REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.1° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Bosânceanu a „uitat” să se prezinte la proces

Bosânceanu a „uitat” să se prezinte la proces

Replica API 9 septembrie 2015 | 00:00 211

Este citat cu mandat de aducere!

Este citat cu mandat de aducere!

George Bosânceanu

George Bosânceanu, patronul hotelului Histria, din Mamaia, este citat cu mandat de aducere. Acesta nu s-a prezentat la Judecătoria Constanţa, pe 7 septembrie, motiv pentru care magistraţii au decis: „Faţă de lipsa inculpatului Bosânceanu George Vergiliu, pentru citarea cu mandat de aducere a acestuia, acordă termen la data de 05.10.2015". Totodată, amintim că afaceristul a cerut strămutarea dosarului, cerere ce va fi analizată de Curtea de Apel Constanţa pe 24 septembrie.

Acesta a fost trimis în judecată, pe 6 mai, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Alături de el, tot în calitate de inculpat, apare Florin Marin. Ca şi parte vătămată s-a constituit procurorul Teodor Niţă. Însă, controversatul om de afaceri a mai ajuns în atenţia anchetatorilor, acesta alegându-se şi cu o condamnare de 10 ani de închisoare. Fusese trimis în judecată, în 2011, pentru trafic de minori, la Tribunalul Constanţa, însă procesul a fost strămutat la Tribunalul Vrancea, la cererea afaceristului.

Magistraţii de aici l-au condamnat pe 31 octombrie 2014, dar inculpaţii au depus apel, care a fost înregistrat la Curtea de Apel Galaţi, următorul termen fiind stabilit pe 17 septembrie anul curent. Recent, Bosânceanu a ajuns din nou în atenţia oamenilor legii, după ce s-a descoperit că fura energie electrică.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218