rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Brexit: Premierul Theresa May a înregistrat o înfrângere stânjenitoare în Camera Lorzilor

Theresa May

Guvernul condus de Theresa May a înregistrat, miercuri seară, o înfrângere stânjenitoare în Camera Lorzilor (camera superioară a parlamentului britanic) care a votat un amendament referitor la posibilitatea Marii Britanii de a rămâne în interiorul uniunii vamale după ieşirea ţării din Uniunea Europeană, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Amendamentul respectiv, adoptat cu cu 348 voturi pentru şi 225 voturi împotrivă, nu afirmă în mod explicit că Marea Britanie trebuie să ajungă la un acord cu privire la uniunea vamală.

Şefa executivului britanic a declarat constant că Marea Britanie va părăsi piaţa unică şi uniunea vamală după ce va ieşi din UE, în martie anul viitor, astfel că Londra poate negocia propriile acorduri de comerţ liber. Această poziţie a adâncit divizările din interiorul Partidului Conservator şi a extins perspectiva unei înfrângeri în Camera Lorzilor, unde conservatorii nu deţin o majoritate.

Parlamentarul conservator David Jones a descris amendamentul adoptat miercuri drept o încercare de 'a da oxigen' susţinătorilor UE. ''Este un amendament foarte ciudat. Sincer, el nu va opri Brexit-ul şi nu ne va cere să rămânem în uniunea vamală'', a explicat el.

Dezbaterea privind rămânerea Marii Britanii într-o uniune vamală cu UE a devenit unul dintre subiectele controversate în dosarul Brexit. O uniune vamală care stabileşte tarife externe pentru bunuri importate în UE şi permite libera circulaţie a acestora ar oferi o soluţie la problema evitării unei 'frontiere dure' între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, adaugă Reuters.

La 2 martie acest an, premierul Theresa May a dat noi asigurări că Brexit-ul nu va periclita progresele realizate pe calea păcii în provincia Irlanda de Nord şi că Marea Britanie şi Uniunea Europeană au responsabilitatea comună de a găsi o soluţie asupra modalităţii de a evita o 'frontieră dură' între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

Într-un discurs extrem de aşteptat, May a reafirmat poziţia conform căreia Marea Britanie şi UE trebuie să aibă ca obiectiv un nou tip de acord comercial după Brexit. Acordurile actuale ale UE cu Norvegia şi Canada nu pot fi un model, întrucât ele ar afecta lanţurile de furnizori şi ar face dificilă menţinerea unei graniţe deschise între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, a adăugat ea.

vineri, 20 aprilie 2018518
Comentarii
mai mult...Mapamond
22 ian 00:00MapamondAsasinarea primarului din Gdansk: Un responsabil al firmei de pază a fost arestat

Responsabilul serviciului de securitate în timpul festivităţii în cursul căreia primarul din Gdansk a fost...207

22 ian 00:00MapamondStatele Unite cer Rusiei să distrugă un nou sistem de rachete de croazieră care încalcă Tratatul INF199
22 ian 00:00MapamondRusia lansează ''proceduri administrative'' împotriva Facebook şi Twitter173
22 ian 00:00MapamondRepublica Moldova: Comisia Electorală Centrală a stabilit numărul exact de secţii de votareâ

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a decis înfiinţarea a 2.143 de secţii de votare pentru alegerile...172

22 ian 00:00MapamondBrexit: Premierul Theresa May urmează să prezinte în faţa deputaţilor un nou plan pentru ieşirea din UE168
22 ian 00:00MapamondTurcia: Un procuror vrea închisoare pe viaţă pentru un angajat turc al consulatului american202
22 ian 00:00MapamondOMS: Europa trebuie să garanteze un acces mai bun al migranţilor la servicii de sănătate

Europa trebuie să garanteze un acces mai bun al migranţilor la servicii de sănătate, a atras luni atenţia...171

22 ian 00:00MapamondGuvernul britanic lansează aplicaţia mobilă pentru cererile de reşedinţă după Brexit171
22 ian 00:00MapamondMali: Zece militari ONU ucişi, 25 răniţi în urma unui atac revendicat de islamişti183
22 ian 00:00MapamondMexic: Bilanţul exploziei la o conductă de combustibil a crescut la 79 de morţi

Bilanţul exploziei puternice la o conductă de carburant care s-a produs în statul Hidalgo din centrul Mexicului s-a...140

21 ian 00:00MapamondBrexit: Theresa May este îngrijorată din cauza "comploturilor" parlamentare250
21 ian 00:00MapamondFlota rusă a Mării Negre monitorizează mişcările distrugătorului american Donald Cook ajuns în Marea Neagră299
Vremea
2° - 4.3° marţi, 22 ianuarie 2019
cer seninUmiditate: 99%
Vânt: 4.42 m/s din SE
Presiune: 1028.95 milibari

Loto
6/49151721263546
5/401111319318
joker6101112333
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 ian 00:00SportJuventus - Chievo 3-0. Ronaldo a ratat un penalty

Juventus este de neoprit în Italia. A învins-o pe Chievo cu 3-0 și este tot mai aproape de un nou titlu. Cristiano...266

22 ian 00:00SportSimona Halep a uimit pe toată lumea: ”Sunt aproape de 10, am curajul să spun asta”

Simona Halep (1 WTA) a pierdut meciul cu Serena Williams (16 WTA) din optimile de finală de la Australian Open, scor...727

22 ian 00:00SportSimona Halep, după meciul pierdut în faţa Serenei Williams: Am simţit că am fost lovită de un tren

Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) şi-a început conferinţa de presă susţinută imediat după înfrângerea cu Serena...626

22 ian 00:00SportSimona Halep a confirmat că discută cu antrenorul belgian Thierry Van Cleemput

Românca Simona Halep, liderul mondial al tenisului feminin, învinsă luni de americanca Serena Williams în optimile...304

Local
22 ian 00:00LocalVreme de primăvară în zilele următoare. Nu lipsesc însă ploile!

Începând de miercuri, 23 ianuarie, în timp Oltenia și Moldova se vor confrunta cu viscol și zăpadă consistentă,...1515

22 ian 00:00LocalEcaterina Andronescu, declaraţii importante despre centrul de excelenţă de la Universitatea Ovidius

Ministerul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a aflat vineri, 18 ianuarie 2019, la Constanţa. Printre instituţiile...447

22 ian 00:00LocalProfesor al Colegiului Pedagogic, în luptă cu Inspectoratul Judeţean Şcolar pentru postul de director

Felicia Mădălina Belcin, profesor în cadrul Colegiului Național Constantin Brătescu Constanța, respeonsabil pe...562

22 ian 00:50LocalDurere fără margini: Fata UCISĂ de tată la Săcele a fost ÎNMORMÂNTATĂ! Video

Durere fără margini în localitatea Săcele din județul Constanța! Elena, copila ucisă de tată, a fost...2457

22 ian 00:47LocalSPIRITE ÎNCINSE! Un constănțean a SPART ASFALTUL și a SCOS plăcuța de pe un loc de parcare! VIDEO

Spirite încinse la malul mării! Un bărbat, în cursul zilei de 21 ianuarie, s-a enervat și a decis să-și aloce...3093

22 ian 00:42LocalAutovehicul PERCHEZIȚIONAT în Constanța! Doi bărbați au fost încătușați

Poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...4535

22 ian 00:41LocalPERCHEZIȚII la MANGALIA, la persoane suspectate de contrabandă!

Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de...4081

22 ian 01:14LocalNereguli depistate de poliţiştii locali în autobuzele RATC. A fost găsit și un minor dispărut!

Polițiștii locali au acționat zilnic în mijloacele de transport în comun ale RATC pentru prevenirea și combaterea...1112

22 ian 00:51LocalConstanța. Mașinile abandonate, ridicate de pe domeniul public

Primăria Constanța anunță că, în perioada următoare, vor fi ridicate, inventariate și depozitate un număr de 21...666

22 ian 00:40Local'Chilaba' cu muzică la maxim în fața unui bloc din Constanța: au intervenit polițiștii locali! VIDEO

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, la data de 20.01.2019, în jurul orei...4986

Politică
22 ian 00:00PoliticăEmil Constantinescu, invitat la evenimentul ‘România şi convergenţele viitorului’ de la Constanţa

Sfârșitul de săptămână 26 – 27 ianuarie a.c. prilejuiește organizarea, la Constanța, a unui eveniment...218

22 ian 00:00PoliticăÎntâlnire între PNL Tulcea şi liderii PNL Constanţa. Pun la cale un program cu teme de interes general pentru cele două judeţe

La sfârșitul lunii octombrie a avut loc o întâlnire importantă între reprezentanții PNL Constanța și Tulcea,...265

22 ian 01:16PoliticăAugustin Lazăr CRITICĂ ordonanța anunțată de Tudorel Toader: Jocul politic e de așa natură încât trebuie să adopte o anumită cale, care e mai mult politică

Augustin Lazăr, procurorul general al României, susține, referitor la ordonanta de urgență privind posibilitatea de...266

22 ian 01:16PoliticăPSD anunță 'SURPRIZE' pentru luna februarie. Codrin Ștefănescu: Nu am renunţat. Este o discuţie aplicată în interiorul partidului pe amnistie şi grațiere

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat luni, că ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului...367

22 ian 00:52PoliticăKovesi candidează pentru postul de șef al Parchetului European

Fosta şefă a DNA și-a depus candidatura pentru postul de șef al Parchetului European, procedura de selecție fiind...553

22 ian 00:38PoliticăConsilierii judeţeni, convocaţi în şedinţă!

Consiliul Judeţean Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, pe data de 30.01.2019 ora 13,00 în Sala “Remus...1046

22 ian 00:49PoliticăLudovic Orban: Depunem proiectul de abrogare a legii recursului compensatoriu

PNL depune luni, în Parlament, proiectul de abrogare a legii recursului compensatoriu, a anunţat preşedintele...224

22 ian 00:42PoliticăConsiliul Judeţean Constanţa are maşini noi

Consiliul Judeţean Constanţa are, începând de luni, 21 ianuarie, cinci autoturisme noi! Este vorba despre cinci...630

22 ian 01:14PoliticăCL Mangalia dezbate înființarea unor locuri de joacă

Primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat consilierii locali la prima ședință ordinară din acest an,...389

22 ian 01:15PoliticăViorica Dăncilă, scrisoare către președintele Klaus Iohannis

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, în cursul dimineții, președintelui României, Klaus Iohannis, o scrisoare de...429

Monden
22 ian 00:00MondenBianca Drăgușanu s-a împăcat cu Alex Bodi. Escapadă la Istanbul

Răsturnare de situație. După ce înainte de Crăciun și-au spus adio, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au...313

22 ian 00:00MondenInna a lansat o nouă piesă: „Sin Ti”. Cum apare artista în videoclip

Inna a lansat o nouă piesă de pe albumul "YO", aceasta purtând titlul "Sin Ti". Piesa a fost compusă de Inna și...252

22 ian 00:00MondenCând începe "Asia Express 2019" și care sunt noile reguli ale emisiunii

În octombrie 2018, prezentatoarea Gina Pistol, coprezentatorii Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, cei 18...207

22 ian 00:00MondenFerma 2019. Divele au ajuns în iad. Uite unde se chinuie pentru 50.000 de euro

Ferma nu mai e ce a fost pentru divele ajunse în sălbăticie, ci se transformă într-o cazarmă, iar click.ro vă...361

22 ian 00:00MondenUn concurent Chefi la cuțite și un finalist Masterchef au cucerit Parisul cu un restaurant românesc

Ovidiu Malișevschi, fost concurent Chefi la cuțite, și Bogdan Alexandrescu, finalist Masterchef, au dat lovitura la...270

22 ian 00:00MondenFemeia care a fost lovită de Prinţul Philip, acuze dure la adresa casei regale! Se simte ignorată şi respinsă

...290

22 ian 00:00MondenFilmele ''Roma'' şi ''The Favourite'', marile câştigătoare la gala premiilor decernate de London Film Critics' Circle

Filmul ''The Favourite'', o dramă regală cu accente comice regizată de Yorgos Lanthimos, a câştigat patru premii la...172

22 ian 00:00MondenGillian Anderson o va interpreta pe Margaret Thatcher în cel de-al patrulea sezon al serialului ''The Crown''

Actriţa Gillian Anderson o va interpreta pe Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Marii Britanii, în cel de-al...212

22 ian 00:00MondenZmeura de Aur 2019 - ''Gotti'', un film cu John Travolta şi Donald Trump, printre nominalizaţi

Filmul "Gotti", un răsunător eşec de casă, cu John Travolta în rolul principal, şi preşedintele american Donald...213

22 ian 17:58MondenChristian Bale renunţă la modificările corporale severe: ''Moartea m-a privit în faţă''

Actorul galez Christian Bale, renumit pentru transformările sale fizice uluitoare în anumite roluri, pentru care a...262

Sănătate
19 ian 04:07SănătatePintea: Suntem în pragul unei epidemii de gripă în acest moment

România este în pragul unei epidemii de gripă în prezent, a susţinut, vineri, ministrul Sănătăţii, Sorina...537

18 ian 03:57SănătateINSP: Numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat

Numărul total de viroze respiratorii acute în săptămâna precedentă a fost de 90.963, cu 21,3% mai mare faţă de...407

17 ian 00:27SănătateMai mulți pediatri în Spitalul Județean Tulcea!

Vești îmbucurătoare pentru părinții din județul Tulcea: conducerea Spitalului Județean a anunțat că se...580

16 ian 00:48SănătateMinisterul Sănătăţii a organizat o dezbatere publică privind funcţionarea farmaciilor

Grila după care se face inspecţia în vederea autorizării farmaciilor ar trebui să fie unitară la nivel de ţară...559

14 ian 01:36SănătateSorina Pintea a semnat ordinul: Începe cel mai mare CONTROL din ultimii ani, în spitale

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că a semnat ordinul prin care se vor declanşa controale privind...751

14 ian 01:36SănătateINSP: 7 persoane decedate din cauza gripei

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din judeţul Prahova şi un copil de 10 luni din Ilfov au murit, duminică, din...429

12 ian 23:01SănătateSpitalul de Pneumoftiziologie cumpără un sistem de imagistică de la un politician declarat incompatibil

Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a cumpărat un sistem de imagistică de la firma unui polician din București...1576

11 ian 02:13SănătateA crescut numărul de infecţii respiratorii acute cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent

Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 52.991 în...541

10 ian 00:00SănătateÎNGRIJIRI la DOMICILIU pentru vârstnicii din Năvodari

Direcția de Asistență Socială Năvodari acordă servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din...712

10 ian 00:00SănătateProiecte de 12 milioane de euro pentru Spitalul Județean Tulcea. Licitația începe în februarie!

Reprezentanții Consiliului Județean Tulcea speră ca anul 2019 să înceapă lucrările de reabilitare, modernizare...608