REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Branza a votat impotriva retragerii sprijinului politic pentru Banias

Branza a votat impotriva retragerii sprijinului politic pentru Banias

Replica API 5 august 2010 | 00:00 127

Singurul din echipa Stvarositu

Singurul din echipa Stvarositu

Unul dintre pretendenţii la funcţia de preşedinte al PDL Constanţa, Paul Brânză spune că nu are nici o explicaţie pentru circul de sâmbăta trecută, când membrii de partid s-au reunit pentru a se pronunţa cu privire la alegerile de la municipiu. Paul Brânză declară că în continuare este un susţinător al echipei Stavrositu, iar că din punctul său de vedere alegerile de la municipiu au fost statutare (n.r. - alegerile în cadrul cărora deputata Maria Stavrositu a fost desemnată preşedintă), dar admite că incidentele de sâmbătă s-au datorat inclusiv echipei din care face parte. "Nu m-am aşteptat ca lucrurile să se degradeze în asemenea măsură. Discutasem joi cu toţii, şi cu cei din echipa noastră, cu Maria Stavrositu, dar şi cu cei din echipa Mircea Banias (n.r. - liderul de la judeţ), şi conveniserăm să ne comportăm civilizat. Lucrurile au scăpat de sub control, iar de vină au fost şi unii şi alţii, fiecare aducând la şedinţă body-guarzi", a spus Paul Brânză, care a încercat astfel să se distanţeze de anumite practici sesizate de el la şedinţă inclusiv din partea colegilor din echipa sa. Paul Brânză a mai precizat că este dezamăgit de scandalul din organizaţie, aşa că, potrivit lui, nu-i mai rămâne decât să aştepte confruntarea de la judeţ. "La municipiu rămâne să vedem ce se decide de la centru. Pentru organizaţia judeţeană vor fi de acum înainte doar tatonări, pentru că alegerile vor avea loc, din câte se aude, abia în martie anul viitor", a afirmat Brânză. În privinţa actualului lider de la judeţ, Mircea Banias, Paul Brânză spune că nu este de acord cu restul echipei stavrositu. "Sâmbătă, eu am votat în urna amenajată de echipa Stavrositu. Pe buletinul de vot pregătit de echipă, era şi un punct prin care se solicita retragerea sprijinului politic păntru Mircea Banias. A existat un singur buletin de vor pe care a fost exprimată opţiunea împotriva retragerii sprijinului. Acela a fost votul meu", a mai declarat Brânză.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614