REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Boloş: 650 de milioane de euro - bani pentru şomaj tehnic şi echipamente medicale, decontaţi din fonduri UE

Boloş: 650 de milioane de euro - bani pentru şomaj tehnic şi echipamente medicale, decontaţi din fonduri UE

Replica API 30 martie 2020 | 00:00 725

Marcel Boloş

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni că plăţi pentru şomajul tehnic, în valoare totală de 300 de milioane de euro, precum şi echipamente medicale în valoare totală de 350 de milioane de euro vor putea fi decontate din fonduri europene.

În debutul şedinţei de Guvern el a anunţat şi că va propune o măsură de susţinere a IMM-urilor care urmează să îşi restarteze activitatea sau care au nevoie de capital de lucru.

"O primă măsură, cea care a fost aprobată în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, este cea referitoare la şomajul tehnic. O parte din aceste cheltuieli, prin Programul Operaţional Capital Uman în valoare de 300 de milioane de euro, într-o primă etapă, pe măsură ce se vor efectua plăţile, vor fi ulterior decontate. (...) Mecanismul l-am convenit cu Ministerul Muncii. Ghidul pentru decontare şi pentru pregătirea apelului de proiecte a fost elaborat. Aşteptăm ca aceste plăţi să fie făcute, după care, începând cu luna mai, aşa cum am convenit cu Ministerul Muncii, să putem trimite deja primele cereri de rambursare la Comisie", a precizat Boloş.

Ministrul a arătat că este posibilă şi o majorare a acestei sume, prin relocarea fondurilor de la alte apeluri de proiecte.

"În perioada următoare, facem o evaluare a acelor apeluri de proiecte care nu se mai potrivesc pe situaţia curentă, să ne pregătim pentru o eventuală majorare de fonduri, dacă va fi cazul, pentru ceea ce înseamnă şomajul tehnic", a spus el.

Echipamente medicale şi echipamente de protecţie medicală în valoare de 350 de milioane de euro vor putea fi, de asemenea, decontate din fonduri europene.

"Chiar înainte de a veni la şedinţa de Guvern am finalizat circulara comună cu Ministerul Sănătăţii pentru ca cei care în această perioadă decontează sau alocă fonduri - fie la nivelul unităţilor sanitare, fie autorităţii publice locale care se implică în procesul de procurare a echipamentelor medicale - în limita a 350 de milioane de euro - să putem să le decontăm după acelaşi mecanism ca la şomajul tehnic. (...) Am propus această flexibilizare a beneficiarilor eligibili: de la Ministerul Sănătăţii, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, unităţile sanitare, autorităţile publice locale", a menţionat Boloş, potrivit Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Fonduri mUE. Franta a primit 300 de miliarde.. Germania si a tras 1000 de miliarde
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218