REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
18.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Boli care afectează diferit bărbații și femeile

Boli care afectează diferit bărbații și femeile

Replica API 27 iunie 2020 | 00:00 933

Infarctul, COVID-19, scleroza multiplă, bolile cu transmitere sexuală se numără printre afecțiunile care se manifestă diferit la bărbați și femei, scrie doc.ro.

Infarctul miocardic

Există un semn al atacului de cord care dă o senzație de apăsare, ca și cum o greutate foarte mare ar fi presată pe pieptul persoanei. Acest simptom este mai frecvent la bărbați decât la femei. În schimb, ele simt o presiune în partea de sus a spatelui și în maxilar și li se scurtează respirația sau se simt amețite și le e greață. Deși infarctul miocardic este o cauză importantă de deces atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor, ele au un risc mai mare să-și piardă viața în urma unui atac de cord. Pentru a-ți menține sănătatea sistemului cardiovascular și a-ți reduce riscul de infarct miocardic, poți alege să iei un nutraceutic care să conțină Omega 3 din pește de mare adâncime.

COVID-19

Bărbații au un risc mai mare decât femeile să dezvolte o formă gravă a bolii COVID-19, deși nu este clar de ce se întâmplă acest lucru. O explicație ar putea fi aceea că bărbații sunt mai predispuși la probleme de sănătate precum hipertensiunea, diabetul și bolile de inimă, care cresc riscul de simptome severe în cazul îmbolnăvirii de COVID-19. Altă explicație posibilă ar fi aceea că femeile au un sistem imunitar mai puternic decât al bărbaților, datorită estrogenului. Pentru prevenirea îmbolnăvirii de COVID-19 e foarte important să îți speli des mâinile cu apă și săpun cel puțin 20 de secunde sau să te dezinfectezi cu un gel cu 70% alcool și să porți mască în spațiile închise.

Scleroza multiplă

Bolile care afectează sistemul imunitar sunt în general mai grave la bărbați decât la femei. De exemplu, deși scleroza multiplă afectează mai multe femei decât bărbați, când e vorba de forma progresivă a bolii, bărbații sunt egali ca număr cu femeile. Această formă tinde să fie mai greu de diagnosticat și de tratat decât cea remitentă. Oamenii de știință încă nu au găsit o metodă prin care scleroza multiplă să fie vindecată sau să poată fi prevenită. Studiile de până în prezent arată că posibile metode de prevenire și de scădere a riscului de scleroză multiplă pot fi păstrarea unui nivel bun de vitamina D în corp, consumul zilnic de cafea și consumul de alimente și de suplimente alimentare cu resveratrol.

Accidentul vascular cerebral

Statisticile arată că mai multe femei decât bărbați au accidente vasculare cerebrale. Simptomele cele mai obișnuite ale atacului cerebral sunt slăbiciunea bruscă pe o parte a corpului, pierderea echilibrului și a vorbirii și confuzia; dar femeile au de multe ori și alte simptome sau unele complet diferite, precum leșin, agitație, halucinații, vărsături, sughiț și convulsii. De asemenea, recuperarea după un accident vascular cerebral este mai bună în cazul bărbaților. Accidentul vascular cerebral se poate preveni prin evitarea fumatului, menținerea tensiunii arteriale în limitele normale, controlul diabetului, consumul preponderent de legume și fructe, efectuarea de exerciții fizice și păstrarea unei greutăți corporale adecvate.

Bolile cu transmitere sexuală

Femeile sunt mai puțin susceptibile să aibă simptome de boli cu transmitere sexuală (BTS) precum chlamydia sau gonoreea. BTS-urile pot în schimb să ducă la boala inflamatorie pelvină cronică în cazul femeilor, cauzând probleme de fertilitate. Bărbații nu au decât rareori asemenea complicații. Virusul papilloma uman (HPV) este cauza principală a cancerului de col uterin la femei, în timp ce la bărbați nu provoacă probleme de sănătate atât de grave. Bolile cu transmitere sexuală se pot preveni prin purtarea prezervativului la fiecare contact sexual, discuțiile sincere despre sănătatea sexuală a fiecăruia dintre parteneri și limitarea numărului de parteneri sexuali.

Alopecia

Bărbații au un risc mult mai mare decât femeile să își piardă părul pe măsură ce înaintează în vârstă. Aproximativ 40% dintre femei se confruntă cu subțierea părului, în timp ce la 85% dintre bărbați li se subțiază părul până la vârsta de 50 de ani. De asemenea, bărbații tind să piardă mai mult păr - linia părului se mută din ce în ce mai sus. De asemenea, bărbații au un risc mai mare să le apară o zonă de chelie în vârful capului. Pentru a preveni căderea masivă a părului, dacă nu există un istoric familial de alopecie, există mai multe recomandări, precum o dietă echilibrată, din care să nu lipsească proteinele și vitaminele A și D, spălarea regulată a părului și cererea sfatului medicului (există anumite medicamente și proceduri care reduc căderea părului).

Acneea

Hormonii sunt adesea de vină pentru apariția și menținerea acneei. Pentru că hormonii femeilor fluctuează de-a lungul unei luni, din cauza menstruației, dar și atunci când apare o sarcină sau se instalează menopauza, ele sunt mai expuse la acnee decât bărbații. Și tratamentele pentru acnee variază în funcție de sex: în timp ce medicii le recomandă femeilor medicamente pentru echilibrul hormonal, bărbaților le prescriu de obicei diverse creme antiacneice.

Stresul

Bărbații și femeile resimt stresul diferit. Deși ambele sexe se confruntă cu furia și cu tensiunile musculare, femeile tind să aibă și alte simptome legate de stres pe care bărbații nu le au, precum durerile de cap și de stomac și nevoia de a plânge. Stresul poate fi gestionat prin alocarea unui timp de odihnă și relaxare zilnic, prin suplimente alimentare antistres și eventual discuții cu un terapeut.

Infecțiile de tract urinar

Deși femeile fac mai des infecții urinare, acestea sunt mai grave la bărbați. Acest lucru se întâmplă deoarece infecțiile urinare au de obicei cauze diferite la femei și la bărbați: în timp ce la femei apar mai des din cauza bacteriilor asociate cu actul sexual sau cu faptul că uretra e mai aproape de anus, în cazul bărbaților infecțiile urinare sunt provocate adesea de o prostată mărită sau de pietre la rinichi.

Osteoporoza

Femeile sunt mai predispuse la osteoporoză decât bărbații, dar, în cazul apariției unei fracturi de șold asociată cu această boală, bărbații au un risc de două ori mai mare să-și piardă viața decât femeile.

Durerea

Mai multe femei decât bărbați trăiesc cu dureri cronice și, în plus, durerile lor sunt mai intense și durează mai mult decât ale bărbaților.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369