumesc tuturor colegilor care au înțeles despre ce este vorba în această inițiativă legislativă și care au susținut-o prin vot. Cred puternic că legea va fi promulgată de președintele României și își va produce efectele de anul viitor, degrevând micii fermieri și dezvoltatorii imobiliari persoane fizice de plata unor impuneri masive din partea ANAF”, conchide deputatul liberal Bogdan Huțucă.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De ce nu e amnistia fiscala pentru toate persoanele fizice care au incasat bani si din alte domenii de activitate si fiscul le imputa sa plateasca tva si impozit retroactiv?
0
0
Dl Hutuca a promovat un proiect de amnistie fiscala numai pentru MAPF,acest proiect a trecut tacit de senat.Mici agricultori persoane fizice MAPF,nu tin contabilitatea nici in partida simpla si nici in partida dubla nu aveau de unde sa stie ca depasesc plafonul de tva de 220000 lei.A venit fiscul peste noi si a calculat tva pe ultimi sapte ani rezultand sume enorme de plata au calculat si dobanzi.Acum nu se mai tine cont de plafon la MAPF.Este o diferenta intre mici agricultori PF si dezvoltatori imobiliari PF,mici agricultori isi vand productia proprie nu au facturi cu marfa si nu deduc TVA
1
0
Canta bai la alta masa. Cine a fost mare sef la ANAF, nu tocmai Hutuca?
1
2
Ca sa fie clar! Smecherii care au construit blocuri si au vandut apartamente pe persoana fizica, nu trebuie sa plateasca taxe si impozite la acelasi nivel cu cei care le-au vandut prin societati. E vorba de tva si impozit pe dividende. PSD-PNL, aceasi mafie!
1
0
Fiscu nu a anuntat despre taxe si impozite doar pe cin trebuie. Pe fraieri i-a jecmanit pana la ultima letcaie. Am zis eu ca pnl nu sare departe de psd! Macar proverbele le avem bune! Domun Hotuca dar cand ii amnistiati fiscal si pe cei care au platit la stat bani degeaba cu impozite luate de-a japca sau bani dati pe caldura care nu a fost niciodata in case, de catre cei racordati la CET fara nici o sansa sa aleaga variante alternative sau de cei care platesc taxe locale sa se plimbe printre gunoaie in cel mai infect oras, periferic la toate capitolele.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218