Bucovală: ”Îi reproșăm Corinei Martin EGOISMUL”
Programul ”Litoralul pentru ruși” inițiat de președinta Asociației Litoral Delta Dunării, Corina Martin, a provocat numeroase reacții acide ale reprezentanților mediului privat dar și ale Autorității Naționale pentru Turism. Cei din mediul privat susțin că nu au fost consultați înainte ca această propunere să ajungă la Federația Rusă și că președinta Asociației Litoral Delta Dunării a dat dovadă de egoism. Aceștia susțin că nu are dreptul de a impune hotelierilor tarife atât de mici, ca acelea de 10 euro pe noapte. Per total, ideea de a atrage turiști ruși în contextul în care a picat varianta de a călători în Turcia și Egipt, le surâde, dar nu pot accepta ideea de a li se impune tarifele.
Reprezentanții asociației Litoral Delta Dunării au fost în Rusia, la Moscova, unde au promovat destinațiile turistice din România. Aceștia au identificat în cadrul întrevederilor cu reprezentanţii tour-operatorilor şi ai celor mai importante asociaţii de turism din Rusia, măsurile ce urmează a fi întreprinse, în vederea creşterii circulaţiei turistice între România şi Rusia. Președinta asociației Litoral Delta Dunării, Corina Martin, a propus lansarea programului ”Litoralul pentru ruși”, ca urmare a deciziei președintelui rus Vladimir Putin de a sista charterele pentru vacanțele turiștilor ruși pentru Turcia și Egipt. Propunerea Corinei Martin a fost ca tarifele pentru turiștii ce ar veni din Rusia să fie de 10 euro pe noapte, la hotelurile de 4 stele, astfel încât turiștii să poată cheltui mai mult pe serviciile adiacente. „A fost o vizită în premieră din partea noastră, o delegație a federației FAPT a fost la Moscova. În această vizită am avut un scop foarte precis, promovarea destinațiilor românești de vacanță pentru piața rusă, promovarea litoralului și a Deltei Dunării, în mod special.” a declarat președinta Asociației Litoral Delta Dunării, Corina Martin. Reprezentanții mediului privat sunt indignați de propunerea Corinei Martin: ”Cum să mă ajute un asemenea program pe care îl inițiază Corina Martin fără să consulte asociațiile profesionale, patronale din turismul românesc? Doamna Martin a pus problema unor tarife. Ministerul nu are dreptul să discute tarife. Deci nici vorbă de așa ceva. În schimb s-a convenit ca în perioada următoare să se stabilească niște întâlniri cu tour-operatorii din Federația Rusă, să analizeze situația și să decidă dacă vor să vină în România. Asta a fost delegația oficială, aprobată de Guvern”, a declarat pentru ”Replica”, Nicolae Bucovală, președintele Asociației Patronale Mamaia. Acesta se arată profund indignat și susține că acest tip de programe trebuie foarte bine studiate și adaptate realității economice ce descrie România: ”Doamna Martin și-a luat și ea doi oameni și s-a dus la Moscova, și de acolo a lansat litoralul pentru ruși. Foarte bine. Noi o să mergem în Honolulu și vom lansa ”Litoralul pentru Honolulu”. Deci nu ne jucăm cu tarifele. Nu se poate ca pachetele să fie date pe prețuri de nimic. Aceste programe trebuie foarte bine studiate, analizate și aduse la realitățile economice ale României. Noi nu am contestat buna credință a dumneaei”, a menționat Bucovală. Acesta susține că Martin a dat dovadă de egoism în lansarea acestui program: ”Noi nu îi reproșăm avântul doamnei Martin. Noi îi reproșăm egoismul și faptul că atunci când face o deplasare în străinătate nu are un mandat. A doua problemă este că nu oferim servicii de calitate pentru un asemenea număr de turiști. Dacă nu oferim condiții, riscăm să piedem această țară, care are un potențial nemaipomenit”, a declarat Bucovală. El este de părere că hotelierilor nu li se poate impune un anumit tarif: ”Fiecare hotelier are dreptul să facă ce vrea cu hotelul său. Nu putem noi să forțăm tarifele așa cum le forțează Doamna Martin”, a adăugat Nicolae Bucovală.
G.D.

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 24 iunie a.c., în Năvodari, pe strada D4,...201
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus, vineri, 24 iunie,judecătorului...925
La începutul anului 2021, cotidianul Replica anunța că se pregătește un mega proiect la nivelul administrației...2617
Cadrele medicale au fost solicitate să intervină în cursul zilei de vineri, 24 iunie a.c., pe strada Zmeurei din...469


ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 6.77 m/s
Presiune: 1011 milibari

Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta au fost marcate de un episod rar întâlnit. În timpul probei de...457
Înotătorul român Robert Glinţă s-a calificat, vineri, în finala probei de 50 m spate, la Campionatele Mondiale de...228
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 19 mondial, o va avea ca adversară pe Karolina Muchova din Cehia...55
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul trofeului şi favoritul numărul unu, îl va înfrunta pe sud-coreeanul...61


La începutul anului 2021, cotidianul Replica anunța că se pregătește un mega proiect la nivelul administrației...2617
Emax Real Estate, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, organizează...304
Cadrele medicale au fost solicitate să intervină în cursul zilei de vineri, 24 iunie a.c., pe strada Zmeurei din...469
Scandal sângeros la Judecătoria Constanța se lasă cu repercursiuni. Atacatorul a fost reținut de polițiștii...768
Marcel Ciolacu a reacționat pe Twitter după ce Moldova și Ucraina au primit statutul de state candidate la aderarea...211
Premierul Nicolae Ciucă spune că reducerea preţului la pompă pentru carburanţi cu 50 de bani reprezintă o măsură...247
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, că Adrian Chesnoiu "a ales cea mai...380
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, joi, să trimită cererea DNA de ridicare a imunităţii deputatului...299
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...3867
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2337
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2517
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2805
Kim Kardashian, în vârstă de 41 de ani, a fost invitata prezentatorului Jimmy Fallon la emisiunea pe care acesta o...55
Fiica supermodelului Heidi Klum, Leni, a împlinit pe 4 mai vârsta de 18 ani, iar frumoasa adolescentă vrea să...59
Magnatul presei Rupert Murdoch, în vârstă de 91 de ani, şi a patra sa soţie, modelul american Jerry Hall, vor...62
Reprezentanţii Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU), instituţia care organizează concursul Eurovision, au...53
Parlamentul European (PE) a aprobat prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a posibilităţii folosirii...56
Summitul european de joi şi vineri va da, în lipsa vreunei surprize, undă verde candidaturilor Ucrainei şi...212
Confruntându-se cu o nouă creştere a numărului de cazuri de COVID-19, Danemarca, o ţară în care campania de...278
Papa Francisc şi-a exprimat "compasiunea" faţă de victimele cutremurului din Afganistan şi "consternarea" faţă de...228
Guvernul Austriei a anunţat joi renunţarea completă la politica sa de vaccinare obligatorie împotriva COVID-19,...308
Un pacient a rămas fără vedere după ce ochiul sănătos i-a fost îndepărtat greşit în locul celui bolnav în...431
Dacă te-au invadat țânțarii și nu ai nimic să te protejeze, îți poți prepara singur o soluție din câteva...278
Putem folosi bicarbonatul de sodiu la aproape orice. Este ieftin și foarte puternic și se găsește în fiecare casă....399