BOMBĂ! Mircea Dobre s-a înscris în partidul lui Victor Ponta
BOMBĂ! Mircea Dobre s-a înscris în partidul lui Victor Ponta
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestBombă pe scena politică! Victor Ponta a fost prezent miercuri, 23 mai, la Constanța unde a venit alături de doi noi membri ai noii formațiuni politice pe care o conduce alături de Daniel Constantin, Pro România. Surpriza a fost prezența fostului ministru al turismului, Mircea Dobre, care a părăsit PSD Constanța pentru prietenul său. Alături de cei doi a fost prezentă și Gabriela Podașcă, cea care a lăsat organizația PSD București pentru noul proiect politic.
Cu 10 deputați la activ, Ponta va cere formarea unui grup parlamentar și doresc ca de la primele alegeri să dea peste cap partidele politice care s-au dezis de la "normalitate". "Am discutat de mai multe ori și cu Gabriela Podașcă, deputat de București și cu vechiul meu coleg, Mircea Dobre și i-am convins să mi se alăture într-un proiect care are două scopuri, de care nu mă feresc să vi le spun: o alternativă pentru acei foarte mulți oameni care în 2016 au votat PSD, care s-au gândit că va fi un program de reforme, că mergem să facem lucruri bune în continuare și acum sunt dezamăgiți. În al doilea rând, suntem și noi nemulțumiți de calitatea actului de guvernare. Eu nu am văzut la PNL proiecte concrete și oameni concreți. De acord că doamna Dăncilă nu e bună, dar nu înseamnă că merită să o înlocuiești cu domnul Orban! Nu sunt bune lucrurile care se întâmplă pe zona socială sau antreprenorială, dar trebuie să spui și ce trebuie să faci!”, a spus Ponta. Dobre a fost tranșat in declarații, mai ales la adresa președintelui PSD, Liviu Dragnea. Nemulțumit de faptul ca partidul nu mai este ce era în 1999, când s-a alăturat, a decis să meargă pe drum cu Victor Ponta pentru a putea sa își facă datoria politică fără a fi cenzurat. „La ora actuală, un singur om din România a confiscat Guvernul și Parlamentul României și realizează proiecte de lege în interes personal. Cred că nu s-a întâmplat niciodată în istoria democrației de 30 de ani în România ca un singur om să facă acest lucru! Trebuie să ne dea de gândit dacă trebuie să se mai întâmple așa ceva pe viitor! Suntem o democrație tânără, dar în loc să performăm, noi din ce în ce mai mult ne adâncim într-o structură împotriva românilor în acest moment! Poate că unii din colegii din PSD pot să spună că sunt trădător sau traseist politic. Provin dintr-un partid care este la guvernare și merg alături de un om cu care am construit de fiecare dată", a spus Mircea Titus Dobre.
Claudia CORBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News