rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Brigitte Bardot împlinește 86 de ani. Destinul zbuciumat al actriței care a iubit peste 100 de femei și bărbați

Brigitte Bardot împlinește onorabila vârstă de 86 de ani pe 28 septembrie! Ea este una dintre cele mai populare actrițe franceze. În anii ’50 a devenit un sex-simbol veritabil și a schimbat standardele în frumusețe. Drumul spre celebritate a fost presărat cu multe dezamăgiri. A fost admirată și dorită de bărbații de pretutindeni, dar și de femei. A avut peste 100 de iubiți și iubite, patru soți și patru tentative de sinucidere.

Viața lui Brigitte Bardot nu a fost una ușoară, poate și din cauza personalității dificile de care a dat dovadă. Frumoasa actriță are un trecut tumultuos. A avut mulți iubiți și iubite, dar faima nu a venit ușor.

S-a născut într-o familie bogată din Paris, în anul 1934, și a crescut în arondismentul 16, în apropierea Turnului Eiffel. În adolescență a făcut balet, apoi a devenit model. La doar 15 ani a uimit pe coperta revistei „Elle”. Un an mai târziu, la doar 16 ani, Brigitte Bardot s-a îndrăgostit de regizorul Roger Vadim. Părinții ei s-au opus vehement acestei relații, însă au acceptat-o după ce actrița a încercat să-și pună capăt zilelor. În cele din urmă, Bardot și Vadim s-au căsătorit. În doar patru ani, ea avea să devină cunoscută publicului larg pentru prestația actoricească, dar mai ales pentru modul în care arăta. În ciuda acestor lucruri, miriajul ei începea deja să scârție. Au existat multe zvonuri despre aventurile ei amoroase. Se pare că a iubit și femei faimoase, printre care Marilyn Monroe și colega ei din filmul „Don Juan”, Jane Birkin.

Toată viața a avut aventuri amoroase

Foto: Profimedia

După ce a jucat în filmul „Et Dieu... créa la Femme/Şi Dumnezeu... a creat femeia“ (1956), regizat chiar de soțul ei, Brigitte s-a îndrăgostit nebunește de Jean-Louis Trintignant. În 1967, Vadim și Bordot au divorțat. Și Trintignant s-a despărțit de soția lui pentru a putea fi împreună cu actrița franceză, însă nici această relație nu a durat mult. Brigitte l-a părăsit pentru un alt bărbat căsătorit, cânterețul Gilbert Bécaud. Aproape toată viața ei a fost consumată în aventuri care nu au durat prea mult.

Are un singur copil, pe care nu și l-a dorit niciodată

S-a căsătorit cu Jacque Charrier, partenerul ei din pelicula „Babette pleacă la război”, în anul 1959. El este și tată singurului ei copil, Nicolas, pe care nu și l-a dorit niciodată, dar la presiunea socrilor ei l-a păstrat. La doar 26 de ani, în 1960, Brigitte Bardot a avut a doua tentativă de a-și lua viața, chiar de ziua ei. A încercat să-și taie venele și a luat somnifere, dar nimeni nu a înțeles motivul. Doi ani mai târziu, actrița avea să se despartă de Charrier, copilul rămânând în custodia tatălui. Au urmat numeroase aventuri cu bărbați și femei, apoi un al treilea mariaj, cu germanul Gunter Sachs, în 1966, care avea să dureze doar trei ani.

Foto: Profimedia

De-a lungul vieții ei, Brigitte Bardot s-a luptat cu depresia. Prietenii ei își făceau griji pentru ea, însă actrița se prefăcea ca e bine. Era cunoscută și pentru firea ei zgârcită. Deși făcea mulți bani din filme, Brigitte nu cheltuia mare lucru din sumele primite. S-a retras din industria cinematografică în 1973, spre stupefacția tuturor. A vrut să iasă complet din lumina reflectoarelor, dar a rămas în amintirea tuturor ca frumoasa rebelă și teribilă a filmului franțuzesc. În anii ’80 a început să lupte pentru drepturile animalelor și să se implice în salvarea lor, dar a avut parte de numeroase controverse. A fost acuzată că de rasism și homofobie, și chiar penalizată cu numeroase amenzi pentru aceste ieșiri comportamentale. Cu toate acestea, a negat întotdeauna acuzațiile, spunând că toți prietenii ei sunt homosexuali. Nu a rămas în relații bune cu singurul ei fiu, Nicolas, și nici cu foștii iubiți.

În prezent, starea ei de sănătate pare precară. Merge cu ajutorul unui baston și iese foarte rar în public. S-a baricadat în vila ei din Saint Tropez, alături de cel de-al patrulea soț, Bernard D’ormale, cu care s-a căsătorit în 1992, scrie click.ro.

luni, 28 septembrie 2020916
Comentarii

11Wrangler(28 sep 16:15)
De la Brigitte Bardot la Brigitte Pastrama ...
03Murphy(28 sep 15:09)
Un super talent al cinematografiei mondiale, foarte frumoasa si foarte sensibila, nu trebuie acuzata de nimeni si de nimic, a facut tot ce a putut in viata ei. Viata lunga mare talent si frumusete deplina.
04BARDOT(28 sep 11:18)
Un gigant al cinematografiei mondiale. Mult respect pentru aceasta persoana deosebit de frumoasa.
mai mult...Monden
23 oct 00:00MondenAndreea Bălan, vacanță romantică cu Tiberiu Argint. George Burcea, în izolare cu Viviana Sposub

Deși încă nu au divorțat în mod legal, foștii parteneri Andreea Bălan și George Burcea se consolează în...478

23 oct 00:00MondenAdda, la spital, din cauza unei pastile: „Am început să respir foarte greu și mi s-a umflat limba”431
23 oct 00:00MondenCum a sărbătorit Ioana Ginghină un an de relație cu Cristi. Există viață după divorț462
23 oct 00:00MondenActorul Matthew McConaughey a dezvăluit că a fost abuzat sexual de un bărbat

Actorul Matthew McConaughey (50 de ani), premiat cu un Oscar pentru rolul din ”Dollars Buyers Club”, a dezvăluit...324

23 oct 00:00MondenAnthony Hopkins și-a lansat propriul parfum la 83 de ani pentru că „mirosurile schimbă gândirea”306
23 oct 00:00MondenCe mult s-a schimbat fata lui Jennifer Lopez după ce s-a tuns! E de nerecunoscut462
23 oct 00:00MondenBiserica celebrităţilor. Scientologia, religia care şantajează, cenzurează şi brutalizează

Despre religia scientologică s-a vorbit mult, mai ales prin prisma celebrităţilor care au devenit adepţi ai acestui...400

23 oct 00:00MondenBritney Spears, dans în ținută sumară363
23 oct 00:00MondenDwayne Johnson se luptă cu depresia de la 15 ani. Suferinţa care i-a marcat existenţa faimosului actor328
23 oct 00:00MondenJared Leto revine în rolul criminalului psihopat Joker, în miniseria "Justice League"

Jared Leto, care a interpretat rolul Joker în filmul de acţiune din 2016 "Suicide Squad", va reveni în rolul acestui...270

23 oct 00:00MondenDaddy Yankee şi Bad Bunny, marii triumfători ai galei Billboard Latin Music Awards 2020323
23 oct 00:00MondenTrupa punk The Damned se reuneşte şi va susţine un turneu în 2021258
Vremea
9.8°9.8° - 13.2° marţi, 20 octombrie 2020
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 2.43 m/s
Presiune: 1027 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 oct 00:00SportCFR Cluj a învins-o, la Sofia, pe ȚSKA, cu 2-0, într-un meci cu spectatori, în cadrul grupelor Europa League

CFR Cluj a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa ŢSKA Sofia, într-un meci din prima...419

23 oct 00:00SportAS Roma a câştigat la Berna, în Europa League; Leverkusen a reuşit scorul primei etape

AS Roma a învins-o pe Young Boys Berna cu scorul de 2-1, joi, în deplasare, într-un meci din prima etapă a Europa...303

23 oct 00:00SportKarolina Pliskova, învinsă de Veronika Kudermetova

Veronika Kudermetova a reușit surpriza zilei la turneul WTA de la Ostrava. Jucătoarea clasată pe locul 47 mondial a...346

23 oct 00:00SportDjokovic speră să joace la Australian Open şi vrea să fie ''cel mai bun din istorie''

Sârbul Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin, învingător în 17 turnee de Mare Şlem, a afirmat joi...371

Local
23 oct 23:54LocalBEŢI şi FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din Constanţa

Polițiști din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, la data de 21 octombrie, de 43...556

23 oct 23:54LocalCOVID-19: 4902 de noi cazuri la nivelul ţării, 102 la Constanţa

Până astăzi, 22 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul...1183

23 oct 23:58LocalINCENDIU de PROPORȚII în CONSTANȚA: o CASĂ a ARS. VIDEO

2246

23 oct 23:56LocalCoronavirus la Constanţa: 4.610 persoane infectate cu SARS-CoV-2

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 4.610 persoane...595

23 oct 00:02LocalCORONAVIRUS: 3 NOI DECESE, la Constanța

Până joi, 22 octombrie a.c., 6.163 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În Constanța au fost...1122

23 oct 23:59LocalActivitatea Microrezervației a fost oprită temporar

Activitatea Microrezervației din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța de la Delfinariu a fost...792

23 oct 00:00LocalAlianța USR Plus a depus LISTELE cu candidaţii la PARLAMENTARE. VIDEO!

Reprezentanţii Alianţei USR Plus, filiala Constanţa, au depus joi, 22 octombrie, la Biroul Electoral Judeţean,...1000

23 oct 00:17LocalComuna Fântânele a intrat OFICIAL în CARANTINĂ pentru 14 zile!

Localitatea Fântânele urmează să intre în carantină din cauza COVID-19, după ce rata de incidenţă a depăşit...5552

23 oct 23:52LocalAccident pe bulevardul I.C. Brătianu: a căzut din spatele maşinii de gunoi

1326

Politică
23 oct 00:00PoliticăBarna: USR a atacat la CCR numirile făcute la Consiliul Legislativ, separat de PNL

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a anunţat joi, că Grupul parlamentar USR a sesizat separat de PNL...294

23 oct 00:00PoliticăIohannis - mesaj către militarii răniţi în Afganistan: Le urez însănătoşire grabnică

Preşedintele Klaus Iohannis le transmite însănătoşire grabnică militarilor români răniţi într-o misiune în...276

23 oct 00:00PoliticăDiaconescu propune efectuarea în această perioadă a 'vacanţei mari' şi recuperarea educaţională la vară

330

Interviuri
6 oct 00:11InterviuriIon Adrian ROŞU, primarul din Fântânele: Vreau să văd locuitori zâmbitori, comunicativi și sinceri! VIDEO

Ion Adrian Roșu, primarul din Fântânele, care a câștigat alegerile locale din 27 septembrie, din partea PNL, a...2383

3 oct 00:13InterviuriHoria Constantinescu: M-am simțit un NENOROCIT că l-am AJUTAT să plece pe FĂGĂDĂU

HoriaConstantinescu a candidat din partea PPU-SL la Primăria Constanța, însă nu a reușit să obțină decât 4 800...6805

2 oct 00:14InterviuriFlorin Chelaru, primarul din Năvodari: Nu spun că PSD este pe VAL, dar NU este nici sub VAL, cum își doresc unii

2801

2 oct 00:14InterviuriLa Kogălniceanu, Ancuţa Belu are MAJORITATE în Consiliul LOCAL! Video

Ancuța Belu,primarul din Mihail Kogălniceanu, câștigătoarea unui nou mandat la alegerile din 27 septembrie, a...2619

2 oct 00:14InterviuriDeşi NEGOCIAZĂ o COLABORARE, PNL și USR-PLUS NU se vor avea ca fraţii! Video

Constanța a votat pentru schimbare și a optat pentru Vergil Chițac și Stelian Ion, care au obținut 28,48%,...2323

1 oct 00:07InterviuriVasile Delicoti vrea să facă din POARTA ALBĂ o comună MODEL

2830

Monden
23 oct 00:00MondenBiserica celebrităţilor. Scientologia, religia care şantajează, cenzurează şi brutalizează

Despre religia scientologică s-a vorbit mult, mai ales prin prisma celebrităţilor care au devenit adepţi ai acestui...400

23 oct 00:00MondenBritney Spears, dans în ținută sumară

Britney Spears s-a filmat în timpul unui dans în ținută sumară și a pus înregistrarea video pe o rețea socială....363

23 oct 00:00MondenDwayne Johnson se luptă cu depresia de la 15 ani. Suferinţa care i-a marcat existenţa faimosului actor

328

23 oct 00:00MondenJared Leto revine în rolul criminalului psihopat Joker, în miniseria "Justice League"

Jared Leto, care a interpretat rolul Joker în filmul de acţiune din 2016 "Suicide Squad", va reveni în rolul acestui...270

23 oct 00:00MondenDaddy Yankee şi Bad Bunny, marii triumfători ai galei Billboard Latin Music Awards 2020

Artiştii portoricani Daddy Yankee şi Bad Bunny au fost miercuri seară marii triumfători ai ediţiei din 2020 a...323

23 oct 00:00MondenTrupa punk The Damned se reuneşte şi va susţine un turneu în 2021

258

Mapamond
23 oct 00:00MapamondFranţa: Şapte britanici arestaţi pentru că au lovit intenţionat cu maşina un jandarm la Paris

Şapte cetăţeni britanici au fost arestaţi miercuri pentru că au lovit intenţionat cu maşina un jandarm aflat în...284

23 oct 00:00MapamondCoronavirus: Germania depăşeşte pentru prima dată 10.000 de cazuri de infectare într-o zi

Germania a înregistrat un nou record de infectări cu coronavirus pentru 24 de ore, Institutul Robert Koch pentru...262

23 oct 00:00MapamondReporteri fără Frontiere: 300 de angajaţi media au fost arestaţi în Belarus

252

Sănătate
23 oct 00:00SănătateStomatita: cauze, simptome și tratament

Stomatita este o inflamație la nivelul cavității bucale. Zona inflamată poate fi atât pe interiorul obrajilor sau...261

23 oct 00:00SănătateCât de des ai nevoie de multivitamine

Multivitaminele sunt printre cele mai folosite suplimente din lume. În ce situații îți sunt de ajutor și cât de...268

23 oct 00:00SănătateFactori care afectează imunitatea

298

23 oct 00:00SănătateTurmericul poate fi eficient în tratamentul gonartrozei

Turmericul s-a dovedit a fi mai eficient decât placebo în reducerea durerilor de genunchi la pacienții cu...287

23 oct 00:00SănătateRăceala și gripa cauze, diferente, simptome, diagnostic si tratament

Gripa și răceala sunt ambele boli respiratorii, dar cauzate de virusuri diferite. Deoarece aceste două tipuri de boli...271

23 oct 19:18Sănătate7 motive pentru care sforăi. Ce poți să faci

324

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT