REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Boris Parpală, ţeparul de la Direcţia Agricolă

Boris Parpală, ţeparul de la Direcţia Agricolă

Replica API 5 aprilie 2013 | 00:00 114

Mănâncă, bea şi pleacă neplătit

Mănâncă, bea şi pleacă neplătit

Vă mai aduceţi aminte de şeful Direcţiei Agricole şi Dezvoltare Rurală (DADR), Boris Parpală? Aţi ghicit: este vorba despre directorul care face de râs instituţia pe care o reprezintă, dar şi Partidul Social Democrat care îl susţine. Parpală este acel şef de instituţie despre care cotidianul "Replica" de Constanţa vă dezvăluia, luna trecută, că a organizat alături de mai mulţi colegi, o petrecere la un restaurant unde a băut şi a mâncat, dar a "uitat" să nai achite nota de plată! Iată ce ne relata, acum o lună, patronul de local păgubit de şeful DADR: "Boris Parpală şi un alt domn director au organizat o masă festivă, cu 328 de salariaţi, cosumaţie totală de 16.500 de lei şi nici până acum nu au mai achitat-o. L-am contactat pe Boris Parpală, să-l întreb cine va achita nota, şi mi-a răspuns cât se poate de sec: "Suntem la putere, tu nu ştii?". Celălalt director de instituţie mi-a spus că nu poate să plătească fără Parpală, dar că va încerca să facă tot posibilul să achite nota". Între timp, Parpală s-a perpelit ce s-a perpelit prin instituţia pe care o conduce, a fost foc şi pară din câte spun subalternii săi, dar de achitat... nici vorbă! În schimb, şefii celeilalte instituţii implicate în organizarea petrecerii de Ziua Agricultorului (!) au pus mână de la mână şi au achitat partea lor de consumaţie. Doi dintre ei, contactaţi de "Replica", nu au dorit să comenteze incidentul. În schimb, un alt social-democrat, care cunoaşte situaţia, ne-a precizat, sub protecţia anonimatului: "Am fost solicitat să particip, dar mie nu îmi plac petrecerile astea. Se pun bani, nu ştii cine şi cum îi gestionează şi se mai întâmplă şi trăznăi...". Şi tot respectivul ne-a dezvăluit: "Am înţeles de la colegi că, de fapt, partea pe care trebuia să o achite Parpală a fost strânsă chiar înainte de petrecere. Şefii de oficii şi alţi angajaţi au contribuit cu bani, numai că banii n-au mai ajuns niciodată la restaurant". Iar de aici se naşte încă o întrebare: ce-o fi făcut Parpală cu banii? Amintim că distracţia angajaţilor din instituţiile care au tangenţă cu agricultura s-a ridicat la suma de circa 3.800 de euro. O parte din sumă a fost plătită, zilele trecute, patronul localului fiind înştiinţat de cei care s-au dus să achite că: "A fost o întârziere, au fost petrecerea, apoi a urmat agitaţia cu alegerile parlamentare...". Dar Parpală, oare ce scuză are?

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614