REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Brexit: Premierul Boris Johnson nu va permite parlamentului britanic să modifice acordul cu UE

Brexit: Premierul Boris Johnson nu va permite parlamentului britanic să modifice acordul cu UE

Replica API 22 octombrie 2019 | 00:00 366

Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson nu va permite parlamentului de la Londra să modifice acordul pentru Brexit, a avertizat luni purtătorul său de cuvânt, citat de Reuters.

Parlamentarii au refuzat să voteze sâmbătă pentru sau împotriva acordului cu Uniunea Europeană obţinut săptămâna trecută de prim-ministru. Acesta doreşte ratificarea înţelegerii luni, însă nu o va supune la vot dacă legislativul încearcă să aducă amendamente, a arătat purtătorul de cuvânt.

Votarea poate avea loc doar cu aprobarea preşedintelui Camerei Comunelor, John Bercow, care poate decide că procedura este neregulamentară, deoarece parlamentul a dezbătut deja o moţiune pentru aprobarea acordului.

"Votul 'semnificativ' se va ţine dacă permite preşedintele şi dacă nu sunt alese amendamente care l-ar face lipsit de sens. Nu are rost un vot care să nu fie 'semnificativ', guvernul ar retrage moţiunea" în acest caz, le-a declarat oficialul reporterilor.

"Publicul doreşte realizarea Brexit-ului. Guvernul este hotărât să obţină aprobarea noii înţelegeri excelente a premierului şi să ne scoată din UE pe 31 octombrie (...) Acordul cu UE tocmai a fost convenit, s-a terminat, s-a încheiat", a insistat el, arătând că negocierile cu Bruxellesul au durat deja prea mult şi că Johnson a obţinut un acord foarte bun, iar acum se concentrează asupra aprobării acestuia de către parlament.

Purtătorul de cuvânt a menţionat că guvernul va prezenta legislaţia pentru Brexit marţi. Parlamentarii ar putea încerca din nou să aducă modificări fundamentale acordului, cum ar fi continuarea acordului vamal între Regatul Unit şi UE sau organizarea unui nou referendum. Executivul a exclus oricare din aceste opţiuni. "Dacă în esenţă legislaţia din Camera Comunelor se abate prea mult de la ceea ce s-a convenit în acordul de retragere şi în declaraţia politică, ar fi pusă sub semnul întrebării ratificarea", a mai explicat reprezentantul prim-ministrului. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai uratenia pamantului, cine te-a pus in fruntea guvernului ?....
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920