REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Bola: "Am atacat decizia de reducere a taxelor şi impozitelor la Mangalia, pentru că oamenii ar fi stat iar o iarnă în frig"

Bola: "Am atacat decizia de reducere a taxelor şi impozitelor la Mangalia, pentru că oamenii ar fi stat iar o iarnă în frig"

Replica API 16 ianuarie 2014 | 00:00 168

De ce a atacat Prefectura hotărârea CL de la Mangalia

De ce a atacat Prefectura hotărârea CL de la Mangalia

Instituţia Prefectului a atacat în contencios-administrativ o hotărâre a Consiliului Local Mangalia, referitoare la reducerea taxelor şi impozitelor locale. Pe 13 ianuarie a.c., prefectul Eugen Bola s-a autosesizat şi a atacat decizia CL Mangalia, întrucât mangalioţii "ar fi petrecut o nouă iarnă în frig", pentru că banii nu ar fi fost suficienţi pentru acoperirea facturilor. Contactat de Replica de Constanţa, Bola a explicat de ce a luat această decizie: "Am atacat hotărârea 519 din decembrie 2013, a Consiliului Local Mangalia, în legătură cu taxele şi impozitele locale, pentru că acea hotărâre a fost pentru 2014, la acelaşi nivel cu 2013. A fost iniţiat de primar şi consilierii au venit cu alt proiect de hotărâre, taxe şi impozite, unele erau anulate, iar altele erau diminuate. În buget se resimţea un minus de peste un milion de euro. Ca liberal, pot să salut, este o acţiune foarte bună să reduci taxele şi impozitele anuale. Se refereau la agenţii economici. E foarte bine acest lucru, dar nu în Mangalia, pentru că populaţia era ameninţată să trăiască restul iernii în frig, pentru că nu s-ar fi strâns sumele necesare acoperirii facturilor pentru energia termică. În situaţia asta, ei, de asemenea, au zeci de miliarde de lei vechi datorie. Anul trecut, s-au bucurat de sprijinul Guvernului şi au primit peste cinci milioane de euro de la Trezorerie. Ori, nu ne apucăm să reducem taxele şi impozitele şi, pe de altă parte, să venim la prefect şi să solicităm, pentru că aşa s-ar fi întâmplat, cum s-a întâmplat şi anul trecut de altfel, ajutor. E aberant. Urmarea cea mai rapidă era pierderea unor sume de bani. Pentru mine, este inacceptabil ca oamenii să stea o nouă iarnă în frig", a declarat Bola, pentru "Replica".

Update:

Iată şi reacţia primarului Mangaliei, Cristian Radu: "În calitate de primar şi ordonator principal de credite, eu mi-am dorit foarte tare să menţinem taxele şi impozitele locale la nivelul anului trecut, deoarece, astăzi, nu ne permitem o reducere a tuturor taxelor, atât timp cât nu există un echilibru bugetar şi avem de susţinut un împrumut contractat în anul 2006, cu scadenţă în anul 2027, un leasing pentru aparatura spitalului, la care se adaugă alte împrumuturi de la Minesterul de Finanţe pentru a achita o parte a datoriilor privind lucrări şi servicii contractate de fostele administraţii locale".

Update - iată comunicatul de presă al Primăriei Mangalia:

Primarul Mangaliei Cristian Radu consideră justă şi oportună decizia reprezentantului Guvernului în teritoriu, Eugen Bola, prin care a atacat în contencios administrativ HCL nr. 519/18.12.2013 privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale pentru anul financiar 2014. Edilul municipiului Mangalia este de părere că un astfel de proiect de hotărâre trebuie analizat, ţinându-se cont de angajamentele de plată necesare dezvoltării economice şi sociale ale oraşului. "În calitate de primar şi ordonator principal de credite, eu mi-am dorit foarte tare să menţinem taxele şi impozitele locale la nivelul anului trecut, deoarece, astăzi, nu ne permitem o reducere a tuturor taxelor, atât timp cât nu există un echilibru bugetar şi avem de susţinut un împrumut contractat în anul 2006, cu scadenţă în anul 2027, un leasing pentru aparatura spitalului, la care se adaugă alte împrumuturi de la Ministerul de Finanţe pentru a achita o parte a datoriilor privind lucrări şi servicii contractate de fostele administraţii locale", a declarat edilul Radu Cristian. Precizăm că, respectiva hotărâre a fost iniţiată de edilul Cristian Radu, în baza documentaţiei economice prezentate de către Direcţia Generală Economică din cadrul aparatului de specialitate al primarului Mangaliei. Cu toate acestea, în cadrul şedinţei ordinare din luna decembrie a anului trecut, membrii CL au adus unele amendamente proiectului de hotărâre atât în ceea ce priveşte diminuarea taxelor şi impozitelor locale, cât şi eliminarea unor taxe speciale,datorate de către agenţii economici.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218