REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° ConstanÈ›a Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° ConstanÈ›a Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Bogdan Huţucă va fi numit în conducerea ANAF

Bogdan Huţucă va fi numit în conducerea ANAF

Replica API 28 decembrie 2012 | 00:00 806

Are susţinere şi de la PNL, şi de la PSD

Are susţinere şi de la PNL, şi de la PSD

Şi-a început activitatea la Direcţia Generală de Finanţe Publice Constanţa acum mai bine de 21 de ani, iar din noiembrie 2007 a devenit şef al acestei instituţii. Pentru o perioadă relativ scurtă (mai-noiembrie 2012), Bogdan Iulian Huţucă a fost prefect al judeţului Constanţa, chiar dacă nu şi-a dorit în mod expres acest lucru, încă din capul locului declarând că doreşte ca, după terminarea interimatului la Prefectură, să revină pe vechiul său post. Acum, odată cu noul guvern, Huţucă este dorit la Bucureşti, la o instituţie unde a mai deţinut, şi în trecut, funcţia de subsecretar de stat - vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Administrare Fiscală. Potrivit unor reprezentanţi de vază ai PSD Constanţa, Huţucă ar putea deveni şef al ANAF, dacă şi el şi-ar dori acest lucru, dacă nu, "adjunctul şefului ANAF". "Mai sunt câteva detalii legate de organizarea ANAF, în subordinea ministerului de Finanţe", au mai spus social-democraţii. Ministrul de Finanţe în Cabinetul Ponta II este nimeni altul decât Daniel Chiţoiu, fost preşedinte interimar al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi apoi şeful Fiscului, ales de fostul premier Călin-Popescu Tăriceanu în 2007. Legat de o eventuală numire a lui Bogdan Huţucă în conducerea ANAF, preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, nu a respins o astfel de posibilitate. Dragomir a mai precizat că, urmare a discuţiilor avute pe această temă, ministrul de resort a fost deja informat că Huţucă nu îşi doreşte şefia ANAF, dar că nu este exclusă o poziţie de adjunct în cadrul autorităţii. "Domnul Huţucă este un profesionist. Despre el s-a concluzionat că a fost cel mai bun prefect al judeţului Constanţa de până acum, chiar dacă vorbim despre o perioadă relativ scurtă în care a deţinut această funcţie", a precizat, prentru "Replica" de Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367