REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Boroianu îi dă sfaturi lui Făgădău în materie de demolări: „Dacă deschide geamul la Primărie, dă cu nasul într-una cât casa Poporului de mare”

Boroianu îi dă sfaturi lui Făgădău în materie de demolări: „Dacă deschide geamul la Primărie, dă cu nasul într-una cât casa Poporului de mare”

Replica API 12 iunie 2015 | 23:36 169

Robert Boroianu

Acţiunea de demolare a construcţiilor răsărite ilegal în staţiunea Mamaia nu a trecut neobservată. Deşi liberalii salută iniţiativa Primăriei Constanţa, Robert Boroianu, co-preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL, îi transmite câteva sfaturi primarului interimar Decebal Făgădău în materie de demolări.

„Iată că după patru mandate PSD la Constanţa, domnul primar interimar Decebal Făgădău a găsit în sfârşit o construcţie ilegală în Mamaia, Palm Beach. Această construcţie ilegală este de câţiva ani în Mamaia. Eu mă întreb cum de nu a fost văzută până acum sau dacă ea nu cumva a funcţionat cu acordul tacit al actualei administraţii Mazăre (Radu Mazăre, primarul demisionar al Constanţei –n.r.). Mă scuzaţi. Făgădău. Şi-a schimbat denumirea între timp”, a declarat Robert Boroianu, co-preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa. Robert Boroianu îi transmite primarului interimar că sunt foarte multe construcţii ilegale în Mamaia şi îi cere să intensifice acţiunile în teren. „Aştept ca acest prim pas, îl salut, să continue şi să văd că şi celelalte terase, hoteluri şi construcţii din staţiunea Mamaia vor fi demolate. Aş vrea să-i mai amintesc domnului Decebal Făgădău că până ajunge în staţiunea Mamaia trebuie să plece de la Primărie, să treacă prin oraş. Cred că ar trebuie să se apuce şi de cele din oraş. Dacă deschide geamul la Primărie, dă cu nasul într-una cât casa Poporului de mare. Să înceapă cu Constanţa, l-aş sfătui pe domnul viceprimar, în ceea ce priveşte aceste demolări şi salut demersul pe care l-a făcut”, a conchis Boroianu. Liberalul nu a dorit să ofere exemple de construcţii care ar trebui demolate în Mamaia şi municipiul Constanţa, însă se gândeşte să întocmească o listă în acest sens.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218