rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Botănoiu (MADR): Programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere, funcţional de la 1 ianuarie 2020

Daniel Botănoiu, foto economica.net

Programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere în fiecare lună va fi funcţional de la 1 ianuarie 2020, a declarat Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

"Începând cu 1 ianuarie 2020, programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere va fi funcţional. Ideea este că am avut înţelegerea de a pregăti foarte bine programul acesta. Ne dorim să fie mierea locală în program, nu să ne trezim cu produse extrase din porumb, din melasă, din sfeclă sau din nu ştiu ce... Este important să avem calitate, pentru că nu vrem ca, după aceea, să auzim că "ciuma roşie" a furat din mierea copiilor sau că "ciuma galbenă" a făcut nu ştiu ce. Nu asta este intenţia noastră, pentru că uitaţi-vă, un copil din mediul rural poate să sară un gard şi să-şi ia un măr din pom, dar la borcanul de miere se uită ca la o icoană, pentru că nu are de unde să-l ia. Mierea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla copiilor din mediul rural, pentru că nu au surse de energie, nu au surse de sănătate pe care să şi le ia din alimentaţie aşa cum există în mediul urban", spus Botănoiu, în conferinţa de presă care a deschis ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, organizată pe platforma apicolă Băneasa.

Oficialul MADR a adăugat că producţia naţională de miere va fi încurajată, odată cu livrarea a 3.000 de tone către populaţia din România.

"Este important să ştim că din producţia naţională 3.000 de tone se vor duce către populaţia din România şi îşi găseşte loc la copilul român care se deprinde cu un anumit mod de a-şi căuta ceea ce îi place. Un borcan de miere acordat lunar nu cred că este niciun efort prea mare, nici un consum suplimentar. Pe de altă parte, efortul făcut de Guvern a fost mare, pentru că programul a trebuit să fie bine pregătit, apicultorii trebuie pregătiţi foarte bine etc. Vrem să avem un program echilibrat şi să nu-l mai comentăm, pentru că avem obiceiul acesta", a susţinut Daniel Botănoiu.

În viziunea secretarului de stat din MADR, piaţa, asocierea şi finanţarea sunt cele trei instrumente ce pot ajuta apicultura să se dezvolte.

"Piaţa, asocierea şi finanţarea sunt cele trei instrumente importante la care noi ne uităm cu foarte mare atenţie. Când discut de piaţă, discut de un preţ echilibrat pe care trebuie să-l primească apicultorul pentru ceea ce face. Asocierea înseamnă nu numai înfiinţarea cooperativelor, funcţionarea lor sau asociaţii sau federaţii, ci şi cercetarea. Al treilea lucru este legat de finanţare, fie din subvenţii, fie din programe, fie din contribuţiile pe care poţi să le ai cu fondurile de garantare, astfel încât băncile să fie alături de eforturile depuse de către producători", a explicat demnitarul.

Pe de altă parte, Botănoiu a adus în discuţie calitatea produselor autohtone, dar şi modul de autorizare al localurilor, fapt ce face din România "probabil cea mai sigură ţară", din acest punct de vedere.

"Sunt oameni care îşi cumpără un Mercedes, dar se uită la 10 bani la preţul la miere. Dacă se duce să ia un borcan de miere îl alege pe cel de 7 lei şi zice că a cumpărat miere, dar despre care spune că era zaharisită. El nu ştie, nu are pregătirea de a face diferenţe între miere. Noi trebuie să dovedim că ceea ce producem în fermele noastre au calitate foarte bună, sunt produse pe care nu le întâlnim în alte zone. Există 200 de specii de plante în flora spontană în România care nu există în Europa. Toate acestea nu pot fi susţinute decât financiar (...) Când vă duceţi la un restaurant în Bruxelles, riscaţi să mâncaţi cu soţia altuia pe picior, pentru sunt atât de strânse locurile la mese şi înghesuite încât nu ai confortul necesar. În România nu se întâmplă asta. Din punct de vedere al autorizărilor, astăzi, România este probabil cea mai sigură ţară. În momentul în care se deschide un restaurant să fiţi convinşi că respectă cele mai înalte standarde pe care nu le găsiţi în alte state europene, unde există derogări pentru o perioadă lungă de timp. În schimb, există dublu standard, am constatat asta şi trebuie să lucrăm în sensul ăsta, dar tot ce intră într-un spaţiu de vânzare autorizat este bine controlat", a punctat Daniel Botănoiu.

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) organizează, în perioada 20 - 22 septembrie, pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa, cea de-a 21-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii.

Târgul reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi beneficiază de o participare importantă din partea apicultorilor ca expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol, precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole. Astfel, în cadrul evenimentului sunt aşteptaţi peste 100 de expozanţi apicultori şi firme specializate, ce vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată, de la produse apicole obţinute direct din stupinムpână la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole, suplimente nutritive, cosmetice etc.

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România este o organizaţie profesională a apicultorilor, neguvernamentală, autonomă şi apolitică, înfiinţată în anul 1958. AGERPRES

luni, 23 septembrie 2019385
Comentarii
mai mult...Economic
22 oct 00:00EconomicToate magazinele Auchan din România deschid puncte de colectare a uleiului alimentar uzat

Toate cele 33 de hipermarketuri Auchan din România vor include, din această săptămână, puncte de colectare a...286

22 oct 00:00EconomicEurostat: România a avut un deficit de 3% din PIB, în 2018277
22 oct 00:00EconomicPiaţa francizelor din România a ajuns la 3,6 miliarde de euro; 36% sunt idei de afaceri româneşti203
22 oct 00:00EconomicActivele fondurilor de pensii facultative au trecut de 2,4 miliarde de lei, la 30 septembrie 2019

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de peste 2,4 miliarde de lei, la 30 septembrie 2019, în...200

22 oct 00:00EconomicANRE: Importurile de gaze ale României în luna august, de 3,5 ori mai mari decât anul trecut215
22 oct 00:00EconomicSindicatul Naţional Meridian: Fiscul angajează doar şefi, posturile de salariaţi rămânând în continuare neocupate257
21 oct 00:00EconomicRenault se aşteaptă la un declin al vânzărilor în 2019

Grupul francez Renault şi-a înrăutăţit estimările privind vânzările şi profitul în 2019, în condiţiile în...381

21 oct 00:00EconomicJohnson & Johnson retrage de pe piaţă peste 30.000 de flacoane de pudră de talc din cauza posibilei contaminări cu arsenic309
21 oct 14:03EconomicServiciile Google ar putea să revină curând pe telefoanele Huawei326
21 oct 00:00EconomicFondurile de pensii private obligatorii aveau, în septembrie, active de peste 59,11 miliarde de lei, în creştere cu 26,8%

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 59,11 miliarde de lei, la 30 septembrie 2019,...302

21 oct 00:00EconomicPAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut în septembrie cu 0,69%367
21 oct 00:00EconomicVânzările de autoturisme ecologice au ajuns la o pondere de 3,7% în total, la nivel naţional300
Vremea
13.6°13.6° - 14.6° marţi, 22 octombrie 2019
ConstantaUmiditate: 89%
Vânt: 1.21 m/s
Presiune: 1024 milibari

Loto
6/4971832364749
5/40689183033
joker10142224268
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 oct 00:00SportFC Botoşani - Poli Iaşi: 3-0

FC Botoşani a învins-o pe Politehnica Iaşi cu scorul de 3-0 (1-0), luni seara, într-un meci considerat în...272

22 oct 00:00SportDarren Cahill și Simona Halep fură startul: ”Înapoi la drum!”

Simona Halep (28 de ani, 5 WTA) va fi susținută de australianul Darren Cahill (54 de ani) la Turneul Campioanelor de...631

22 oct 00:00SportFC Argeș - Farul 2-2 Constanța în Liga a II-a, după un meci spectaculos. Rezultate complete

Liga 2 a revenit rapid cu etapa #13, după intermediara disputată miercuri. Ieri s-a jucat ultima partidă. FC Argeș -...452

22 oct 00:00SportSimona Halep a urcat pe locul 5 în clasamentul WTA, Bianca Andreescu- pe 4

Românca Simona Halep a urcat un loc, de pa şase pe cinci, în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de...369

Local
22 oct 16:24LocalUn bărbat din Valu se luptă să-și ia copilul din grija mamei, căreia îi reproşează că a făcut închisoare pentru instigare la viol!

Anturajul este cel care, de cele mai multe ori, influențează tinerii de astăzi mai mult decât familia sau școala....1185

22 oct 04:39LocalALERTĂ! O minoră a fost RĂPITĂ! Ați văzut-o?

O fată de 13 ani, din comuna Vultureni, județul Cluj, a plecat de acasă la data de 20 octombrie a.c., în jurul orei...664

22 oct 03:32LocalDacă vedeți acest bărbat din Constanța, sunați la Poliție!

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui Gabriel-Gori Petre, de 49 ani, din municipiul Constanța,...1813

22 oct 04:35LocalRAEDPP organizează 'Târgul de bun gust, cu reţete din străbuni'

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța, în parteneriat cu Primăria...1047

22 oct 04:42LocalTrafic rutier cu 'de toate' la Constanța: beți la volan, fără permis și numere de înmatriculare expirate

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Lipnița, la data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 16.15, au...543

22 oct 04:42LocalO femeie și un bărbat, condamnați pentru infracțiuni la regimul rutier

Poliţiştii de investigații criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 2, la data de 18 octombrie...560

22 oct 04:35LocalARESTAT pentru că a condus cu permisul reținut și sub influența alcoolului

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, la data de 18 octombrie a.c., au depistat un...539

22 oct 04:34LocalCondamnat pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, la data de 19...465

22 oct 04:33LocalMandat de executare pus în aplicare de polițiștii tulceni

Sâmbătă, 19 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție...387

22 oct 04:42LocalConstanța: curățenia de toamnă a continuat și în weekend!

Sâmbătă, 19 octombrie a.c., zeci de voluntari de la Club Rotary Yachting Constanța au participat la o amplă...525

Politică
22 oct 00:00PoliticăRevoluția culturală revine la Constanța

Primăria Municipiului Constanța vă invită la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...489

22 oct 04:40PoliticăSenat: 115 proiecte de lege, adoptate tacit

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, 115 proiecte de lege, printre care se numără declararea zilei...612

22 oct 04:40PoliticăPNL a racolat un senator

Senatorul maramureșean Iustin Talpoș și-a anunțat luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul PNL. Talpoș a...651

22 oct 04:38PoliticăAEP: Secţii de votare în diaspora - în şcoli, hoteluri, centre comerciale. Spania, cele mai multe secţii

Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare...328

22 oct 04:38PoliticăSe reface grupul ALDE din Camera Deputaților

Grupul ALDE din Camera Deputaților, desființat după demisiile a cinci deputați aleși pe lista partidului, este pe...502

22 oct 04:36PoliticăOrban: Am încredere că putem reuşi învestirea din prima, dar există şi posibilitatea anticipatelor

Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a admis, luni, că există posibilitatea ca nici primul, nici al...431

22 oct 04:36PoliticăDosarul fostului şef ANAF, Şerban Pop, se reia de la zero la un complet de trei al ICCJ

Un complet de cinci judecători a admis luni apelurile din dosarul lui Şerban Pop iar pe fondul motivării deciziei CCR...411

22 oct 04:36PoliticăFosta directoare TAROM, după patru ore de audieri la DNA: Răzvan Cuc a trecut o linie, considerând că își poate bate joc

Mădălina Mezei, fost director TAROM, a declarat, luni, după patru ore de audieri la DNA, în cazul în care l-a...909

22 oct 00:43PoliticăLista miniștrilor PNL: Orban a anunțat candidații la Educație și Agricultură

Liderul PNL Ludovic Orban a anunțat luni, în ședința conducerii PNL din Parlament, aflată în desfășurare la ora...1374

22 oct 04:25PoliticăKlaus Iohannis, aflat în Japonia, a fost primit de premierul Shizo Abe. Ce discută cei doi oficiali

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, a fost primit luni, la Palatul Akasaka-Geihinkan, de...559

Monden
22 oct 18:43MondenAnna Lesko, apariție seducătoare la Chefi la cuțite: „Mama ne-a învățat să fim ca niște gheișe“

Anna Lesko gătesște la „Chefi la cuțite“ în această seară, într-o postură cu totul nouă. Vedeta ce își...403

22 oct 00:00MondenAndreea Bălan și-a angajat stilist și investește masiv în haine, ca să n-o mai certe lumea

Andreea Bălan s-a declarat indiferentă la criticile stiliștilor, însă realitatea arată că, de fapt, o deranjează...276

22 oct 00:00MondenAmalia Năstase arată spectaculos după ce a slăbit 32 de kilograme. „Am zis că nu îmi tai stomacul”

Amalia Năstase arată mai bine ca niciodată, după ce a scăpat de 32 de kilograme. Fosta soție a lui Ilie Năstase a...420

22 oct 00:00MondenCe reacție a avut Loredana Groza după valul de critici primite în mediul online

Loredana Groza a zdruncinat internetul cu imaginile publicate pe rețelele de socializare, unde bustul ei a făcut...578

22 oct 00:00MondenBrigitte și Florin Pastramă s-au întors din a doua lună de miere: „Ne place luxul în vacanţe“

După nunta fastuoasă pe care au avut-o în vară, Brigitte şi Florin Pastramă au plecat în „luni” de miere. Cea...366

22 oct 00:00MondenJim Carrey s-a despărțit de iubita tinerică

Este clar că Jim Carrey, de 57 de ani, mu are deloc noroc în dragoste. Actorul s-a despărțit recent de Ginger...289

22 oct 00:00MondenJustin Bieber a ieşit în pijama roz pe stradă

Cântăreţul Justin Bieber a fost surprins recent (25 de ani) de paparazzi în timp ce se ducea la un consult la...257

22 oct 18:14MondenFelicity Huffman, din „Neveste disperate“, fotografiată în pușcărie. Imaginea e dezolantă

Actriţa Felicity Huffman, cunoscută pentru rolurile din lungmetrajul „Transamerica” şi serialele „Neveste...364

22 oct 00:00MondenDucesa de Cambridge a debutat pe Instagram

Catherine, ducesă de Cambridge, a debutat duminică pe Instagram publicând primele sale mesaje pe această reţea de...271

22 oct 00:00MondenPrinţul Harry: Îmi voi proteja familia, dar eu şi William ne aflăm pe ''drumuri diferite''

Prinţul Harry al Marii Britanii a declarat, într-un documentar de televiziune, că este hotărât să-şi protejeze...394

Mapamond
22 oct 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: PDM a câştigat 191 primării, PSRM 124, iar Blocul ACUM 84

Partidul Democrat din Moldova (PDM), al fostului premier Pavel Filip, a obţinut 191 de mandate de primar din primul tur...294

22 oct 00:00MapamondSUA: Trei militari şi-au pierdut viaţa într-un accident implicând un tanc în cursul unor exerciţii

Trei soldaţi americani şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi într-un accident implicând un tanc la...316

22 oct 00:00MapamondRusia critică ofensiva Turciei în Siria, în timp ce Erdogan acuză Occidentul că-i sprijină pe „terorişti“

Rusia a criticat luni ofensiva Turciei în nordul Siriei, cu o zi înainte de o întâlnire între preşedintele rus...240

22 oct 00:00MapamondSlovacia: Procuratura a pus sub inculpare patru persoane în cazul uciderii jurnalistului Jan Kuciak

Parchetul din Slovacia a pus sub inculpare luni patru persoane în cazul uciderii jurnalistului de investigaţie Jan...220

22 oct 00:00MapamondBrexit: Premierul Boris Johnson nu va permite parlamentului britanic să modifice acordul cu UE

Premierul britanic Boris Johnson nu va permite parlamentului de la Londra să modifice acordul pentru Brexit, a...252

22 oct 00:00MapamondIncendiu la Cavallerizza Reale din Torino, sit UNESCO

Un incendiu a distrus luni dimineaţa acoperişul Cavallerizza Reale (grajdurile regale) din Torino, clădire situată...211

22 oct 00:00MapamondMarea Britanie: Julian Assange, audiat de un tribunal din Londra în legătură cu cererea de extrădare în SUA

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a compărut luni în faţa unui tribunal din Londra în cadrul unei audieri cu...213

22 oct 00:00MapamondSUA: Giganţi farmaceutici, pe banca acuzaţilor în primul proces federal în legătură cu criza opioidelor

Un proces răsunător în care mai mulţi giganţi farmaceutici se vor afla pe banca acuzaţilor se deschide luni la...236

22 oct 00:00MapamondUn grup de hackeri ruşi a deturnat o operaţiune de spionaj iraniană, potrivit unor responsabili

Piraţi informatici ruşi s-au infiltrat într-o operaţiune de spionaj cibernetic iraniană pentru a ataca organizaţii...266

22 oct 00:00MapamondEmoţie în jurul cazului Dutroux, sute de oameni protestează la Bruxelles

Mai multe sute de persoane, 400 potrivit poliţiei, au manifestat duminică la Bruxelles pentru a cere închisoare pe...252

Sănătate
12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...2923

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...3714

9 oct 00:00SănătateEste nevoie de sânge! Participă şi tu la acţiunea de donare de la Hârşova!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Primăria Oraşului Hârşova şi Spitalul Orăşenesc Hârşova...663

30 sep 00:00SănătateFonduri nerambursabile pentru dotarea Spitalului Orăşenesc Hârşova

Primarul Orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a semnat luna trecută contractul de finanțare a proiectului „Dotarea...872

30 sep 02:35SănătateUn medicament cu ranitidină a fost retras de pe piață: specialiștii consideră că produce cancer

Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț...1796

28 sep 01:01SănătateStroe: Spitalul Militar va fi transformat în Spital Regional; va fi gata în 2 ani, în parteneriat cu turcii

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a anunțat într-o conferință de presă că spitalul regional va fi gata...5268

27 sep 01:04SănătateO reţea de trafic de ovare şi nou-născuţi, destructurată de poliţia greacă

O reţea de traficanţi care vindeau nou-născuţi şi ovare prelevate de la femei provenite în principal din Bulgaria...1074

26 sep 01:01SănătateProiect de rectificare bugetară pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța!

În luna august a acestui an, bugetul Spitalulului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a fost rectificat, la...2344

25 sep 16:26SănătateCompartimentul de Terapie Intensivă Neonatală inaugurat cu sprijinul unor asociaţii şi a unei fundaţii

Opt mii de ore de muncă, 14 kilometri de cablu de date, 70 tone de nisip şi aproape 14.000 de cărămizi, sunt doar...2822

24 sep 01:28SănătateANUNŢ PROGRAM DONARE DE SÂNGE!

Toate persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă...1223