REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Branza, in locul lui Balan la Administratia Portului

Branza, in locul lui Balan la Administratia Portului

Replica API 14 ianuarie 2011 | 00:00 165

Luni se decide "varianta castigatoare"

Luni se decide "varianta castigatoare"

Directorul general al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, Ioan Bălan, a fost demis din funcţie. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a luat această decizie ieri, însă secretul a fost atât de mare, încât informaţia a fost întâi confirmată de pedelişti din Constanţa, decât de la centru. Şi tot din surse de la malul mării, a venit următoarea veste: Paul Brânză, în prezent director al Autorităţii Navale Române, ar urma să preia postul eliberat de Ioan Bălan.

Dacă în urmă cu ceva timp se specula că Ioan Bălan vrea să se pensioneze, fiindcă presiunile la cârma APMC sunt prea mari, iată că ieri ministrul Anca Boagiu a decis să-i "curme" suferinţa. Anterior acestei decizii, Bălan se arătase extrem de nervos că numele său este asociat alături de cel al unui alt director din port- Eugen Bogatu, între timp suspendat din funcţie pe motiv că a fost arestat în dosarul rambursării ilegale de TVA. Bălan a făcut precizarea că nu are legătură nici cu implicarea lui Bogatu în dosar, nici în dosar şi că doar a purtat o conversaţie telefonică referitoare la transportul pe care îl punea la cale Said Baaklini. Este vorba despre transportul unor motoare pe care Baaklini urma să ceară returnare de TVA. În realitate, o ţeapă de multe zeci de milioane de euro. Transportul nu a mai avut loc, iar revenind la discuţia lui Bălan pe tema în cauză, el declara că a avut-o cu senatorul Mircea Banias, în sensul că întreba dacă acesta, când era director general al portului, i se ceruse să participe la descărcarea vreunui vapor - în cazul de faţă descărcarea motoarelor lui Baaklini, astfel încât ele să nu plece din port. Nu este exclus ca Bălan să fi deranjat prin faptul că a întrebat un senator dacă e normal ce i se cere de sus, de la minister - împiedicarea plecării unui vas din port. Sau, cine ştie, poate că varianta corectă este alta. Cert este că Bălan nu mai e director, ieri seară senatorul Banias nu era la curent cu vestea, în timp ce Paul Brânză a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, că luni se stabileşte dacă el îi va lua locul lui Ioan Bălan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218