REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Boschetarii isi pregatesc culcusul de iarna pe holurile Spitalului Judetean

Boschetarii isi pregatesc culcusul de iarna pe holurile Spitalului Judetean

Replica API 19 octombrie 2010 | 00:00 123

Autoritatile n-au pregatit adaposturi pentru oamenii strazii

Autoritatile n-au pregatit adaposturi pentru oamenii strazii

Meteorologii susţin că iarna care vine ar putea fi cea mai friguroasă din ultimii 1.000 de ani, motiv pentru care autorităţile locale au responsabilitatea de a asigura spaţii pentru adăpostirea oamenilor străzii. Dar, ca în fiecare an, autorităţile locale rămân codaşe la acest capitol, dovada fiind şi încercarea eşuată de a afla care sunt spaţiile pe care Primăria Constanţa le-a amenajat pentru adăpostirea oamenilor străzii pe timpul sezonului rece. Reprezentanţii Serviciului Asistenţă şi Protecţie Socială din cadrul Primăriei Constanţa au declarat, pentru cotidianul "Replica", că nu s-au ocupat, anul acesta, de pregătirea încăperilor pentru adăpostirea oamenilor străzii pe timp de iarnă. Nici asociaţia "Fair Play", din zona CET, care anul trecut a amenajat trei încăperi, unde puteau fi cazaţi aproximativ 30 - 40 oameni ai străzii, anul acesta nu mai are posibilităţi de cazare, din cauza spaţiilor insuficiente. "Avem 110 copii şi persoane vârstnice la centrul nostru. Nu mai avem locuri anul acesta pentru oamenii străzii", a declarat, pentru cotidianul "Replica", directorul asociaţiei Fair Play, Lucian Cioceanu. La rândul său, directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, Constantin Dina, a precizat că prefectura şi primăriile din judeţ urmează să identifice locaţiile în care vor fi primiţi, pe timpul sezonului rece, oamenii străzii. "Am înţeles că vor fi cazaţi la Casa Soarelui. Cert este că prefectura şi primăriile din judeţ trebuie să ia măsuri urgente pentru cazarea pe timp de iarnă a oamenilor străzii", a precizat Constantin Dina. Până când Primăria Constanţa va stabili unde vor fi adăpostiţi oamenii străzii, Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Constanţa va rămâne singurul refugiu al celor fără adăpost. Spitalul nu este însă o soluţie, întrucât oamenii străzii, după cum s-a demonstrat în anii anteriori, pot disturba circuitul actului medical.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218